2 august, Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Holocaustul împotriva romilor este o filă comună a istoriei noastre, a tuturor europenilor. Au trecut 75 de ani de la atrocităţile celui de-al doilea Război Mondial şi Europa nu pare să fie eliberată de stafia fascismului şi a naţionalismului şovin. #Aresel!

As putea să vă povestesc o istorie scurtă a Holocaustului împotriva romilor, dar sunt nenumărate materiale publicate online pe care le puteţi accesa;

Aş putea să vă spun că Guvernul României politizează acest eveniment prin trompetele sale neinvitând Preşedinţia României să depună prima coroană la Memorialul Holocaustului la evenimentul pe care îl organizează mâine;

Aş putea să vă spun despre Parlamentul European şi decizia din 2015 prin care a decis ca la această dată să fie comemorate victimele rome şi de contribuţia europarlamentarului Damian Drăghici;

Aş putea să vă spun cât de rahat e Guvernul României care se câcâie să dea un HG pentru a putea acorda pensii de deportare unor persoane deportate care nu pot beneficia de actuala legislaţie pentru că sunt „ţigani“ şi la finalul vieţii;

Aş putea să vă spun de comunicările oficiale ale unor importanţi oficiali europeni pe acestă temă, dar acest link e îndeajuns;

Aş putea să vă povestesc despre cât de absurdă este dezbaterea academică pe subiectul holocaust – se referă sau nu la romi? Poate pentru romi ar fi mai corect să spunem genocid…sau poate nu ierarhizăm între victime, chiar dacă unii sunt romi şi alţii nu.

Aş putea să vorbesc despre implicarea statului român în aceste atrocităţi sau, dimpotrivă, despre etnici români care s-au opus politicii oficiale protejând romii din satul lor; 

Aş putea... dar nu are sens! Orice vreţi să ştiţi despre holocaustul împotriva romilor veţi găsi online. Eu am vrut doar să vă arat această imagine care spune tot, teama în privire, frica, resemnarea. Miezi Bihari e un copil prin ochii căruia puteţi să vedeţi Holocaustul!

Never Again! #Aresel! #Ajunge!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite