3.500 de refugiaţi ucraineni
0
După cum oricine vede, de câteva zile s-a întrecut orice măsură de decenţă, legalitate şi morală în Kiev şi restul oraşelor Ucrainei. Un număr de proteste paşnice, derivate dintr-o opţiune politică, au fost deturnate în noiembrie de o intervenţie în forţă a trupelor Ministerului de Interne din Kiev, ceea ce a dus la explozia unor sentimente de ură ce a existat deja de multă vreme, provocată de incompetenţa economică a conducerii statului.
Practic, deficitul de la bugetul de stat din ce în ce mai mare, dificultăţile de dezvoltare şi de eficientizare a consumului de materii prime ar fi complicat oricum soarta lui Ianukovici în alegerile ce urmau. Faptul că a ajutat la apariţia exploziei mai devreme a fost o demonstraţie a calităţilor sale de lider.
Pentru că nu se putea opri doar la această explozie, a făcut tot ce s-a putut în sensul intrării într-o situaţie fără ieşire. Această situaţie apare când un conducător dă ordin să se tragă în propriul popor. În loc să „îi ducă cu zăhărelul” prin negocieri – să îi păcălească chiar – a forţat nota, iar rezultatul a fost enervarea tuturor, din absolut toate ţările, care s-au văzut obligate să ia parte la un conflit geopolitic major într-o ţară unde acest lucru era principalul lucru de evitat.
Răul s-a produs, iar acum sute de oameni sunt ucişi sau răniţi – deşi meritau cu toţii o viaţă mai bună, fie ei cetăţeni sau soldaţi. Ataşamentul pentru viaţă ne face – pe cei responsabili şi morali – să ne gândim la protejarea unui copil ce merge neatent pe marginea unei şosele, spre exemplu, să regretăm pierderea vieţii unor oameni care încă mai puteau oferi ceva lumii etc.
Ziua de 20 februarie a fost cea mai gravă, numărul morţilor fiind de mai multe zeci, iar numărul răniţilor a depşit cu mult cifra de 500. După anumite surse, sunt peste 100 de morţi şi peste 1.500 de răniţi. E deja limita oricărei soluţii negociate, ceea ce obligă la un deznodământ unic: cineva va învinge şi îl va elimina pe celălalt de pe scena politică, iar cel care a pierdut ar fi mai bine să emigreze.
Doar că apar două variante:
- Dacă va pierde Ianukovici, nu va putea rămâne în propria ţară, deoarece nimeni nu i-ar da voie, indiferent de zona în care şi-ar dori să trăiască, pentru că faptele din ultimele luni atrag şi o răspundere juridică, şi i s-ar aplica fără îndoială. De aceea, el va trebui să plece din ţară, undeva unde va putea fi primit.
- Dacă va învinge, apare problema pacificării totale a ţării. În acest sens, se vor folosi pe scară largă forţele militare ale armatei şi poliţiei. Or, aceasta nu ar conduce decât la arestări, condamnări la închisoare şi dorinţa de a scăpa dintr-o astfel de ţară.
Acest tip de acţiune plitică se soldează cu apariţia unor refugiaţi. Aceştia ar trebui să plece cât mai repede din ţară, iar numărul celor care ar umple drumurile spre frontiere ar fi destul de mare, de ordinul miilor, poate chiar al zecilor de mii. Trebuie să observăm că dintre cele mai multe soluţii pe care le-ar avea, cea mai rapidă şi facilă – din toate punctele de vedere: geografic, economic, lingvistic – sunt Polonia şi Slovacia. După aceea ar urma Ungaria, şi în final România, deoarece barierele lingvistice şi economice ar fi mai greu de depăşit.
În această situaţie, se pune întrebarea: avem capacitatea de a-i primi pe aceşti oameni? Preşedintele statului a avansat un număr de 3.500 de persoane. Evident, din considerente de ordin administrativ, structurile cu atribuţii legale în această materie trebuie să fie pregătite, deoarece este cunoscut că omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie.
Astfel, trebuie să ne pregătim pentru orice eventualitate. A te pregăti este – întotdeauna – cheia succesului. Iar succes înseamnă, de cele mai multe ori, să nu ai pierderi. Pentru că este mai bine – fără îndoială – ca să nu fie desemnat câştigătorul dintre cei care pierd mai puţin, ci dintre cei care aduc un profit pentru toţi din aproape orice situaţie.
În acest sens, trebuie să sperăm că toţi cei ce ar putea fi implicaţi într-o astfel de operaţiune administrativă de găzduire sunt competenţi şi vor şti să îşi exercite atribuţiile conform fişelor posturilor, pentru a demonstra că nu sunt în acele funcţii doar ca efect al corupţiei şi influenţei nocive a politicianismului, ci pentru că au toate acele atribute care fac disticţia între un specialist dedicat profesiei sale şi un jalnic neprofesionist.
Se încarcă comentariile...
