Valuri de revoltă pe reţelele sociale după moartea doctorului care a încercat să avertizeze asupra coronavirusului: Adevărul va fi mereu zvon

Valuri de revoltă pe reţelele sociale după moartea doctorului care a încercat să avertizeze asupra coronavirusului: Adevărul va fi mereu zvon

FOTO EPA-EFE

Moartea doctorului chinez care a încercat să-şi avertizeze colegii în privinţa coronavirusului la începuturile epidemiei a stârnit valuri de durere, revoltă şi furie pe reţele de socializare, în condiţiile în care guvernul l-a ameninţat ca fiind un informator care răspândeşte zvonuri false.

Ştiri pe aceeaşi temă

După acuzaţii că guvernul a reacţionat întârziat şi a păstrat tăcerea timp de o lună, hotărându-se să acţioneze în forţă abia pe 23 ianuarie, când oraşul Wuhan a fost închis, moartea doctorului considerat un erou după ce a încercat să dea alarma în privinţa coronavirusului, a reaprins sentimente de revoltă faţă de cenzura guvernului şi lipsa libertăţii de exprimare în China. 
 
Li Wenliang a fost acuzat că răspândeşte zvonuri şi ameninţat de poliţie. Întors la spital a contractat virusul de la o pacientă. El le spusese colegilor să-şi ia măsuri de precauţie după ce la spitalul din Wuhan unde lucra ca oftalmolog au venit pacienţi ce parea a avea un virus contagios similar SARS. Diagnosticat la sfârşitul lui ianuarie a murit vineri după ce în ziua precedentă starea sa a devenit critică.
 
Două hashtag-uri au circulat masiv pe reţele sociale din China –„Guvernul din Wuhan îi datorează scuze doctorului Li Wenliang” şi „Vrem libertate de exprimare”. Ambele au fost rapid cenzurate, în timp ce sute de mii de comentarii au fost şterse.
 
„Nu avem în faţă moartea unui informator, ci a unui erou”, se arată într-un comentariu pe Weibo. „Nu uita cum te simţi acum. Să nu cumva să uiţi această furie. Nu trebuie să mai permitem să se întâmple aşa ceva”, scrie cineva.
 
„Adevărul va fi mereu luat drept zvon. Cât veţi mai continua cu minciunile? Ce altceva veţi mai considera că trebuie ascuns?”, scrie un altul.
 
Mulţi au început să posteze sub hashtag-ul „Poţi să faci faţă, înţelegi? – cu referire la scrisoarea pe care doctorul a fost obligat să o semneze când a fost acuzat de tulburarea „ordinii sociale”.
 
O fotografie pe o platformă de chat arată un mesaj scris pe zăpadă.”Rămâi cu bine Li Wenliang”.
 
„Îi suntem atât de recunoscători pentru tot ce a făcut în eforturile noastre comune de luptă împotriva coronavirusului”, a scris pe Twitter ambasadorul Chinei în SUA, Cui Tiankai.
 
 
Moartea doctorului din Wuhan a fost anunţată de presa locală ca fiind joi seara, însă ulterior a apărut ştirea că se află sub un tratament numit ECMO care îi ajută inima să bată în continuare.
 
Jurnaliştii şi doctorii de la faţa locului au spus că oficialii guvernamentali au intervenit pentru ca media oficiale să infirme moartea sa, întrucât doctorul încă este în viaţă.
 
Vineri dimineaşa, spitalul a anunţat însă că Li nu a putut fi salvat, el murind în noaptea de joi spre vineri.
 
Doctorul şi-a spus povestea pe Weibo de pe patul de spital la o lună după ce încercase să-şi alerteze colegii îndemnându-i să poarte costume de protecţie.
 
Pe 10 ianuarie a început să tuşească, ziua următoare a făcut febră şi două zile mai târziu s-a internat. A primit diagnosticul de infecţie cu coronavirus pe 30 ianuarie  Moartea doctorului chinez, oftalmolog la spitalul din Wuhan unde au venit primii pacienţi infectaţi şi aflat printre primii care au avertizat asupra coronaviruslui 
   
Pănă în prezent sunt peste 31.000 de cazuri confirmate în China şi 637 de morţi. Spre comparaţie pe 20 ianuarie erau doar 291 de cazuri. Numărul de infecţii se dublează la 4 zile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: