30.000 de imigranţi vor culege viile italiene. Românii, majoritari în Lombardia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cei 210.000 de muncitori sezonieri care vor recolta strugurii italieni în această toamnă, 15% sunt imigranţi. Producţia de vin va fi una excelentă în acest an, iar exporturile nu contenesc să crească, în ciuda crizei.

La fel ca în Spania, şi în Italia culesul viilor este "treabă de români". Compatrioţii noştri sunt cei mai numeroşi muncitori sezonieri în viile italiene, alături de polonezi. Organizaţia agricolă Coldiretti susţine că 30.000 de muncitori sezonieri străini vor participa activ la culesul viilor din această toamnă, de peste 53 de naţionalităţi şi de pe patru continente, scrie conipiediperterra.com.

Producţia din acest an se anunţă una excelentă: între 44 şi 45 de milioane de hectolitri. "De-a lungul anilor - spune preşedintele organizaţiei citate, Sergio Marini, a crescut în rândul culegătorilor viilor prezenţa străinilor, care au devenit o componentă esenţială în acest sector. Fără ei, producţia ar fi în periicol. Implicarea străinilor în recoltarea strugurilor este o condiţie esenţială în succesul vinului italian la nivel naţional şi în lume, unde şi-a câştigat reputaţia Made in Italy". Coldiretti estimează că, în acest an, exporturile ar putea ajunge la valoarea de 4 miliarde de euro, iar vânzările totale la circa 8 miliarde de euro.

Află pe adevarul.it cu cât au crescut exporturile

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite