20 de milioane de lire pentru un nou referendum pentru independenţă în Scoţia. De ce acum? Cu ce şanse?

20 de milioane lire sterline vor fi alocate pentru organizarea unui nou referendum pentru independenţă în Scoţia, a afirmat prim-ministrul Nicola Sturgeon, foarte sigură acum pe poziţii după ce partidul său, Scotish National Party, a înregistrat o victorie clară în legislative, în linia anunţată deja de mai mult timp, adică de revenire în forţă a partidelor naţionaliste în Scoţia şi Irlanda de Nord.

Problema este extrem de serioasă deoarece evoluţiile din Scoţia dar şi, extrem de probabil, din Irlanda de Nord, sunt urmărite cu mare atenţie în Europa unde, în actualul context, orice discuţie despre referendum pentru independenţă, dreptul la auto-determinare şi apărarea cu arma în mână a aspiraţiilor unui popor a depăşit cu mult limitele oarecum regionale de până acum şi a ajuns să fie legată de existenţa (sau refuzul existenţei) arhitecturii europene consacrate şi a modalităţii acceptabile de a schimba graniţele şi de a impune o nouă identitate politico-administrativă pe harta lumii.

Dacă vă interesează problema, mai ales gândindu-vă la scandalurile extinse care vor urma în perioada următoare atunci când, extrem de posibil, unele regiuni din Ucraina vor cere independenţa în urma unor referendumuri locale, atunci aveţi ocazia de a lectura aici dezbaterea parlamentară iscată de decizia primului ministru Sturgeon privind organizarea referendumului. O dezbatere dură şi urmată de un val de luări de poziţii într-un climat din ce în ce mai încins deoarece foarte multă lume s-a simţit obligată să reacţio9neze la remarcile doamnei Sturgeon: „Am convingerea că 20 de milioane de lire sterline vor oferi Scoţiei posibilitatea de a alege un viitor mai bun – unul liber de conservatori – şi sunt o investiţie bună – scria ea pe Twitter. Îmi voi continua treaba pe viitor în sensul de a elibera Scoţia şi, da, sper să eliberez Scoţia de continua guvernare conservatoare în favoarea căreia nu am votat”.

Argumentele pe care le aduce în dezbatere nu sunt noi, s-a mai vorbit despre ele. Dar acum , actualele condiţii de tensiune socială din Marea Britanie care se confruntă cu procentaje în creştere reflectând sărăcia galopantă şi numărul din ce în ce mai mare de persoane care apelează la serviciile sociale şi la băncile de alimente gratuite pentru persoane care nu mai au resursele necesare, afişe ca acestea arată că politicile sociale scoţiene au efecte importante în sectoare foarte sensibile:

Image

Cu o adăugire care va putea fi reluată ca argument în favoarea unui vot în favoarea independenţei, şi de colegii de la Belfast, căci, din nou şi din nou, autorităţile de la Londra sunt acuzate de a lua decizii proaste şi costisitoare „care trebuie reparate” folosind resursele locale. Iată ce acuză cei din Scoţia care vorbesc despre o tăiere anuală de 600 milioane de lire datorată deciziilor nepotrivite ale Guvernului UK:

În acest context, victoria în alegeri a SNP a fost prezentată în termenii folosiţi în Camera Comunelor de In Blackford care, fără ambiguităţi politicoase, a afirmat imediat că „Toate deciziile noastre democratice spun exact acelaşi lucru: Scoţia respinge guvernul de la Westminster, respinge Partidul Conservator şi cere să aleagă un viitor independent...Poporul scoţian ştie care este preţul de a trăi cu cei de la Westminster. Ştim preţul pe care-l plătim cu Primul Ministru şi preţul de a fi obligaţi să avem un guvern conservator pe care nu l-am votat şi ăsta e un preţ pe care nimeni dintre noi în Scoţia, nimeni dintre noi nu şi-l poate permite să-l plătească de acum înainte”. Iar afirmaţia esenţială urmează: „nu avem a cere permisiunea Primului Ministru. Singura permisiune de care e  nevoie, singura permisiune de care va fi vreodată nevoie este cea dată în mod democratic de poporul scoţian. Şi să u uităm că suveranitatea aparţine poporului scoţian”.

Aveţi aici toate ingredientele unei crize majore, cu atât mai importantă cu cât guvernul conservator de la Londra condus de Boris Johnson se zbate între criză economică şi criză continuă politică susţinută de şirul parcă infinit de fotografii cu chefurile din reşedinţa oficială a Primului Ministru pe timp de pandemie, scandal care loveşte foarte serios în prestigiul şi credibilitatea guvernării. Greu de crezut că s-ar putea repeta foarte curând asemenea momente penibile, Nicola Sturgeon ştie asta şi vrea să se folosească de acest avantaj, oferind un exemplu şi republic anilor nord-irlandezi foarte aproape de o revoltă majoră deoarece partea de acord care-i priveşte pe ei din BREXIT este contestată acum de guvernanţii de la Londra. Alt haos în perspectivă.

O problemă- internă a Marii Britanii şi care de ce oare ne-ar interesa? Pur şi simplu pentru că reuşita unui referendum pentru independenţă, în afara consecinţei directe care ar fi destrămarea UK, problema cu adevărat serioasă ar privi viitorul imediat, căci statele nou constituite vor să devină membre UE şi, ca atare, vor trebui recunoscute de Bruxelles. Niciun fel de problem doar aparent deoarece, pe fond, se va pune pro0blema recunoaşterii oricărui referendum de independenţă, urmat sau nu de contopirea cu altă ţară, cum ar fi Irlanda de Nord reunită cu „ţara mamă”, Republica Irlanda. Dar ce se va întâmpla în NATO unde scenariul-limită ar presupune ca Scoţia să poată fi admisă ca entitate suverană de sine stătătoare?

În fine, poate cel mai dificil şir de întrebări, priveşte statutul viitor al organizării viitoarelor referendumuri de independenţă, nefiind nici acum precizat cât, când şi în ce formulă ar putea fi ele automat recunoscute de comunitatea internaţională. Şi, mai ales, obligaţia vreunui alt stat sau alianţe de state de a le recunoaşte legalitatea. Aveţi dreptate să vă gândiţi la ce vă gândiţi, aşa este.