Zeci de mii de musulmani au demonstrat în Pakistan, Bangladesh şi teritoriile palestiniene împotriva Franţei

Zeci de mii de musulmani au demonstrat vineri în Pakistan, Bangladesh şi teritoriile palestinien faţă de măsurile anunţate de preşedintele francez Emmanuel Macron pentru protejarea valorilor şi libertăţii convingerilor în Franţa, după atacul mortal produs într-o biserică din Nisa, transmite Reuters.
la fel cum reactioneaza talibanii astia au reactionat si pelerinii care s-au ciondanit cu politia la Iasi ca nu pot sa dea cu limba pe racla Sfintei Paraschiva. Spalatura pe creier are aceleasi efecte, indiferent de religie.
Bai dobitocule tu compari crestinii cu scursura asta arabeasca?
Gherghisan Comandor compar niste fanatici cu alti fanatici
Gherghisan Singura diferenta este ca cei din Bangladesh si Pakistan sunt mult mai numerosi si, implicit, mai vocali.
daca mai citesc cometariul toxic unui marxist teoretician al .. dar inn facto inept neimplicat si antitot si mai ales plin de ura fara te propria societate o sa incep sa le dau dreptate acelora care sun ca francezii sunt de vina ca au lasat SINGURI molima in case socialistii aia francezi sunt vinoavati - fix ca personajul hipster @ Azzumbo de mai sus care cel mai probabil se inchina de 3 ori pe zi la conturile de banca si isi bate joc de propriile valori daca nu iti place societatea in care traiesti muta-te itrr-o socitetate liber cum ar fi orasul Luton din califatul englez- sa vezi cum iti canta muzerinul in gfata locuintei si o sa stia ca o oaie speriata. NU vrei spalatra pe creier dar propui o spalatura pe creier. dezgustator
genghistan de obicei ma enervezi ca esti ai niste iesiri neaccptabile de nostalgic al vechiului regim , insa acum iti dau dreptate - i-ai spus-o corect Acum amice @azzumbo jo ...ratacitu-le , Tu compari o religie europeana veche cuminte buina in felul ei , o societate care colinda de Craciun, o societate se roaga pentru liniste, niste oameni duc existenta in baza unor valori umane, o minune a luminilor de Pasti - cu mizeria aia a urii de mai sus ? ? Esti incomplet ,este ceva in neregula cu tine ? Ai fost batut, abuzat de cineva cand erai mic ? Ti s-a blocat dezvoltarea congnitiva si empatica ? Care sunt problemele tale personale care te imping sa iti imrastii ura dezgustoare pe tot ceea ce prinzi?
samurai _x tocmai ai confirmat ce am scris mai sus: spalatul pe creier dauneaza grav. Nu intentionez sa ma mut in Luton, multumesc. Locuiesc intr-un oras unde popa behaie duminica dimineata slujba la o statie de amplificare si ma deranjeaza cand imi beau cafeaua. De ce mi-ar trebui sa ascult aceeasi behaiala in araba, de cinci ori pe zi?! Daca iti face placere, recunosc ca prefer sa ascult un popa behaind o data pe saptamana decat un muezin de cinci ori pe zi. Cu toate ca behaiala muezinului e scurta, comparativ cu o liturghie ortodoxa care poate dura mai mult de o ora. Sincer, prefer sa ascult jazz.
ma bucur nespus ..sper sincer ca te ajuta.. spiritual , cognitiv si empatic si eu ascukt jazz , surprinzator acest lucru insa nu ma determina sa urasc in halul asta tot ce tine de fiinta stramosilor mei
oricum singura cale catre o societate inca SIGURA pentru COPII nostrii.. surprinzator- va fi 80% din ea sa aiba o suma de valori comune : Coeziune: Religie, Folclor, Valori intrinseci nationale, Educatie tehinca dar cu putin din toate daca nu avem asta .. in 5 ani asculti muezinul in Romania si incepe inlocuirea oricum incep sa vina .... este plin in cartierul doamna Ghica si afacerile din piata Alba iulia sunt 80% arabesti -hoarde care si aduc famille extinse - veniti cu spaga data unor fuctionari de la imigrari care isi vor merita Dosarele DNA-ului dupa primele mici probleme, si binenintele sanii viitori in puscarie
samurai_x eu nu-mi urasc stramosii, din contra. Sunt un mare admirator al bisericii de la Densus, al manastirilor din Moldova, al celei de la Hurezi. Consider ca Stavropoleos, in Bucuresti, este o capodopera a artei bizantine. Doar ca nu apreciez Catedrala Mantuirii Neamului, mi se pare o biserica pe steroizi. Consider ca discursul si atitudinea prelatilor ortodocsi ar trebui sa se adapteze vremurilor. Asta nu inseamna sa scoata boxe in afara bisericii si nici sa monteze instalatii de aer conditionat, ale caror cabluri sunt trase peste chipul sfintilor pictati cu sute de ani in urma. Adaptarea la vremurile in care traim presupune, dupa mine, sa nu-si mai trateze enoriasii ca pe o turma superstitioasa, buna de jumulit si de asmutit impotriva celor pe care preotii ii considera inamici.
@AJ Aveti cota de propaganda anti-crestina. Chiar nu realizati cat de penibil sunteti comparand proprii concetateni, asa "inapoiati" cum sunt ei in viziunea Dumneavoastra cu unii care propaga CRIMA ?
Beta Alfa Nu vad prea mari diferente intre niste fanatici care vor sa moara Macron (o persoana) si alti fanatici care se imping cu jandarmii pentru a nesocoti restrictiile pentru limitarea raspandirii Covid19, in conditiile in care se inregistreaza in medie 5000 de cazuri noi si 100 de morti pe zi.
Catedrala Mantuirii Neamului era necesara - insa opinia mea trebuia abordata in alt mod: Trebuia facuta in 10-15 ani, studiata 5 ani , cizelala in faza de proiect cu buget de 10 x ori mai mare pe un teremn mai mare asa incat sa fie un reper care sa depaseasca catedrala Sfantul Sava din Belgrad ro.wikipedia.org/wiki/Catedrala_Sfântul_Sava_din_Belgrad Trebuia sa construim ceva mai grandios ca Sfanta Sofia ocupata de cei care nu ne vor binele Itei reamintesc de asemenea ca biseria Ortoxoa romana etse unul din cei mai implicati factori in asistenta sociala pentru saraci, cantinse saraci, asigurea casei copiilor abandonati de stat.,
Catedrala Sf. Sava din Belgrad seamana foarte mult cu Catedrala Alexandr Nevski din Sofia si este mult inspirata din Sf. Sofia, catedrala din Constantinopole, transformata moschee, in urma deciziei lui Erdogan. Lacasele de cult romanesti au arhitectura diferita si asta ar fi fost firesc sa se reflecte in arhitectura noii catedrale. Doar ca ceea ce se construieste acum pare a fi o copie a Manastirii Curtea de Arges, pe steroizi. Parere strict personala.
da pentru ca sarbii merg pe directia bizantina pura - nu e rau, noi am reinterpretat-o mergem mai mult pescoala Bucovineana si ce s a cristlizat ca stil in Moldova lui Stefan dar da trebuia mult mai studiata, slefuita, facuta o opera de arta indiferent de scoala si maniera
Nu imi pare asemanatoare cu Curtea de Arges, chiar de loc Mi se pare mai degraba ispirata din Catedrala incoronarii din Alba Iulia ro.wikipedia.org/wiki/Fișier:Alba_Iulia_-_Catedrala_Ortodoxa.jpg sau a Catedralei Mitropolitane din iasi
samurai _x da, aveti dreptate! Se regasesc influente atat de la Catedrala Incoronarii cat si de la Catedrala Mitropolitana din Iasi. Cred ca este un lucru bun ca arhitectura Catedrala Mantuirii Neamului sa evoce mai degraba de catedrale iconice din Romania, decat arhitectura bizantina. Totusi, poate ca mai trebuia lucrat un pic la jocul volumelor, al proportiilor, astfel incat sa fie ajustate la dimensiunile planificate. In fine, e o impresie subiectiva, poate ca efectul va fi diferit dupa ce va fi gata.