În campanie electorală în ţările est-europene

Mai multe ţări situate la graniţa dintre Rusia şi restul Europei îşi schimbă liderii - dar nu şi politica externă. Politicienii pro-ruşi au câştigat alegerile prezidenţiale din Bulgaria şi Republica Moldova. Pe 9 noiembrie, Parlamentul eston a adoptat o moţiune de cenzură împotriva guvernului aflat la putere, care ar putea duce la crearea unei noi coaliţii de guvernare condusă de Partidul Central, o formaţiune politică pro-rusă.

Un text de Antonia Colibăşanu

În Muntenegru, pro-europenii de la Partidul Democrat al Socialiştilor încă se află în negocieri pentru a forma o coaliţie de guvernare după ce au câştigat alegerile parlamentare din octombrie, dar nu au reuşit să-şi asigure o majoritate.

Deşi alegerile sunt, în general, despre politici socio-economice, în Europa de Est campaniile electorale sunt şi despre geopolitică. Mass-media internaţională discută mult despre abordările pro-europene sau pro-ruse pe care aceste ţări le vor adopta după alegeri. Adesea, aceste campanii evidenţiează nivelul de influenţă de care anumiţi actori externi dispun într-o ţară. Rusia a continuat să îşi facă simţită influenţa în Moldova şi Bulgaria chiar şi după sfârştiul Războiului Rece. A investit în menţinerea influenţei şi a relaţiilor economice în Muntenegru şi a lucrat în mod constant pentru a-şi spori influenţa în zona Baltică. Aşa cum şi vestul a depus eforturi pentru a-şi spori influenţa în aceste regiuni. În timp ce aceste legături influenţează factorii de decizie, politica externă a acestor state este dictată de interesele naţionale.

Click pe imagine pentru a o mări

Ţările aflate la graniţa dintre Rusia şi Occident au încercat dintotdeauna să menţină vestul şi estul în echilibru, astfel asigurându-se că riscurile securitare rămân scăzute. Regiunea s-a confruntat mereu cu posibilitatea unei invazii. În acelaşi timp, aceste ţări consideră că slăbirea Rusiei este un semn că aceasta ar putea deveni mai agresivă. În timp ce Moscova se confruntă cu probleme economice provocate de preţul scăzut al petrolului şi încearcă să înăbuşe orice potenţial stres societal, şi ţările de frontieră suferă - din motive diferite.

Estonia

Creşterea economică a Estoniei a fost una modestă în ultimii ani, statul baltic încă revenindu-şi după criza financiară din 2008. Până în 2014, Rusia a fost cea mai mare destinaţie de export pentru Estonia, iar ţara a fost puternic afectată de sancţiunile adoptate, în 2014, de UE împotriva Rusiei. Primul-ministru Taavi Rõivas (dreapta - foto AFP) şi al său Partid Reformator se află la putere din aprilie 2015. Dar stagnarea economică a dus la opinii contradictorii între partidele aflate la guvernare cu privire la impozitate şi alte politici economice. Acest lucru a dus la o alianţă între Social Democraţi, Uniunea Res Publica şi Partidul Central împotriva guvernului Rõivas, care a fost înlăturat de la putere pe 9 noiembrie. Partidul Central este istoric pro-rus şi reprezintă minoritatea rusă din ţară, adică aproximativ un sfert din populaţie.

Înainte de moţiunea de cenzură de săptămâna trecută, liderul declarat pro-rus al Partidului Central, Edgar 

Savisaar, a fost înlocuit de moderatul Jüri Ratas, Social Democraţii sugerând că el ar putea deveni noul prim-ministru. Aceasta este o schimbare cheie, deoarece în 2010 serviciul estonian de informaţii, Kaitsepolitsei, l-a etichetat pe Savisaar drept „agent de influenţă” pentru Rusia şi „ameninţare la adresa securităţii naţionale” după ce a primit 1,5 milioane de euro (2 milioane de dolari) de la o organizaţie neguvernamentală din Rusia. Conform presei din Estonia, liderii politici au asigurat publicul că această criză politică este o problemă internă şi că nu va duce la schimbări ale politicii externe.

Ratas a precizat că deşi protocolul de cooperare semnat în 2004 între Partidul Rusia Unită al preşedintelui Vladimir Putin şi Partidul Central încă există, acesta este îngheţat de mulţi ani din cauza „relaţiilor dificile şi complexe” cu Rusia. Ratas este un critic înverşunat al politicii externe a Rusiei şi a afirmat deja că poziţia Estoniei cu privire la NATO şi UE nu se va schimba. De aceea, chiar şi în cazul în care partidul minorităţii ruse formează un guvern, este improbabil ca Estonia să devină pro-rusă.

Rumen Radev, noul preşedinte al Bulgariei

Bulgaria

În Bulgaria, Rumen Radev, fostul şef al forţelor aeriene, şi Partidul Socialist au câştigat alegerile. Drept urmare, primul-ministru Boyko Borisov şi-a dat demisia, aşa cum promisese că va face în cazul în care candidatul partidului de guvernare nu va câştiga alegerile prezidenţiale. Radev a câştigat profitând de un val de nemulţumiri cu privire la progresul în lupta anti-corupţie a partidului de centru-dreapta aflat la putere şi de dezamăgirea faţă de UE. Prezentându-se iniţial drept candidat independent, Radev a spus că este împotriva relocării de refugiaţi în Bulgaria. De asemenea, a afirmat că este nevoie de un echilibru mai pragmatic între cerinţele statutului de membru UE şi NATO în timp ce ţara caută beneficii de pe urma relaţiei sale cu Rusia.

Nu este nicio diferenţă faţă de abordarea lui Borisov. Acesta nu a fost de acord cu propunerea României de a crea o flotilă în Marea Neagră, chiar dacă după aceea Bulgaria a fost de acord să participe la brigada multinaţională NATO staţionată în România. Borisov a intensificat şi dialogul cu Rusia, discutând cu Putin anul trecut despre proiecte energetice mari în Bulgaria, inclusiv centrala nucleară de la Belene şi gazoductul South Stream. Cele două părţi au căzut de acor să „intensifice interacţiunea în cadrul Comisiei interguvernamentale Ruso-Bulgară privind cooperarea economică, ştiinţifică şi tehnică”.

Click pe imagine pentru a o mări

Alegerea lui Radev nu va avea niciun impact asupra poziţiei Bulgariei cu privire la sancţiunile împotriva Rusiei, având în vedere că va fi responsabilitatea viitorului prim-ministru să discute despre ele la Bruxelles, în decembrie. Radev va prelua funcţia în aproximativ două luni, după ce expiră mandatul actualului preşedinte. Guvernul interimar va rămâne în funcţie până în primăvară, când vor fi organizate alegeri anticipate. Pe termen scurt, aproape nimic nu se va schimba.

Republica Moldova

În Moldova, deşi preşedintele are puteri limitate atunci când vine vorba de stabilirea politicilor ţării, este pentru prima dată în ultimele două decenii când este ales prin vot popular. Sentimentul că votul a reflectat dorinţa poporului oferă mai multă legitimitate preşedintelui. Candidatul pro-rus Igor Dodon (dreapta - foto psrm.md) a învins-o pe Maia Sandu, candidatul pro-european. În timp ce propaganda electorală îl arăta pe Dodon dând mâna cu Putin, platforma sa electorală preciza că acesta speră să „îmbunătăţească relaţiile cu Rusia, menţinând în acelaşi timp relaţii bune cu UE”.

Dodon a fost vice prim-ministru şi ministru al Economiei în ultima administraţie comunistă condusă de fostul preşedinte Vladimir Voronin până în 2009. În 2008, Voronin a anunţat că Moldova va începe să negocieze un Acord de Asociere cu UE. Atunci, Chişinăul dorea eliminarea vizelor şi îmbunătăţirea comerţului liber cu UE. În condiţiile în care a făcut parte din echipa care a început negocierile cu privire la intensificarea relaţiile cu UE, Dodon înţelege avantajele strategice ale unui acord UE-Moldova. Afirmaţiile lui Dodon cu privire la apropierea de Rusia se referă mai ales la reînceperea exporturilor către Rusia, una dintre cele mai importante pieţe pentru Moldova, acum închisă de sancţiunile UE. Chiar dacă sunt organizate alegeri anticipate, pe care Partidul Socialist cel mai probabil le-ar câştiga, Moldova ar continua să menţină un echilibru între Rusia şi vest pentru a beneficia de avantajele economice.

Milo Đukanović, premierul Muntenegrului

Muntenegru

Muntenegru a fost invitată să se alăture NATO în decembrie 2015 şi continuă negocierile de aderare la UE. Dar legăturile economice ale Muntenegrului cu Vestul sunt limitate în condiţiile în care economia ţării a crescut în principal datorită investiţiilor ruseşti în minerit, energie şi turism. Rusia nu sprijină aderarea Muntenegrului la UE sau NATO. Independenţa Muntenegrului provine de la imperativul naţional al ţării de a se alinia cu Vestul. După violenţele din Balcani din anii 90, Rusia şi-a văzut diminuată puterea pe care o avea în regiune din cauza problemelor interne cu care s-a confruntat în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice. După ce tutela occidentală a devenit principiul de organizare pentru regiune, Muntenegru a obţinut independenţa faţă de Serbia în 2006 - în ciuda faptului că o majoritate covârşitoare din populaţia sa e sârbă - pentru a putea face parte din procesul de expansiune al NATO şi UE. Partidul Democrat al Socialiştilor (PDS) face parte din guvern din 2006, iar primul-ministru Milo Đukanović a depus eforturi constante pentru a avansa procesul de aderare la UE şi NATO.

Alegerile din 2016 au marcat prima dată când conducerea PDS a fost contestată. Cele patru partide pro-ruse din opoziţie s-au coalizat în jurul unui obiectiv unic, înlăturarea lui Đukanović prin intermediul unei campanii împotriva toleranţei sale cu privire la corupţie. Informaţiile despre o presupusă tentativă de lovitură de stat înăbuşită în ziua alegerilor, 16 octombrie, în organizarea căreia oficiali muntenegreni susţin că Rusia a jucat un rol, a scos în evidenţă opoziţia Rusiei faţă de aderarea ţării la NATO. De asemenea, şi armele găsite în apropierea reşedinţei primului-ministru al Serbiei au subliniat magnitudinea influenţei ruse din regiune. În timp ce Muntenegru a continuat să menţină relaţii economice strânse cu Rusia, şi Serbia s-a aflat sub influenţa politică rusă. Dar în condiţiile în care problemele economice ale Rusiei au devenit din ce în ce mai grave în ultimii ani, atât Serbia, cât şi Muntenegru speră să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Occidentul. Coaliţia de guvernare pe care PDS o negociază cu Partidul Social Democrac şi patru reprezentanţi ai minorităţilor etnice va continua procesele de aderare a Muntenegrului atât la NATO, cât şi la UE, în condiţiile în care acestea se află la baza interesului strategic al ţării.

Pe măsură ce fragmentarea UE devine din ce în ce mai acută, iar Bruxelles continuă să-şi piardă puterea, retorica pro-rusă câştigă teren.

Alegerile contează destul de puţin, chiar şi atunci când campaniile electorale se concentrează mult pe geopolitică. Indiferent că la guvernare se află partide pro-europene sau pro-ruse, acestea nu pot influenţa imperativele geopolitice ale unei ţări deoarece ele sunt încorporate în interesul său naţional. În momentul de faţă, cel mai urgent imperativ pentru Rusia este menţinerea stabilităţii interne. În timp ce încearcă să-şi reformeze economia - un proces lung şi dificil - Rusia trebuie să acţioneze în afara graniţelor. Rusia negociază cu UE cu privire la eliminarea sancţiunilor în timp ce depune eforturi pentru a-şi menţine şi extinde influenţa în ţările vecine. Preocupările şi mişcările ruse sunt resimţite mult mai intens în această regiune decât oriunde altundeva. Deşi vizează problemele socio-economice generate de criza din 2008, platforma pentru câştigarea alegerilor în aceste ţări include şi divergenţa dintre Rusia şi Occident. Pe măsură ce fragmentarea UE devine din ce în ce mai acută, iar Bruxelles continuă să-şi piardă puterea, retorica pro-rusă câştigă teren. Cu toate acestea, având în vedere interesul economic strategic de a rămâne aproape de Occident, ţările din această regiune nu îşi vor schimba politica externă pentru a trece complet în sfera de influenţă a Rusiei.

Traducere din limba engleză a textului „Campaigning in the Eastern European Borderlands“, publicat de Antonia Colibăşanu în geopoliticalfutures