Zona din jurul centralei de la Fukushima ar putea rămâne nelocuită 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zona din jurul centralei nucleare de la Fukushima ar putea rămâne nelocuită 10-20 de ani, a declarat consilierul guvernamental Kenichi Matsumoto.

"Nu se poate trăi acolo deocamdată. Iar această situaţie ar putea dura între zece şi 20 de ani", a spus oficialul.

El a precizat că acesta este declaraţia sa, dar "premierul împărtăşeşte cu mine această percepţie".

Pe de altă parte, deşi nu prezintă un risc real, locuitorii care au fugit din jurul centralei nucleare de la Fukushima nu sunt primiţi în centrele de cazare de teamă să nu contamineze alte persoane.

Toate persoanele care locuiau pe o rază de 30 de kilometri au nevoie de certificate oficiale care să demonstreze că nu sunt contaminaţi. Acest lucru reaminteşte de discriminările asupra supravieţuitorilor de la Hiroshima şi Nagasaki.

"Atât timp cât nu sunt angajaţi ai centralei, oamenii de rând nu prezintă niciun risc. Oamenii sunt foarte îngrijoraţi şi, din păcate, acest lucru poate conduce la acte de discriminare", a explicat un expert medical din prefectura Fukushima.

În urma accidentului de la centrala Fukushima Daiichi, produs după seismul şi tsunamiul din 11 martie, guvernul de la Tokyo a evacuat populaţia pe o rază de 20 de kilometri. Perimetru de securitate va fi extins, au anunţat autorităţile japoneze, relatează Mediafax.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite