VIDEO Regimul stalinist de la Phenian ameninţă Seulul cu un atac cu rachete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă înregistrare video de propagandă a regimului stalinist de la Phenian, care prezintă mai multe atacuri cu rachete împotriva preşedinţiei sud-coreene şi a altor clădiri guvernamentale din Seul, a fost dată publicităţii de un site oficial nord-coreean.

Înregistrarea video a fost postată luni seara pe site-ul DPKK Today, care acum zece zile a difuzat o altă înregistrare video prezentând un atac nuclear împotriva Washingtonului, relatează agenţia France-Presse, citată de Agerpres.

Tensiunile au escaladat considerabil în Peninsula Coreea după cel de-al patrulea test nuclear nord-coreean din 6 ianuarie, urmat la 7 februarie de lansarea unei rachete, considerată de experţi drept un test disimulat cu rachetă balistică.

De mai multe săptămâni, Phenianul continuă să ameninţe Statele Unite şi Coreea de Sud cu atacuri nucleare şi convenţionale.

Tensiunile s-au intensificat din cauza exerciţiilor comune anuale între SUA şi Coreea de Sud, văzute de Phenian ca o repetiţie pentru invadarea teritoriului său.

Aceste manevre, cele mai importante de până acum, includ simularea unei operaţiuni speciale vizând „decapitarea“ regimului nord-coreean în cazul unui conflict generalizat, după cum s-a aflat din surse ale armatei sud-coreene.

Phenianul a perceput această operaţiune ca pe o ameninţare directă împotriva liderului nord-coreean Kim Jong-un şi armata sa a dat recent un „ultimatum“ în care a cerut preşedintei Coreii de Sud, Park Geun-hye, să prezinte scuze şi să-i pedepsească pe autorii acestei strategii.

Noua înregistrare video, cu o durată de 88 de secunde, este intitulată „În cazul lipsei unui răspuns la ultimatum“. Acesta arată rachete trase de lansatoare mobile ţintind Casa Albastră (preşedinţia sud-coreeană), precum şi alte clădiri oficiale, care se transformă în mingi de foc. Filmuleţul se încheie cu avertismentul: „Totul se va transforma în cenuşă!“, transmite Agerpres.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite