VIDEO Preşedintele unei ţări scoate cărţi pe bandă rulantă. Nimic nu-i scapă: caii, ceaiul, medicina, muzica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Turkmenistanului GurbangulÎ Berdîmuhammedov FOTO AFP
Preşedintele Turkmenistanului GurbangulÎ Berdîmuhammedov FOTO AFP

Preşedintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhammedov, ale cărui talente sunt adeseori promovate de presa controlată de stat, a publicat recent a şasea sa carte din acest an şi a 36-a în total. Ultima „capodoperă“ a şefului de stat turkmen, un fost dentist, este despre muzică, care în opinia sa reprezintă o sursă de „pace, prietenie şi frăţie“.

Turkmenii au parte de un şef de stat multitalentat. Gurbangulî Berdîmuhammedov, 59 de ani, guvernează, călăreşte, gândeşte, cântă şi scrie despre aproape orice.

„Maestrul Jocheu şi Mentor“ ori „Crescătorul de Cai al poporului“, aşa cum a fost numit de aleşii poporului său datorită pasiunii pentru cabaline, ţine cu tot dinadinsul să lase o moştenire spirituală vastă.

După ce a scris pe rând despre plante medicinale, cai şi ceai, a adus ode bunicului său şi a publicat un roman despre viaţa fericită, Berdîmuhammedov a ţinut neapărat să-i dedice o carte şi lui Şukur-bahşi (1831-1928), un fost mare cântăreţ local. Muzica aduce pace, prietenie şi frăţie, dă asigrurări preşedintele turkmen, porivit currenttime.tv.

De altfel, tendinţele artistice ale preşedintelui turkmen au fost prezentate pe larg în presa controlată de stat. În 2011, Berdîmuhammedov a interpretat la televiziunea naţională melodia „Pentru tine, floare mea albă“, ale cărei versuri au fost scrise chiar de către el însuşi. El a încântat din nou în direct publicul patru ani mai târziu, cu debutul poetic „Înainte! Înainte! Doar înainte, patria mea - Turkmenistan!“.

Prezentarea cărţii despre ceai

Gurbangulî Berdîmuhammedov a preluat oficial puterea în februarie 2007, după moartea fostului lider Saparmurat Niiazov. El a fost reales în 2012 şi se va bucura, fără îndoială, de un nou mandat de preşedinte, de această dată de şapte ani, la începutul anului viitor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite