Îmi vine să vomit…

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De obicei, delicată în exprimare chiar şi în cele mai dramatice momente, de data aceasta nu mă pot abţine să scriu ceea ce simt cu adevărat. De ieri seară de la aflarea acestor veşti ireale, am o gheară ascuţită în piept care mă împiedică şi să respir şi să-mi dau maţele pe dinafară de furie, stupoare şi nervi. Căci ceea ce s-a întâmplat ieri în inima Parisului este un carnaj fără precedent în Franţa…

Dar nu şi surprinzător. De la şocantele atacuri produse în redacţia ziarului Charlie Hebdo şi la magazinul Hypercasher din luna ianuarie, Franţa a rămas constant în vizorul teroriştilor fiind ţara în care săptămânal a fost dejucat câte un atentat ce urma să fie produs de câte un lup solitar, aşa cum sunt numiţi teroriştii care acţionează pe cont propriu deşi, în toate cazurile este confirmată existenţa unui guru bărbos care îi teleghidează direct din infernul războaielor din Orientul Mijlociu. În presa franceză, terorismul şi actele de barbarie comise de Statul Islamic au ocupat mii de pagini, la televiziuni au avut loc numeroase dezbateri şi au fost realizate o sumedenie de anchete pe această temă. Cine este şi cine finanţează Statul Islamic? De ce se radicalizează tinerii occidentali? De ce renunţă francezii la o viaţă tihnită pentru a muri martiri în Siria? Tot atâtea întrebări, câte situaţii absurde care, de la apariţia acestui terifiant Stat Islamic, ne-au bulversat vieţile şi modul de gândire expunându-ne pe toţi, indiferent de ţara unde trăim, în faţa unui pericol din ce în ce mai real, mai barbar şi mai necruţător.  

            Ceea ce vreau să spun e simplu fapt că poporul francez a fost nu numai prevenit, dar şi bine informat. Când Ministrul Afacerilor Externe declară că în Franţa la ora actuală sunt peste 4000 de persoane suspectate de terorism, te cam iau fiori pe şina spinării. Când în luna iunie un student algerian a încercat să explodeze două biserici în oraşul Villejuif, tot din regiunea pariziană, dar a fost atât de inteligent încât s-a împuşcat singur în picior şi a sunat ambulanţa ca să-l salveze, te iau şi mai mulţi fiori pe şina spinării gândindu-te că un astfel de om este înarmat din cap până în picioare şi umblă liber pe stradă. Când luna trecută un poliţist francez a fost grav rănit de un puşcăriaş cunoscut de serviciile secrete ca fiind un islamist radicalizat şi care evadase de mai bine de un de zile din închisoare, te întrebi siderat oare în ce ţară trăieşti. Când pe stradă vezi tot mai multe femei cu chipul acoperit şi tot mai mulţi tineri care afişează o vestimentaţie tipică musulmanilor salafişti, îţi dai câteva palme ca să te trezeşti din coşmar. Ce să mai vorbim despre numeroasele moschei care împânzesc toate marile oraşe din Franţa şi din Europa, în timp ce în Orientul Mijlociu bisericile şi monumentele non-musulmane sunt rase de pe faţa pământului.

            Nu întâmplător am ajuns să trăim însă acest moment dramatic. De ani de zile sub ochii conducătorilor occidentali, islamul radical îşi ţese pânza de păianjen şi se extinde cu atâta forţă încât ajunge să aplice Şaria în marile oraşe europene fără niciun fel de restricţie sau de ameninţare din partea autorităţilor. Să nu fim naivi! Pe internet circulă o mulţime de filmuleţe în care se vede cum în anumite cartiere din Londra sau din Franţa, bărboşii fac legea şi îi ameninţă pe toţi cei care nu corespund religiei şi viziunii lor aberante despre viaţă. Când în ţara ta nişte inadaptaţi vin şi îţi urlă în urechi: "Islam is the future of world!" (mai pe româneşte "Islamul este viitorul acestei lumi…") şi îşi revendică o sumedenie de drepturi pe motive religioase, nefăcând niciun efort de integrare, atunci tu, ca şi autoritate politică aleasă pentru a proteja drepturile şi interesele poporului care te-a votat, merde!, iei atitudine şi chiar măsuri radicale pentru a extirpa astfel de comportamente deviante. Îmi pare rău să o spun, dar în Franţa, de ani de zile aceste anomalii sociale sunt tolerate cu multă nonşalanţă, în ciuda multor voci care, de-a lungul timpului, au criticat cu luciditate şi cu argumente lipsa de reacţie şi laxismul politicienilor, fie ei de dreapta sau de stânga. Dacă Franţa a devenit cel mai nevralgic şi poate cel mai nesigur loc din Europa în acest moment, se datorează faptului că a tolerat peste măsură excesele unor indivizi care aparţin unei comunităţi ce nu îşi doreşte nici să se adapteze, nici să se reformeze, ci doar să se impună. Nu Europa trebuie să se adapteze islamului, ci invers… fără niciun fel de concesie.

   Carnaj la Paris…         

Nu credeam a citi vreodată astfel de titluri de presă… zeci de corpuri fără viaţă întinse pe trotuarele atât de animate ale Parisului… sânge, sânge peste tot, strigăte disperate, lacrimi, frică, mărturii cutremurătoare… Mi-am petrecut noaptea de 14 noiembrie, ascultând Radio France Info şi cu cât înaintam în infernul ştirilor, cu atât aveam impresia că angoasa momentului mă împinge într-un buncăr imaginar ca să mă ascund de frica războiului. Ce e aia război?! Acum câteva zile fusesem la Paris să văd cea mai elogiată expoziţie a anului şi plimbându-mă ca o frunză de toamnă, admiram pentru a nu ştiu câta oară, silueta catedralei Notre-Dame gândindu-mă la cât de norocoşi sunt parizienii care locuiesc în acest oraş-muzeu. Iar acum, aud în urechi, vocea timorată a lui Hollande care declară răspicat: suntem în stare de război. Apoi informaţiile, intervenţiile de faţa locului, mărturiile celor care au reuşit să se salveze curg ca un râu, limba franceză pare şi mai frumoasă când dă glas durerii, frica aduce omul în cea mai pură stare de sinceritate… ascult, ascult şi mă îngrozesc. Retrăiesc angoasa pe care am simţit-o chiar în primul an de şedere în Franţa, când un individ odios pe nume Mohamed Merah nu a găsit nimic mai normal pe lumea asta decât să o împuşte în cap pe micuţa Myriam al cărui ghinion a fost că frecventa o şcoală evreiască. Din acel moment am înţeles că barbaria nu are limite şi oricare ar fi pseudo revendicările acestor monştri abjecţi, tot ceea ce îi motivează este doar instinctul morţii. MOARTEA este drapelul lor!!!   

            Senzaţia de vomă m-a bântuit toată ziua, ştiam că dacă deschid calculatorul sau televizorul, deschid de fapt cutia Pandorei, dar am aflat totuşi că din cauza acestor circumstanţe dramatice trupa U2 şi-a anulat concertul de sâmbătă seară şi am avut şocul să-l văd chiar pe Bashar Al-Assad (marele inamic al poporului sirian în viziunea diplomaţiei franceze) vorbind la televizor: "Franţa a trăit aseară ceea ce noi trăim de mai bine de cinci ani… V-am prevenit încă de acum trei ani despre ceea ce se va întâmpla în Europa, v-am avertizat să nu luaţi în glumă situaţia din Siria. Din nefericire responsabilii europeni nu au avut urechi de auzit…". Până acum două zile politicienii francezi nici nu îi pronunţau numele în cadrul reuniunilor oficiale şi acum îi dau cuvântul la televiziunile naţionale. Ce schimbare de macaz, domnilor politicieni! Cum reuşeşte tragedia, vai de mama noastră, să ne scuture de ifose…   

            Nici mâine nu vreau să deschid televizorul. Ştiu că au fost decretate trei zile de doliu naţional, du jamais-vu în Franţa, fiind pentru prima oară când o astfel de măsură excepţională va dura trei zile. Încerc să-mi regăsesc liniştea şi calmul pentru a explica copilei de patru ani tragedia pe care o traversăm şi la care asistă văzând cât suntem de angoasaţi şi de trişti. Dar în acelaşi timp, ştiu că nu mai vreau să aud de Consiliul francez al Cultului Musulman care, de fiecare dată condamnă cu muuuuuultă fermitate aceste atacuri odioase şi abjecte, dar nu ia nicio măsură când moscheile şi şcolile coranice din Franţa sunt invadate de imami veniţi din ţările arabe, care nici măcar nu vorbesc franceza şi care otrăvesc minţilor aşa zişilor fideli. Doar un exemplu: recent un imam dintr' ăsta luminat de întunericul cel mai profund le predica tinerilor că, dacă mănâncă carne de porc, se vor transforma în porci… Nu mai amintim de toate neadevărurile care le propagă despre creştini şi evrei, despre francezi şi stilul occidental de viaţă pervertit. Nu vreau să-l mai aud nici pe premierul Manuel Valls care ne îndeamnă pe noi, ăştia necunoscători în tainele politicii, să nu mai facem amalgam între musulmani şi islamişti. I-aş spune un singur lucru primului toreador al hexagonului: "Nu toţi musulmanii sunt terorişti, dar toţi teroriştii sunt musulmani…". Cel puţin până prezent, că nu-i obligă nimeni să invoce numele lui Allah doar aşa pentru sonoritate. Iar musulmanilor moderaţi dacă nu le convine că unii francezi aruncă simbolic cu capete de porc în curtea moscheilor, atunci să iasă în faţă şi să se disocieze cu voce puternică şi cu o atitudine fermă de aceşti barbari care le-au confiscat religia. Aşa cum am spus-o de nenumărate ori, tăcerea lor este o formă de complicitate. Nu mai vreau să aud că putem face faţă barbariei doar fluturând aceleaşi principii de drept, toleranţă şi solidaritate… Nu mai vreau să intru în buncărul spaimei când în trupul meu se naşte o viaţă… În ce lume va deschide ochii pruncul meu nevinovat? În ce lume???…   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite