10 concluzii despre atacul din Nisa

1. Teroarea şi propagatorii ei doresc întotdeauna să lovească o ţară în datele simbolice. În funcţie de caracterul statului, putem avea lovituri în zi de sărbătoare religioasă sau politică, ori ambele. Întotdeauna ziua naţională va fi vizată de aceşti atacatori.

2. Al treilea atac major în mai puţin de 20 de luni în Franţa înseamnă că, în mare măsură, structurile de prevenire a acestor atacuri nu au reuşit să găsească o metodă eficace de preîntâmpinare a atacurilor majore. Este adevărat şi că ar fi absurd să credem că ar putea preveni tot, pentru că acest lucru ar însemna supravegherea totală a fiecarui cetăţean, aspect care însă ar afecta libertăţile civile. Totuşi, acest al treilea atac, realizat în această zi, va aduce cu sine şi demiteri şi demisii în cadrul organelor de apărare a legii şi statului din Franţa.

3. Atacatorul este un tunisian, cel mai probabil musulman, care a comis fapta pentru motive care ţin mai mult de frustrările sale religioase şi/sau politice. Nu se pot nega aceste realităţi, iar faptul că cineva ar dori să escamoteze aceste caracteristici ale criminalului nu face decât să întărească o opinie din ce în ce mai răspândită în lume: frustrările religioase şi/sau politice încep să se exprime violent, în afara cadrului legal. Aceste trei reuşite – Charlie Hebdo, Bataclan, Nisa – vor inspira şi mai mult pe radicalii sau dezaxaţii din întreaga lume. Tipologia celor trei atacuri reuşite va fi imitată în mai multe cazuri, care, din păcate, sunt inevitabile, atât în Franţa, cât şi în alte state.

4. Faptul că atacurile au fost comise de musulmani, însă se întinde complet asupra tuturor coreligionarilor lor. Deşi majoritatea sunt oameni normali şi bine intenţionaţi, acţiunea acestor radicali îi îndepărtează şi mai mult de ceilalţi cetăţeni ai statelor unde locuiesc. Suspiciunea asupra fiecărui musulman creşte, în mod nediferenţiat. Astfel, cel mai probabil vor urma concedieri şi alte moduri de restricţionare a modurilor de activitate socială a acestora, pentru că teama elimină de multe ori nuanţele în analiza cazurilor: „toţi pentru unul, unul pentru toţi” nu este o lozincă, ci o realitate crudă, pe care şi românii o simt în afara ţării, din cauza comportamentului unor cetăţeni cu paşaport românesc, dar care se comportă altfel decât valorile României o precizează. În final, musulmani fară joburi înseamnă musulmani mai săraci, deci mai vulnerabili la propaganda radicală. Un cerc vicios aproape perfect, din care câştigă cel mai mult islamul radical, pe plan global.

5. Islamul radical este astăzi în sărbătoare, fiind o mare reuşită a unuia dintre ei. Acest lucru va întări propaganda lor, ceea ce le va aduce noi recruţi, care văd că „necredincioşii sunt slabi în faţa islamului victorios şi a martirilor săi”, iar pe de altă parte îi va întări spiritual pe cei deja radicalizaţi, astfel încât pe termen mediu şi lung prognozez o creştere a numărului de atacuri, mai ales pe continentul european, deşi ameninţarea se întinde şi asupra Americilor, Asiei şi Africii. Cel mai probabil cei care l-au inspirat pe tunisian vor avea o poziţie în ascensiune în rândul radicalilor, ceea ce le va aduce noi adepţi şi mai mult curaj pentru noi atacuri.

6. 14 iulie este ziua în care o închisoare a fost atacată, în 1789. Pe 14 iulie 2016, închisoarea corectitudinii politice s-a prăbuşit şi ea, pentru că nu se mai poate nega: avem o problemă foarte gravă cu islamul radical, iar în lipsa recunoaşterii ei, precum şi a luării măsurilor adecvate de stopare a acestui mod de a vedea islamul, îi vom deveni victime. Corectitudinea politică se manifestă în mai multe planuri, şi nu se mai pot ascunde sau trece sub tăcere adevărurile pe care această plagă intelectual-politico-morală le detestă.

Foto

Video

7. Din punct de vedere politic, preşedintele Franţei de astăzi va deconta toate aceste trei atacuri. Este greu de crezut că va putea surmonta deficitul de încredere populară în intervalul rămas până la alegerile din anul 2017, ceea ce pune în discuţie de pe acum caracteristicile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul preşedinte al Franţei.

8. Deoarece tema migraţiei a fost una dintre temele centrale ale Brexit, este foarte posibil ca persoanele care au votat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană să se felicite, pentru că pot să arate cu degetul, „v-am spus noi”! De aceea, ideea altor „-exit”-uri să nu ne surprindă, deoarece migraţia din ultimii 30 de ani din Europa de Vest a enervat din ce în ce mai mult populaţia indigenă. Cum moartea în atacuri de acest tip s-a manifestat din ce în ce mai mult în ultimii ani, iar aceste asasinate au fost realizate de persoane de altă etnie decât aceea majoritară, se naşte ideea fermă de alungare a acestor minoritari cu probleme. De aici şi până la dorinţa de a elimina întreaga comunitate a minoritarilor respectivi – precum şi a altor etnii minoritare – nu mai este mult. Iar dacă Uniunea Europeană va fi văzută ca un factor de protecţie a acestor minorităţi considerate neconforme standardelor şi valorilor naţiunilor respective, atunci dorinţa de „-exit” va creşte, ca unică soluţie de rezolvare a problemelor cu minorităţile care din motive religioase, lingvistice, sociale etc. nu doresc să se integreze.

9. Statele trebuie să colaboreze mai mult între ele pentru detectarea radicalilor trans-naţionali. Cum aceştia sunt de cele mai multe ori radicali religioşi, se poate considera de către naivi că este o luptă contra religiei – sau a unui anumite religii – fară a fi vorba totuşi de aşa ceva. Colaborarea trebuie să fie sinceră, altfel se vor înmulţi victimele, resentimentele şi în final, vom avea o lume mai nesigură decât acum.

10. Vechiul mod de a face politică, bazat pe discuţii sterile la summit-uri a falimentat complet. Politica eficace de secol XXI trebuie să aibă la bază mersul până la adâncimea societăţii, precum şi abordarea reală a problemelor, fără a se mai încerca ascunderea lor. A le ascunde este echivalent cu o cangrenare ascunsă, iar în final cu distrugerea întregii societăţi. Este timpul pentru noi oameni politici, oameni care gândesc şi care pot fi îndeplini rolul de oameni de stat, după cum spunea Winston Churchill:

„Diferenţa dintre un om politic şi un om de stat este că primul se gândeşte la următoarele alegeri, pe când al doilea la următoarea generaţie”.

A venit momentul ca generaţiile incompetente să părăsească de bună voie arena, pentru a nu sucomba sub presiunea unor evenimente care astăzi necsită, mai mult ca oricând, doar competenţă şi dedicare calităţii. Domnilor oameni de stat, vă aşteptăm, masa puterii este întinsă pentru voi!