5 probleme care o aşteaptă pe Angela Merkel la întoarcerea sa din concediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancelarul german, Angela Merkel FOTO: Reuters
Cancelarul german, Angela Merkel FOTO: Reuters

Poate că Angela Merkel s-a bucurat de o vacanţă relaxantă, dar acum s-a terminat. În ciuda lejerităţii programului din primele sale zile de muncă, pe cancelarul german îl aşteaptă, de fapt, o toamnă plină de evenimente, scrie „Der Spiegel”.

La o primă vedere, programul cancelarului german pentru primele zile de după concediu pare destul de lejer. Miercuri are loc întrunirea cabinetului, apoi cancelarul se va îndrepta către Canada pentru a discuta relaţiile dintre cele două ţări cu prim-ministrul Stephen Harper. La sfârşitul săptămânii, Angela Merkel va fi vizitată de cetăţenii germani în cadrul „zilei porţilor deschise”.

Dar situaţia nu este atât de relaxată pe cât pare. Politicianul conservator va avea de înfruntat nişte luni decisive în ceea ce priveşte funcţia sa. Deşi alegerile federale sunt abia în toamna anului 2013, Merkel trebuie să înceapă campania pentru partidul său, Uniunea Creştin Democrată (CDU), pe lângă o mulţime de alte probleme.

Prima dintre ele este direcţia inconfortabilă pe care a luat-o euro. Scepticii din propria coaliţie guvernamentală au criticat Grecia, ţara-problemă a Uniunii Europene. O ieşire a Greciei din zona euro „şi-a pierdut demult groaza pe care o inspira”, a spus ministrul Finanţelor, Philipp Rösler, conducătorul Partidului Liber Democrat (FDP). Un alt membru al unui partid al coaliţiei, ministrul de Finanţe bavarez Markus Söder, a mărturisit că „Grecia trebuie dată ca exemplu”. Luând în considerare mizele supravieţuirii monedei euro, Merkel ar fi putut să se descurce şi fără aceste nelinişti exprimate atât de dur.

Cancelarul aşteaptă decizia Curţii Federale Constituţionale, care va fi dată pe 12 septembrie, cu privire la fondul de urgenţă european: dacă Mecanismul european de Stabilizare Financiară (MES) este compatibil cu legea germană sau nu. O decizie nefavorabilă din partea Curţii ar avea consecinţe imprevizibile, totuşi, o aprobare nu ar asigura supravieţuirea monedei euro.

A doua problemă a cancelarului german este pe plan domestic. Merkel trebuie să se descurce cu tranziţia înceată către o energie regenerabilă, conflictul continuu produs de subvenţia alocaţiilor şi, mai nou, dacă homosexualii şi lesbienele au dreptul la o plată în comun a impozitelor.

A treia problemă vizează suportul electoral slab al Partidului Liber Democrat care ar putea-o forţa pe Merkel să renunţe la el şi să formeze o altă coaliţie.

Cea de-a patra dificultate a Angelei Merkel este zgomotul populist al celuilalt partener de coaliţie, aripa conservatoare bavareză Uniunea Socială Creştină (CSU). Guvernatorul bavarez şi liderul CSU, Horst Seehofer, este foarte îngrijorat de rezultatele alegerilor din anul următor, fapt ce a dat un ton furios membrilor partidului direcţionat, în special, împotriva unui nou ajutor dat Greciei. „La un moment dat, oricine trebuie să se separe de mamă. Pentru Grecia, acea clipă a sosit”, a spus ministrul Finanţelor, Markus Söder.

Ultimul motiv de îngrijorare pentru cancelarul Germaniei este că, dacă până acum s-a bazat pe opoziţia de centru-stânga a social-democraţilor şi pe „verzii” mediului în eforturile ei de a salva moneda euro, s-ar putea ca ei să nu-şi mai manifeste, pentru multă vreme, suportul. Ambele partide au votat pentru acordarea unui ajutor Greciei şi Spaniei. Dar Merkel nu se mai poate baza pe social-democraţi fără a face nişte concesii. Un vot majoritar pentru o a treia vestă de salvare pentru Grecia nu este posibil „fără a avea în vedere un mod structural de ieşire din criză”, atrage atenţia fostul ministru de Finanţe, Peer Steinbrück.

Steinbrück şi-a exprimat suportul pentru ideea exprimată de preşedintele social democraţilor, Sigmar Gabriel, de a colectiviza datoria europeană, idee respinsă de Merkel.

Concediul cancelarului a luat sfârşit. Începe campania electorală.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite