VIDEO Escaladare în Hong Kong: Poliţia a folosit, în premieră, tunuri cu apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia din Hong Kong a folosit duminică tunuri cu apă împotriva unor protestatari, ceea ce reprezintă o premieră în fosta colonie britanică zguduită de aproape trei luni de manifestaţii pro-democraţie, relatează AFP.

Hong Kong, unul dintre marile centre financiare ale lumii, trece de la începutul lui iunie prin cea mai gravă criză politică de retrocedarea sa la China, în 1997.

Apărută din opoziţia faţă de un proiect de lege - de-acum suspendat - privind autorizarea extrădărilor în China, mişcarea de contestare şi-a extins revendicările, cum ar fi mai multă democraţie şi protejarea libertăţilor locale în faţa regimului comunist de la Beijing.

Mii de locuitori din Hong Kong au mărşăluit paşnic duminică spre cartierul Tsuen Wan. Însă unii manifestanţi au ridicat apoi o baricadă şi au aruncat cu cocteiluri Molotov în direcţia forţelor de ordine.

Poliţia a răspuns imediat, cu gaze lacrimogene şi, în premieră, cu tunuri de apă. Este un semn de escaladare, în condiţiile în care forţele de ordine au tot dat asigurări până acum că nu vor recurge la această metodă folosită pe larg în Occident, notează AFP.

„Pe măsura radicalizării poliţiei şi unor manifestanţi, tunurile de apă vor fi folosite şi mai mult pe viitor“, spune un protestatar pentru AFP.

Poliţia a devenit o ţintă a criticilor manifestanţilor din Hong Kong, care sunt nemulţumiţi de brutalitatea intervenţiei sale.

După zece zile de linişte, ciocniri violente au avut loc sâmbătă între forţele de ordine şi manifestanţi care au ridicat baricade. Poliţiştii au tras cu gaze lacrimogene şi au lovit cu bastoane din cauciuc, în timp ce protestatarii au aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov.

Beijingul urmăreşte îndeaproape această criză, având mobilizate forţe pamilitare în apropierea teritoriului semiautonom.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite