Îi ajută pe compatrioţi să câştige procesele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoleta Cordunat are un cabinet particular de avocatură la Zaragoza
Nicoleta Cordunat are un cabinet particular de avocatură la Zaragoza

Singurul avocat român din baroul de la Zaragoza este Nicoleta Cordunat, care a fost admisă la Facultatea de Drept din Granada înainte de a susţine examenul de Bacalaureat. După ce şi-a deschis un cabinet particular, românca a îndrumat numeroşi conaţionali cum să-şi rezolve problemele juridice.

„Un avocat nu-i apără doar pe clienţii nevinovaţi, iar unii dintre români au mare nevoie de reprezentare în instanţă", spune Nicoleta Cordunat (30 de ani), originară din Bucureşti, în prezent avocat la Zaragoza.

Acum 11 ani, când Nicoleta era elevă la Liceul „Miguel Cervantes" din Bucureşti, reprezentanţii Universităţii din Granada au oferit burse de studii în Spania elevilor dornici de alte perspective decât cele din ţară în cariera pe care voiau să şi-o aleagă. Fata a decis că această ofertă poate fi şansa vieţii ei şi a optat pentru Facultatea de Drept din Granada.

A ales Zaragoza pentru români

„În acel an, selecţia studenţilor s-a ţinut la Praga şi acolo am dat testele, în limba spaniolă, pentru admiterea la Drept. Am intrat printre primii şi m-am întors în România, ca să susţin examenul de Bacalaureat", povesteşte Nicoleta Cordunat, care‑şi aminteşte că, la 18 ani, n-ar fi reuşit fără încrederea şi fără sprijinul părinţilor, care au înţeles că fiica lor va putea avea o viaţă decentă pe alte meleaguri.

„Repartiţia la primul loc de muncă am primit-o la una dintre principalele companii de asigurări din Spania, MAPFRE, şi tot acolo am dobândit experienţa necesară investigaţiilor specifice profesiei mele. M-a ajutat foarte mult lucrul aici, pentru că, mai târziu, pentru a-mi reprezenta clienţii, am apelat de zeci de ori la procedeele învăţate", spune românca.

Când a decis să-şi deschidă un cabinet privat de avocatură, Nicoleta s-a orientat spre comunitatea românească, iar în acel moment, în regiunea Aragon, erau aproximativ 60.000 de compatrioţi şi niciun avocat român.

În baroul de la Zaragoza a intrat pe baza mediei de la licenţă şi cu un dosar de recomandări de la ultimul loc de muncă.

„În Spania, un avocat particular nu oferă doar consultaţii şi-l reprezintă pe client în instanţă. Lucrezi cu o echipă care trebuie plătită, de la secretară până la omul care verifică faptele descrise de client şi, în funcţie de caz, alegi cea mai bună soluţie de apărare, pe baza legilor", spune Nicoleta Cordunat. Ea crede că marea diferenţă dintre avocatul român şi cel spaniol este că primul îi cere clientului să-şi aducă singur martori sau dovezi, în timp ce, în Peninsulă, avocatul este cel care caută.

Litigii pentru locuinţe

Experienţa acumulată ca avocat la firma de asigurări a ajutat-o pe Nicoleta Cordunat să-i scape pe mulţi compatrioţi de coşmarul datoriilor către bancă. „Clienţii au nevoie de avocat, mai ales acum, când criza a făcut dezastre financiare. Am avut cazuri în care românii au fost trecuţi în şomaj, şi-au pierdut locuinţa pentru că n-au mai avut cu ce să achite ratele sau au rămas datori sute de mii de euro. Personal, câştig peste 35.000 de euro pe an, dar chiar şi aşa mi-ar fi dificil să trăiesc plătind toată viaţa o datorie abuzivă", susţine avocatul.

A lucrat şi fără bani

Avocatul Nicoleta Codunat a făcut de multe ori muncă pro bono (n.r.- gratuită) pentru unii dintre conaţionali şi este mulţumită că în ultimii doi ani nu a pierdut niciun proces.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite