5 ani de la anexarea ilegală a Crimeii: mituri şi realităţi despre „Crimeea rusească“

5 ani de la anexarea ilegală
a Crimeii: mituri şi realităţi despre „Crimeea rusească“

Pavlo Klimkin, ministrul de Externe al Ucrainei

Se împlinesc 5 ani de la anexarea Crimeii de către Rusia. În februarie 2014, Moscova, pentru prima dată în istoria postbelică a Europei, a ocupat o parte din teritoriul unui alt stat suveran, destabilizând astfel sistemul european şi global de securitate, scrie într-un editorial pentru Adevarul ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin.

Atunci, comunitatea internaţională a condamnat, aproape în unanimitate, anexarea Crimeii de către Rusia şi până în prezent nu şi-a schimbat poziţia, deşi Kremlinul era sigur că episodul Crimeea îi va fi iertat repede, aşa cum s-a întâmplat cu Georgia, în 2008.
 
Toţi politicienii, analiştii  şi juriştii de bună credinţă sunt de acord că Moscova a încălcat grosolan dreptul internaţional, nimeni nu se îndoieşte că, din punct de vedere juridic, Crimeea aparţine Ucrainei. Şi aceasta este, desigur, foarte bine. 
 
Dar, în acelaşi timp, mulţi oameni din întreaga lume sunt de părere că gestul lui Putin poate fi înţeles "omeneşte", căci, aşa cum au auzit pe undeva, "Crimeea a fost întotdeauna rusă".
 
Este dificil de a găsi un alt mit mai absurd şi mai puţin întemeiat, dar constatăm cu uimire, el a prins rădăcini adânci în întreaga lume şi a reuşit să pătrundă masiv în conştiinţa internaţională.  
 
Motivul, evident, este că propaganda rusească a început, treptat, să promoveze această dezinformare imediat după destrămarea paşnică a URSS, când încă nu mirosea a război. În schimb, când a venit războiul, conştiinţa "neoficială" internaţională deja era alterată.
 
În acest articol aş dori să expun fapte istorice, care neagă acest mit, iar autenticitatea lor o puteţi verifica în orice carte serioasă, pe Wikipedia sau în orice alte surse obiective. 
 
Deci, cum arată faptele.
 
Poporul băştinaş din Crimeea sunt tătarii, care au avut propriul lor stat, Hanatul Crimeii. Acesta a fost un stat musulman puternic şi cu un înalt nivel de cultură. În ceea ce îi priveşte pe ruşi, ei nu au existat în peninsulă, poate  doar ca prizonieri de război. 
 
La începutul secolului al XVIII-lea, datorită reformelor lui Petru I,  Moscova se transformă în Imperiul Rus, îşi măreşte forţele şi cucereşte ţările europene vecine. 
 
Estonia şi Letonia au fost cucerite în 1721, Lituania şi o parte a Poloniei, inclusiv Varşovia – în 1795, Finlanda – în anul 1809. Astăzi, toate aceste ţări sunt state naţionale suverane, membre ale ONU, Uniunii Europene şi NATO (cu excepţia Finlandei). Şi este puţin probabil ca să-i treacă prin cap cuiva să spună că ele "au fost întotdeauna ruseşti".
 
Hanatul Crimeii a ajuns în lista statelor cucerite de Moscova în anul 1783, adică din punct de vedere istoric relativ nu demult. Prin urmare, pentru a vorbi despre un fel de apartenenţă multiseculară a Crimeii la Rusia – este un lucru absurd. Acesta este doar unul dintre state, unul dintre popoarele pe care imperiul Rus în acele vremuri le-a cotropit cu forţa armelor.
 
Singura diferenţă a Crimeii, în comparaţie cu celelalte state, menţionate mai sus, constă în faptul că, după prăbuşirea imperiului Rus în anul 1917, tătarii din Crimeea nu au reuşit să-şi apere propria lor independenţă. Crimeea, ca şi Ucraina, a fost capturată de bolşevici şi a rămas în cadrul aceluiaşi imperiu rus, numit acum URSS. 
 
Dar în Uniunea Sovietică, Crimeea a fost chiar mai puţin "norocoasă" decât Ucraina.  Ucraina a devenit "republica unională" cu semne formale ale suveranităţii de stat, iar Crimeii,  în anul 1921, Moscova bolşevică i-a dat doar un statut de autonomie, şi aceasta în componenţa Federaţiei Ruse, nu a Republicii Unionale Ucrainene. 
 
O astfel de decizie a Kremlinului era în contradicţie cu realitatea obiectivă deoarece, din punct de vedere geografic, peninsula Crimeea este parte a Ucrainei, iar cu Rusia nu are nici un fel de comunicare teritorială. Apartenenţa administrativă la Rusia, în condiţiile comunicării teritoriale numai cu Ucraina, îngreuna semnificativ dezvoltarea economică a peninsulei, livrările fiind aproape complet efectuate din Ucraina.
 
A corectat situaţia însăşi Moscova care, în cele din urmă, a fost nevoită să recunoască realităţile geografice şi geoeconomice. În 1954, Kremlinul a iniţiat transferul Crimeii din Federaţia Rusă către Republica Ucraina. (Kremlinul nu-şi putea imagina că Ucraina va deveni cândva independentă, prin urmare, pentru conducerea URSS-ului, Crimeea, ca şi întreaga Ucraina, rămânea, de fapt, rusă).
Accentuez: transferul Crimeii s-a desfăşurat cu respectarea deplină a legilor şi a procedurilor din URSS. Mini-mitul rusesc, că Crimeea a fost dăruită Ucrainei intenţionat de prostul  Hruşciov – este o născocire vulgară. În 1954, Hruşciov încă nu avea suficientă putere pentru o astfel de iniţiativă.
 
Ei bine, iată, am ajuns la înţelegerea a ceea ce înseamnă, de fapt falsul din afirmaţia "Crimeea a fost întotdeauna rusească". Motivaţia nu rezidă în cel aproape un secol şi jumătate în captivitatea imperiului Rus (1783 – 1917), pentru că atunci aceeaşi motivaţie ar viza şi celelalte foste teritorii ocupate, devenite acum state independente. Decisiv aici, ca argument rusesc, este, deci, aflarea în componenţa Republicii Sovietice Ruse din anul 1921 până în anul 1954, adică doar 33 de ani din istoria recentă!
 
Se pare că, după destrămarea URSS, pe conducătorii ruşi îi deranja ideea că dacă nu ar fi fost anul 1954, Crimeea ar fi rămas în componenţa Rusiei. Cu toate acestea, pe ei nu-i deranjează şi faptul că, dacă nu ar fi anul 1921, atunci Crimeea  ar fi fost în componenţa Ucrainei, iar dacă nu ar fi fost anul 1783 – atunci Crimeea ar fi rămas un stat independent, cu 0% populaţie rusă.
 
Şi iată că în 2014, tupeul imperial a atins apogeul – Kremlinul a capturat Crimeea, ca tâlharii, scuipând pe dreptul internaţional, pe logica istorică şi pe dreptate.
 
Ca la un banc mă voi referi la un alt mini-mit rusesc în ceea ce priveşte Crimeea, care în 2014 a fost lansat personal chiar de preşedintele rus. El a declarat că "pentru Rusia, Crimeea are o valoare sacră pentru că acolo se află izvorul spiritual de formare a naţiunii şi a statului rus", deoarece în Crimeea a adoptat creştinismul kneazul (domnitorul) Vladimir, care apoi a botezat întreaga Rusie.
 
Într-adevăr, Cneazul Vladimir s-a botezat în anul 988 în Crimeea (cel puţin aşa spune cronica) şi în acelaşi an a botezat statul propriu, aducându-i creştinismul. Dar el a fost domnitor kyivean, nu domnitor  moscovit, şi el a botezat Rusia Kyiveană, şi nu Rusia. În ceea ce priveşte Moscova, Rusia, şi etnia rusă, - acestea încă nu existau la acea vreme. Pădurile, unde acum se află Moscova,  erau atunci dominate de triburile ugro-finice, care abia peste câteva secole au fost asimilate de slavi şi au devenit nucleul naţiunii ruse moderne.
 
Deci, din nou absurd! Cu toate acestea, chiar şi un astfel de fals istoric neavenit este lansat acum în spaţiul informaţional internaţional. Se crede, evident, ca întotdeauna, că nimeni nu va citi o carte sau nu va accesa Wikipedia.
 
Cu toate acestea, mitul despre "Crimeea rusă" a fost construit, din păcate, nu numai pe baza fake-urilor propagandistice şi denaturărilor absurde ale istoriei. În luna mai 1944, Moscova a efectuat o amplă operaţiune criminală, care a avut scopul de a curăţa complet Crimeea de poporul băştinaş şi de a-l înlocui cu etnicii ruşi.
 
Regimul stalinist a acuzat întregul popor tătar din Crimeea de colaborare cu naziştii, care au ocupat Crimeea în 1941 – 1944, şi toţi cei 191 mii de tătari din Crimeea, inclusiv copii, au fost deportaţi în două zile în regiunile asiatice îndepărtate ale URSS. Faptul că Kremlinul a avut  nevoie anume de o epurare etnică, iar acuzaţiile de trădare erau doar un pretext, este dovedit şi de trimiterea în exil şi a familiilor a 9 mii de tătari - soldaţi ai Armatei Roşii, care în acest moment luptau pe front cu fasciştii, iar  apoi au fost exilaţi şi ei. În plus, după  tătarii din Crimeea, au fost deportate şi alte grupuri etnice - greci, bulgari şi armeni, care au locuit în peninsula timp de secole, care nu au fost acuzaţi de nimeni de trădare. În peninsulă au rămas doar slavii, adică localnicii ruşi şi ucraineni.
 
După aceea, a început colonizarea în masă în Crimeea a oamenilor aduşi din toate fundăturile ruseşti. Ei au ocupat circa 80 de mii din gospodăriile abandonate de tătari şi celelalte minorităţi autohtone, după deportarea lor. Urmaşii acestor colonişti ruşi constituie astăzi baza pentru acea parte a populaţiei din Crimeea care sprijină anexarea Crimeii de către Rusia şi la care se referă atât de pasional Kremlinul.
Moscova au împiedicat până în ultimul moment tătarii din Crimeea să revină în patrie. Repatrierea lor în masă a început abia în Ucraina independentă. Ucraina este cea care şi-a asumat atunci toate cheltuielile şi grijile privind revenirea acasă a unui întreg popor. Până în 2013, în Crimeea s-au întors 266 de mii de tătari, ceea ce a reprezentat 13,7% din populaţia peninsulei.
 
Ocupaţia rusă din 2014 a devenit pentru tătarii din Crimeea o adevărată catastrofă naţională. Ei au scăpat din GULAG, dar GULAG-ul a venit din nou la ei, pe pământul ţarii natale.
 
Prin urmare, aproape toţi  tătarii din Crimeea se află în opoziţie faţă de cotropitorii ruşi şi rămân fideli Ucrainei. Tocmai de aceea tătarii din Crimeea au devenit acum principala victimă a persecuţiei şi represiunilor din partea ocupanţilor. Aproape 25 de mii de tătari au fost nevoiţi din nou să părăsească Crimeea şi să emigreze în Ucraina continentală.
 
Kremlinul a interzis Mejlisul, parlamentul naţional al tătarilor din Crimeea, mass-media tătarilor, educaţia, cultură şi religia se confruntă cu hârţuiri generale din partea ocupantului rus, în timp ce zeci de patrioţi sunt aruncaţi în închisoare. Astfel, în luna decembrie 2018, la intrarea în Crimeea, ocupanţii l-au arestat pe Edem Bechirov – activistul civic tătar, care a vrut să-şi viziteze mama de 78 de ani. Bechirov suferă de un handicap grav, are un diabet în fază gravă, i-a fost amputat piciorul, are 4 by-pass-uri pe inimă, după ce anul trecut a suferit un atac de cord. Aflarea în detenţie, fără medicamente necesare şi îngrijire medicală este de fapt pentru el o condamnare la moarte. Cu toate acestea "justiţia" rusă îl ţine în arest. Şi îl acuză de faptul că, cică, ar fi avut intenţia de a transmite cuiva o geanta cu 15 kilograme de explozibil, deşi starea de sănătate nu îi permite să ridice nici două  kilograme. Absurditatea scandaloasă a acuzaţiilor, fanfaronada juridică de distrugere a conştiinţelor şi vieţilor arată că mecanismul rus de represiune încearcă să-i intimideze şi să-i demoralizeze pe tătarii din Crimeea.
 
Menţionez că victimele represiunilor nu sunt doar tătarii din Crimeea. Toată lumea ştie deja numele regizorului de etnie rusă şi a unui adevărat patriot al Ucrainei Oleg Senţov, arestat ilegal, el fiind cel care a protestat deschis împotriva anexării Crimeii. Un simbol de curaj a devenit pentru noi, de asemenea, etnicul ucrainean Vladimir Baluh, aruncat în spatele gratiilor pentru că a ridicat drapelul ucrainean  pe  casa lui în  Crimeea ocupată. După cum puteţi vedea, împotriva acaparării brutale a pământului ţării natale de către ocupanţii ruşi protestează şi se luptă cinstit şi curajos oamenii din Crimeea, indiferent de naţionalitate. Încălcările de către Moscova ale drepturilor naţionale şi ale drepturilor omului în peninsulă au fost condamnate în repetate rânduri de către ONU şi alte organizaţii internaţionale. Dar sunt convins că şi comunitatea internaţională trebuie să-şi tripleze eforturile pentru eliberarea imediată a deţinuţilor politici. 
 
După cum puteţi vedea, actuala crimă împotriva poporului tătar din Crimeea este o continuare directă a crimei de 1944, care a intrat în istoria lumii sub numele de "deportare"; tocmai aceasta este definiţia folosită şi astăzi de către toţi oamenii de ştiinţă, politicienii şi jurnaliştii. Iar şi aceasta definiţie, teribilă în sine, este de fapt un eufemism politic, care dă o imagine greşită, diminuată, a realităţii. Faptele arată că doar în primii 4 ani de exil, din cauza condiţiilor grave de trai, au murit 46,2 la sută dintre tătarii din Crimeea. Iar aceasta este nu numai o deportare, o epurare etnică, ci este un adevărat genocid. Datorită înlocuirii definiţiilor, genocidul tătarilor din Crimeea, ca şi Holodomorul ucrainean – foametea, la vremea respectivă, a lipsit din memoria istorică a omenirii şi, trebuie să recunoaştem, este încă o victorie neagră a propagandei sovieto-ruse.
 
Deci, mitul despre "Crimeea a fost întotdeauna rusă" îi este necesar Moscovei, de asemenea, pentru a menţine rezultatele genocidului tătarilor din Crimeea şi înlocuirea lor cu coloniştii ruşi. Acesta şi este unul dintre obiectivele principale ale actualei anexări a Crimeii.
 
Astfel, eliberarea Crimeii şi revenirea ei sub suveranitatea Ucrainei, în afară de aspectele politice şi de drept, are şi un puternic imperativ moral. Comunitatea internaţională nu are dreptul să lase nici un genocid necunoscut, nesancţionat şi cu atât mai puţin "inversat", pentru ca cei care l-au comis să-şi atingă obiectivele, chiar şi peste zeci de ani.
 
 
editorial semnat de ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: