Publicistul Radu Dobriţoiu a inserat, pe unul dintre arealurile electronice pe care le administrează - puteţi verifica dacă o să daţi click aici - pentru internauţii interesaţi de gândurile şi comentariile sale, informaţia conform căreia 41 de generali - înstelaţi din cele două ministere, cu forţe armate - au fost scoşi la pensie, printr-un decret prezidenţial.

Adevărata ştire este că acest moment confirmă eşecul unui management al resurselor umane care nu are nimic, dar nimic în comun, cu cel practicat în statele aliate. Şi ca lucrurile să fie clare, câteva lucruri trebuie bine precizate

La noi, ca şi la aliaţi, gradul de general, place sau nu, este unul politic.

Generalii de ieri, ca şi cei de azi, cei în retragere, rezervă sau încă activi, evident pe plan profesional, datorează prima, a doua, a treia şi ultima steluţă câte unui preşedinte - fie cel împuşcat, în acel decembrie provocat de răsăriteni, fie succesorilor săi -, la fel de interesaţi de loialitatea armatei faţă de propria administraţie politică.

Nu este nicio nenorocire că două plutoane de generali sunt de câteva ore pensionari.

Atât la Ministerul Apărării Naţionale, cât şi la cel de Interne există numeroşi bărbaţi extrem de bine pregătiţi profesional, care merită să facă un pas în faţă, deci să aibă parte de o avansare pe merit. Şi este timpul să li se acorde clipa lor meritată, de glorie strict profesională.

Adevărata problemă este alta.

De ce nu s-a acceptat, până acum, alinierea managementului resurselor umane, din armata noastră, la performanţele validate de viaţă, din forţe armate unde contează comandantul confirmat în situaţii de criză reală, nu cel de salon?

La americani, nou numitului în funcţie i se precizează clar perioada mandatului oficial, inclusiv, unde este posibil, chiar şi succesorul, de regulă locţiiitorul, care este astfel motivat să sprijine succesele şefului său. Iar patru ani pe o funcţie sunt suficienţi.

Ulterior urmând, firesc, promovarea, trecerea pe o funcţie comparabilă, într-o altă structură militară, sau trecerea în rezervă. Aşa ceva nu există în armata naţională! 

De ce?

Pentru simplul motiv că decidenţii politici au preferat momirea unor înstelaţi, cu steaua următoare, meritată sau nu, doar pentru a controla cel mai ordonat şi eficient sistem naţional de reacţie în situaţii diverse de criză.

Unii dintre cei 41 de conaţionali trăiesc clipe de amărăciune, reflectând la ceea ce ar mai fi putut face dacă mai rămâneau în armată.

O simplă iluzie.

Am întrebat un redactor-şef, foc de inteligent, din presa militară, de ce nu a încercat să le acorde onorul ultimului interviu în săptămânalul armatei.

A surâs trist. A încercat. Dar au refuzat.

Cu alte cuvinte refuzau să accepte noua lor condiţie socială. Cel puţin unii dintre ei.

Ce ofiţeri vor fi promovaţi pe funcţiile devenite libere este o chestiune de resortul celor abilitaţi să numească noi titulari pe posturile devenite libere.

Bine ar fi ca măcar acum, şeful Statului Major General al Armatei României şi omologul său, de la ministerul de interne să genereze procesul de reevaluare şi schimbare a sistemului de gestionare a resurselor umane.

Evident depăşit, comparabil cu capătul unei căi ferate, pe care locomotiva nu îl poate evita.

Victimele fiind, vorba vine, 41 de conaţionali.

Peste Ocean, Pentagonul are un sistem de recomandare a pensionarilor militari, în zone private avide după o consultanţă de care duc evident lipsă.

În România, loteria politică - şi nu numai...- aşteaptă racolarea, sub o formă sau alta, a celor care, indiferent de evoluţia anterioară, au o capacitate de organizare aparte, simţul ordinii, al disciplinei, al deciziilor lucide, dar şi al reacţiilor eficiente, în situaţii de criză.

41 devine astfel, în absenţa unor căi de comunicare, între organismul militar autohton şi zona privată, ca în Statele Unite ale Americii, numărul de cod al... impotenţei unui sistem de resurse umane, condus, până mai ieri, de un camarad care ştia să tacă, să execute ordine aiurea, drept pentru care a mai primit o stea, la trecerea în rezervă.

41 este măsura încremenirii în proiect a unor purtători de uniformă militară, care trăiesc în veacul 21 şi gândesc ca în secolul XX, ei fiind şi acum, bine mersi, pe fotoliile din piele, era să scriu din pile, din cabinetele luminate, din tavan, nu altfel, din sediul Ministerului Apărării Naţionale, amăgindu-se, de o manieră infantilă, că vor avea altă soartă!

Dar le vine rândul...