20 de români arestati în timp ce furau cablu de cupru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia autonomă catalană a retinut ieri un grup de 20 de români implicaţi într-o operaţiune de furt de cablu de cupru din interiorul tunelului Cadi (Catalonia). Grupul era compus din 19

Poliţia autonomă catalană a retinut ieri un grup de 20 de români implicaţi într-o operaţiune de furt de cablu de cupru din interiorul tunelului Cadi (Catalonia). Grupul era compus din 19 bărbaţi, dintre care un minor, şi o femeie, cu vârste cuprinse între 22 şi 42 de ani. Poliţia a fost sesizată telefonic de supraveghetorul tunelului care făcea de gardă. El a denunţat prezenţa a mai multor persoane care intrau pe jos în tunel, prin partea de sud şi aveau un comportament suspicios.

Antecedente

Având în vedere că în aceaşi zonă s-a mai furat cupru în urmă cu numai câteva săptămani, organele poliţiei s-au deplasat la faţa locului. Sâmbăta trecută, poliţia autonomă a mai reţinut într-un control de trafic o altă furgonetă încărcată de cablu de cupru furat din acelaţi tunel. Materialul a fost recuperat iar cei doi hoţi, români, reţinuţi. De precizat că acum un an a mai fost reţinut un grup de români ce fura cupru din portul din Barcelona. Iar în urmă cu mai puţin de o lună au fost reţinuţi alti şapte români acuzaţi de furtul aceluiaşi metal.

Blocaţi în tunel

Patrulele poliţiei au localizat rapid cinci pesoane în interiorul tunelului şi o furgonetă fără şofer încărcată de cablu de cupru. În timp ce căutau posesorul autovehicului poliţiştii au indentificat alţi şase membrii dispersaţi prin tunel. La operaţiunea de capturare a hoţilor au luat parte şi efective ale gărzii urbane care controla partea din sud a tunelului, în timp ce un efectiv de întăriri a poliţiei autonome bloca ieşirea nordică. La capătul instalaţiilor au mai fost găsite trei furgonete şi nouă persoane din acelaşi grup. Hoţii au fost blocaţi în tunel şi prinşi în timp ce tăiau cablu de cupru şi-l preparau pentru a fi încărcat în furgonete. Materialul ce era pe cale să fie încărcat avea 20.790 m., cântărea aproximativ 18.600 kg. iar valoareaa lui depăşeşte suma de 650.000 euro.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite