VIDEO China a testat cu succes avionul hipersonic Starry Sky-2, capabil să evite sistemele antirachetă

VIDEO China a testat cu succes avionul hipersonic Starry Sky-2, capabil să evite sistemele antirachetă

Captură YouTube/ South China Morning Post

China a anunţat că a testat cu succes un avion hipersonic capabil să evite sistemele de apărare antirachetă. Dispozitivul ar fi atins 7.344 de kilometri pe oră.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primul test al acestui aparat de zbor, numit Xingkong-2  sau Starry Sky-2, a avut loc vinerea trecută într-un centru neprecizat din nord-vestul Chinei, a anunţat Academia de Aerodinamică Spaţială a acestei ţări, citată de presa locală.

Dispozitivul a fost lansat şi transportat iniţial cu o rachetă cu propergol solid, după care s-a desprins în spaţiu datorită propriului sistem de propulsie. În regim autonom a menţinut o viteză superioară Mach 5,5 - de peste cinci ori viteza sunetului - timp de peste 400 de secunde şi a atins 7.344 de kilometri pe oră, precizează sursa citată. Avionul a ajuns până la o altitudine de 30 de kilometri.

China este una dintre puţinele ţări angajate într-o cursă de dezvoltare a unor dispozitive capabile să ocolească sistemele de apărare împotriva rachetelor, notează portalul intellivoire.net.

Rusia şi-a propus să dezvolte un sistem asemănător, numit Avangard, până la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor. Şi Statele Unite au proiecte în acest sens, cel mai cunoscut fiind Boeing X-51. În mai, US Air Force auanunţat că îşi va accelera proiectele legate de avioanele hipersonice.

În prezent, cel mai rapid avion de luptă aflat în serviciu este MiG-25, de fabricaţie rusească, care poate ajunge până la 3.470 de kilometri pe oră.

citeste totul despre: