În căutare de capital politic, Macron anunţă începerea luptei împotriva „separatismului islamic“. Poate? Are cu ce?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vin alegerile municipale în Franţa. Atmosfera pare să fie destul de nefavorabilă lui Macron şi partidului Republique en Marche.

Nemulţumiri sociale profunde şi cu accente violente, lipsă de programe economice care să dea măcar un început de speranţă, o creştere a nivelului de violenţă stradală însoţind din ce în ce mai mult toate manifestaţiile sindicale şi, pentru a pune capac la toate astea, recentul scandal cu posibile urmări devastatoare care, cu o lună înainte de alegeri, l-a obligat pe candidatul macroniştilor la primăria Parisului s-şi dea demisia.

De aici şi explicaţia rapidităţii răspunsului lui Macron. Ştiind sensibilitatea extremă a opiniei publice faţă de tot ceea ce ţine de fenomenul islamist, a atacat brusc în acea zonă cu un discurs care ia act de situaţia existentă şi promite măsuri. Ca bun politician ce este, ridică problemele, face scandalul de rigoare, promite măsuri dar, ca la noi, fără a angaja niciun fel de termen de aplicare.

Iată ceea ce, pe drept cuvânt, îl indignează pe Macron:

În Republică nu se poate accepta ca cineva să refuze să dea mâna cu o femeie doar pentru că este femeie; în Republică nu se poate accepta ca cineva să refuze să fie educat sau îngrijit de cineva anume; în Republică nu se poate accepta neînscrierea la şcoală; în Republică nu se pot cere certificate de virginitate înainte de căsătorie; în Republică nu trebuie acceptate niciodată că legile religiei pot fi mai importante decât cele ale Republicii. Este foarte simplu.“

Aşa este. Dar cine l-a împiedicat pe Macron să constate până acum aceste realităţi şi, ca atare, să treacă lupta deschisă împotriva islamului politic ca una dintre priorităţile majore ale platformei sale electorale? Simplu, din teama profundă de a nu pierde voturile bazinului electoral islamic din Franţa, undeva între 5-6 milioane de persoane trăind acum în comunităţi compacte, la a doua sau a treia generaţie, cetăţeni francezi cu drepturi depline dar, în enorm de multe cazuri, auto-izolaţi în cartiere cvasi-integral organizate pe criterii naţionale (algerieni, tunisieni, marocani etc.) şi care, informal şi foarte ferm, sunt conduse de autoritatea imamilor.

Blocul acesta de populaţie islamică este alcătuit din două componente. Primul, majoritar, este format din emigrările succesive, la nivel de generaţii, în principal din zona Maghreb. Spre exemplu, algerienii au constituit cel de-al cincilea val de imigranţi după războiului civil din această ţară (1962), completând prima populaţie de origine algeriană stabilită în Franţa, în principal Kabilii în jurul anului 1920. Mai întâi au venit bărbaţii, folosiţi la munci grele (metalurgie) şi pentru care au fost create primele cartiere de locuinţe sociale (Sonacotra). Un aflux amplificat mai apoi prin sosirea a peste 100.000 de refugiaţi politici în urma războiului civil provocat de victoria în alegeri a Frontului Islamic al Salvării. Al doilea bloc este format din emigraţia marocană, în tei mari fluxuri migratorii între cele două Războaie Mondiale şi apoi după 1974. Din 1975 (când imigraţia marocană reprezenta 6% din populaţia de imigranţi), numărul lor aproape s-a triplat şi acum, după patru generaţii, depăşesc cifra de 2,8 milioane. Un alt grup important este cel al tunisienilor care au început să sosească masiv în Franţa după 1980 pe baza legislaţiei regrupării familiale, sunt peste 1 milion de persoane. Din anii ’60 a început să se simtă şi prezenţa imigranţiei turceşti, oficial în jur de 300.000, dar dublu conform altor surse, mai ales luându-se în calcul persoanele aflate ilegal pe teritoriul francez.

Dar situaţia se complică foarte mult, căci calculele complete ar trebui să ia în considerare nu numai această parte a societăţii, deci demult structurată şi devenită franceză cu carte de identitate naţională, ci şi imigranţii legali şi ilegali care sunt acum la prima generaţi în Franţa şi se alătură comunităţilor stabile, dar niciodată legate pe aceasta prin prea multe canale, evident cu excepţia celor de bază, asigurate de comunitatea religioasă locală.

Asta zice acum Macron că descoperă cu stupoare şi asta ar vrea să elimine (dacă poate şi are cu ce): superioritatea totală, absolută, a canalelor islamice de influenţă asupra populaţiei de origine islamică din Franţa şi, mai ales, asupra copiilor acestora, posibilă viitoare mare masă de manevră şi bazin pentru radicalizare în direcţia jihadismului.

În consecinţă, Macron anunţă că, progresiv (fără a se da alte detalii), nu va fi acceptată prezenţa „imamilor detaşaţi“, adică aproximativ 300 de persoane trimise în Franţa să predice într-una din cele 2500 de moschei, aleşi fiind şi plătiţi de către ţara de origine (150 de Turcia, 120 de Algeria şi 30 de Mroc). Sunt acceptaţi în Franţa conform unor acorduri bilaterale negociate la nivel guvernamental, beneficiază de o viză care este valabilă până în 2024 dar care, cel puţin în acest moment, s-a promis că nu va mai fi reînnoită.

A doilea segment care formează baza de atac pentru Macron este reprezentat de sistemul de învăţământ ELCO, unul dintre cele mai ciudate din Europa: sistem facultativ care este coordonat de convenţii bilaterale începute din anii 1970 între Franţa şi alte nouă ţări (Algeria, Croaţia, Spania, Italia, Maroc, Portugalia, Serbia, Tunisia şi Turcia) care fusese iniţial conceput pentru a permite copiilor sosiţi în Franţa pentru regrupare familiilor să menţină o legătură cu ţara lor de origine şi, eventual, să le favorizeze procesul de întoarcere acasă. Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat.

Imigranti in Franta

Dimpotrivă, datorită faptului că aceste şcoli musulmane (75 în Franţa) sunt complet în afara autorităţii statului iar profesorii sunt străini, plătiţi de guvernele altor ţări şi care nu au niciun fel de obligaţie faţă de sistemul şcolar francez, s-a vorbit în multe rânduri despre faptul că erau primul contact al copiilor cu învăţăturile unui Islam agresiv şi intolerant. Şi este vorba de nu mai puţin de 80.000 de elevi. „Nu mai vreau să existe profesori care nu vorbesc limba franceză... nu mă simt în largul meu cu ideea de a avea în şcoli profesori asupra cărora sistemul educaţiei naţionale să nu poată exercita cel mai mic control. Şi nu avem niciun fel de control asupra programei şcolare după care predau“, a spus Macron, descoperind realităţi pe care ar fi trebuit să le ştie, dacă ar fi vrut, de foarte mult timp.

În fine, în acelaşi efort de a anunţa că ar începe ceva nou în politica franceză în domeniu, Macron anunţă că a cerut Consiliului francez al cultului musulman ca, până la sfârşitul lumii martie, să formuleze o serie de propuneri concrete în scopul de a forma şi/sau certifica imami „care să fie respectuoşi faţă de legile Republicii“. Plus ceea ce se promite de cel puţin un deceniu, o lege care să permită „un mai bun control al finanţărilor externe a lăcaşurilor de cult pentru a se garanta deplina lor transparenţă“.


FOTO EPA-EFE

Imagine indisponibilă

Interesant să vedem ce se va întâmpla şi, mai ales, care va fi răspunsul social în Franţa. S-ar putea să fie amorsată fie o mişcare de rescriere a legislaţiei europene în domeniu fie, dimpotrivă, presiunea reprezentată de revolta eventuală a minorităţilor afectate să împiedice, ca până acum, orice reformă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite