Viaţa dezertorilor nord-coreeni: mulţi nu ştiu să folosească un bancomat sau un telefon ori să conducă o maşină

Poveştile din jurul regimului de la Phenian, de la comercializarea cărnii de om până la venerarea regimului contribuie la formarea unei imagini distorsionate a Coreei de Nord, chiar dacă nu se ştie cu exactitate doza de adevăr din spatele zvonurilor. Cu toate acestea, chiar nord-coreenii care au fugit din ţară confirmă veridicitatea acestor poveşti.

Viaţa în interiorul graniţelor închise ale Coreei de Nord este greu de imaginat. De curând, jurnalistul britanic John Sweeney a realizat un reportaj sub acoperire în ţara lui Kim Jong-un, despre adevărata faţă a traiului nord-coreenilor. O altă perspectivă asupra modului în care trăiesc oamenii obişnuiţi, pe lângă declaraţiile oficiale ale regimului, vine de la cei care au locuit acolo şi au reuşit să fugă din ţară. BBC a stat de vorbă cu doi dintre nord-coreenii care au părăsit statul comunist în 2011, Chanyang Joo şi Yu-sung Kim.

Comercializarea cărnii de om, o consecinţă a Marii Foamete

„Am auzit că oamenii vindeau şi mâncau carne de om. Am auzit că ucideau copiii altor familii şi vindeau carnea“, spune Chanyang Joo, spunând că a ignorat aceste zvonuri până când socrii unui bărbat pe care îl cunoştea au fost executaţi în public. Se spunea despre ei că erau măcelari şi au fost executaţi pentru că vindeau carne de om.

Astfel de zvonuri au fost întâlnite şi în mărturiile altor dezertori nord-coreeni. Indiferent dacă sunt sau nu adevărate, faptul că ele încă circulă printre oameni şi că sunt crezute ilustrează perfect nivelul foametei, al sărăciei şi al fricii care dăinuie în unele părţi ale Coreei de Nord care au fost afectate de Marea Foamete a anilor 1990, scrie BBC.

Şi Yu-sung Kim a auzit aceste zvonuri şi crede că sunt adevărate. „Atunci când eram la universitate, astfel de lucruri s-au întâmplat. Apar din cauza halucinaţiei cauzate de foame, oamenii nu văd această faptă drept o crimă şi consumă carnea. Dar se întâmplă extrem de rar“, completează Yu-sung Kim.

Zvonurile de canibalism au apărut în timpul Marii Foamete dintre 1994 şi 1998. S-a estimat că în acea perioadă între 600.000 şi un milion de oameni au murit, adică între trei şi cinci procente din populaţia tării.

În acea vreme, Chanyang Joo s-a mutat cu familia de la oraş la satul în care a crescut. Mulţi dintre cei rămaşi la oraş au murit, însă ea şi familia ei au supravieţuit cu legume şi arbuşti. „Nu puteam procura niciun medicament, pentru că foarte rar se aducea vreunul din China. Uneori, doctorii efectuau intervenţii chirurgicale fără anestezie“, povesteşte ea pentru BBC.

Dar nu toţi nord-coreenii au fost afectaţi de această criză a alimentelor. Yu-sung Kim spune că el şi familia sa nu au suferit de foame. Părinţii lui câştigau bani din tranzacţiile ilegale dintre China şi Coreea de Sud şi din reunirea familiilor despărţite.

„Puternicule tată Kim Ir-sen, mulţumesc“

În copilărie, Kim şi Joo au fost învăţaţi să venereze regimul şi pe fondatorul acestuia, Kim Ir-sen. „Prima frază pe care o învăţăm când suntem copii este «Puternicule tată Kim Ir-sen, mulţumesc» şi «Drăgă conducăror Kim Jong Il, mulţumesc». Trebuia să mulţumeşti liderilor pentru tot. Pentru fiecare şcoală, sală de clasă, chiar şi vagoanele aveau pozele lui Kim Ir-sen şi ale lui Kim Jong Il“, îşi aminteşte Joo.

De la grădiniţă până la universitate, acesta este cel mai important subiect de discuţie. „Poţi să eşuezi la orice altceva faci, atâta timp cât ştii istoria familiei Kim“, a adăugat Joo.

Deşi copilăria lui a fost privilegiată, iar comercializarea ilegală a părinţilor lui a fost trecută cu vederea de regimul comunist, Yu-sung Kim şi familia lui ştiau că nu trebuie să depăşească anumite limite. Nu se puteau uita la ştiri din afara Coreei de Nord, iar orice critică la adresa regimului era interzisă. Putea discuta chestiuni politice cu familia lui, dar nu cu altcineva. „Exista mereu un spion guvernamental într-un grup de oameni mai mare de trei. Puteau să sfârşeşti prin a ajunge într-un lagăr politic“, spune el.

Familia lui Joo a trecut printr-o astfel de experienţă. Bunicul ei a petrecut nouă ani într-un lagăr. Bătrânul a criticat regimul atunci când se afla în compania unui grup de prieteni, dar nu a ştiut că printre ei se afla şi un spion, aşa că a fost arestat. Bărbatul i-a povestit nepoatei sale condiţiile îngrozitoare de detenţie din lagărul de prizonieri, de oamenii care mâncau şobolani şi căutau cereale în fecalele animalelor pentru a supravieţui. Prizonierii erau atacaţi de câini, iar cadavrele erau lăsate să putrezească în locul în care au căzut.

Trei ani de antrenamente pentru a scăpa din Coreea de Nord

„Bunicul meu ne-a spus întotdeauna că trebuie să plecăm pentru a fi liberi. Spunea «Gândeşte-te departe» şi că, dacă dorim să trăim în lumea reală, trebuia să plecăm. Încă de când eram mică am simţit nevoia de a pleca. Niciodată nu am atins un calculator şi eram foarte curioasă în această privinţă. Îmi plăcea să studiez, aşa că am vrut să învăţ cât de mult puteam într-o ţară liberă“, povesteşte Joo.

Timp de şapte ani, familia ei a complotat să părăsească ţara, ascultând emisiunile radio din Coreea de Sud. În 2008, atunci când acest lucru a intrat în atenţia autorităţilor, părăsirea Coreei de Nord a devenit iminentă. Tatăl ei a fost cel care a plecat primul, trecând prin China şi Laos spre ambasada sud-coreeană din Bangkok. Odată ajuns acolo, a plătit samsari pentru a-şi ajuta restul familie să scape.

Ultimul membru al familiei care a plecat a fost chiar Chanyang Joo, nu înainte ca autorităţile să o pună sub anchetă pentru lipsa tatălui ei. Aceasta a explicat că părintele ei murise într-un accident de pescuit, lucru destul de comun în Coreea de Nord.

Pentru a scăpa, Chanyang Joo a început să practice înotul şi să-şi pregătească fizic corpul. După trei ani de antrenamente, a trecut graniţa în China, unde a fost arestată. În mod normal, China nu recunoaşte refugiaţii nord-coreeni, iar politica oficială este de a-i trimite în ţara de origine. Dar în Coreea de Nord dezertarea este o infracţiune foarte gravă, iar repatrierea poate duce la încarcerare, tortură sau chiar la moarte. În cele din urmă, femeia a scăpat cu ajutorul unui grup religios despre care nu a putut da multe detalii.

În Coreea de Sud, nord-coreenii sunt văzuţi drept ignoranţi şi înapoiaţi

Pentru Yu-sung Kim şi familia sa, decizia de a părăsi Coreea de Nord a venit brusc, atunci când afacerea tatălui său a ieşit la iveală într-un articol de ziar din Coreea de Sud, în 2011.

Deşi apreciază libertatea de care se bucură, Kim spune că viaţa în Seul este dificilă. El se confruntă cu prejudecăţile societăţii sud-coreene, care îi consideră pe nord-coreeni ignoranţi şi înapoiaţi.

În Coreea de Sud trăiesc mai bine de 24.000 de nord-coreeni. Atunci când ajung în această ţară, multora le lipsesc competenţele de bază pentru a trăi şi a munci într-o societate modernă. Mulţi nu ştiu să folosească un bancomat, să conducă o maşină sau să folosească un telefon ori un calculator. Li se pare greu să-şi găsească un loc de muncă, iar unii dintre ei recurg la unele infracţiuni minore, ceea ce afectează reputaţia comunităţii. „Uneori, mă gândesc că viaţa în Coreea de Sud este un noroc şi o nenorocire în acelaşi timp“, afirmă Kim.

Pe de altă parte, Chanyang Joo refuză ca astfel de prejudecăţi să o atingă în vreun fel, deşi spune că şi libertatea vine cu preţul ei. „Sunt prea multe lucruri de făcut aici, trebuie să-mi planific propria viaţă, iar acest lucru este destul de stresant. Dar, chiar şi când mă gândesc la dificultăţile de a trăi într-o societate liberă, îmi dau seama că muncesc şi mă obosesc pentru mine însămi şi pentru viitorul meu, iar asta mă face fericită“, conchide Chanyang Joo.