Unul dintre eroii de la Fukushima rememorează evenimentele tragice de acum doi ani

Grupul de muncitori japonezi au rămas în centrală mai multe săptămâni.

Unul dintre bărbaţii care şi-au riscat viaţa pentru a preveni catastrofa nucleară de la Fukushima, vorbeşte într-un interviu rar despre tragicul eveniment din 11 martie 2011. Atsufumi Yoshizawa povesteşte jurnaliştilor despre încercarea curajoasă de a controla dezastrul de la centrala Daiichi.

"Părea a fi o misiune de sinucidere", îşi aminteşte Atsufumi Yoshizawa, atunci când s-a oferit voluntar pentru a se întoarce la centrala nucleară lovită de tsunami, care atinsese niveluri extrem de periculoase ale radioactivităţii, relatează jurnalistul publicaţiei britanice „The Guardian”, David McNeill.

În mass-media au fost făcute comparaţii cu perioada războiului: Yoshizawa şi-a luat la revedere de la colegii de muncă,  iar aceştia l-au salutat înapoi, precum soldaţii pe timp de război. A fost supranumit kamikaze, samurai sau doar unul dintre cei 50 de voluntari eroici de la Fukushima. Descrierea din presă încă îi provoacă o stare de disconfort: „Nu sunt un erou. Încercam doar să-mi fac treaba”.

Doi ani mai târziu, dezbaterea privind asumarea responsabilităţii pentru cel mai mare dezastru nuclear pe care l-a suferit planeta, după cel de la Cernobîl, încă este foarte aprinsă. Printre urmările evenimentului a fost raportat faptul că peştele prins în apele din apropierea centralei avea un nivel al radiaţiilor de peste 5.000 de ori mai mare decât limita sigură, conform televiziunii de stat japoneze, NHK.

Un raport realizat de Organizaţia Mondială pentru Sănătate, publicat săptămâna aceasta, arată că fetele afectate de materialul radioactiv din atmosferă prezintă un risc cu 70% mai mare decât media pentru a dezvolta cancer tiroidian de-a lungul vieţii. Cu toate acestea, analiza a concluzionat că riscurile generale pentru restul populaţiei sunt „scăzute”.

Peste 160.000 de oameni care locuiau în aproprierea centralei au fost strămutaţi şi se luptă pentru a primi compensaţii corespunzătoare. Stresul, divorţul şi sinuciderile sunt printre problemele care au marcat viaţa celor care au trăit evenimentul.

„Nu exista loc unde te puteai ascunde”

Yoshizawa susţine că se simte „profund responsabil” pentru criza pe care a declanşat-o compania la care este angajat. Povestea japonezului începe cu momentul în care un cutremur cu magnitudine de nouă grade pe scara Richter a avut loc la mai puţin de 150 de kilometri depărtare de centrală, în adâncul mării. „Nu exista loc unde te puteai ascunde”, îşi aminteşte inginerul în vârstă de 54 de ani.

Undele de şoc provocate de seism au smuls instalaţiile de pe pereţi, au răsturnat maşinile parcate de parcă erau jucării şi au blocat căile de acces ale centralei care se întind pe aproape 3.500 de kilometri pătraţi. În momentul în care au fost resimţite replicile seismului, sistemul defensiv al centralei Daiichi a închis în mod automat procesul de fisiune nucleară la trei reactoare care funcţionau în acel moment.

Yoshizawa era responsabil pentru reactoarele patru şi şase, care nu funcţionau la acel moment. Bărbatul s-a îndreptat spre o clădire special izolată împotriva seismelor şi s-a aşezat lângă managerul Masao Yoshida, care încerca să evalueze pagubele. Muncitorii nu au putut vedea tsunamiul care a lovit complexul nuclear în buncărul fără ferestre. Valuri de 13-15 metri înălţime au lovit zidul de 5,7 metri. Apa a inundat subsolurile şi a dus la scurtcircuitarea unităţilor eletrice şi scoaterea din funcţiune a 12 dintre cele 13 generatoare de urgenţă. Apoi au căzut şi bateriile de urgenţă, care erau ultima soluţie de apărare. Astfel, inginerii au pierdut controlul complexului.

„Pur şi simplu nu-mi puteam imagina un tsunami aşa mare”, a declarat Yoshizawa. Curând după aceea, criza avea să se agraveze. La doar 15 ore de la pierderea energiei, combustibilul din uraniu s-a topit  sub presiunea reactorului unu. Unităţile doi şi trei erau aproape în aceeaşi situaţie. Cu toate acestea, nu exista niciun plan de urgenţă pentru a acţiona în continuare.

Devotamentul japonezilor a evitat haosul

După evacuare, inginerul japonez a petrecut câteva zile în afara complexului, într-o clădire împotriva dezastrelor, la cinci kilometri depărtare de locul accidentului nuclear. Însă zilele de 15 şi 16 au marcat cea mai critică perioadă:  o serie de explozii de hidrogen au transformat mare parte din centrală într-o ruină de beton şi oţel radioactivă.

La acel monet au existat zvonuri care spuneau că va fi retras întregul pesonal de la Daiichi, acela care mai putea gestiona situaţia, lăsând centrala scăpată de sub control. Yoshizawa a negat, însă: „Nu am intenţionat niciodată să ne abandonăm responsabilităţile. M-am oferit voluntar să mă întorc”.

Mass-media locală a relatat despre cei 50 de lucrători curajoşi, deşi inginerul intervievat de jurnalistul britanic susţine că în realitate erau 70 de persoane în total. „Majoritatea oamenilor au crezut că nu ne vom mai întoarce niciodată.”

De-a lungul următoarelor săptămâni, bărbaţii au fost nevoiţi să suporte condiţii extreme. Livrările de ajutoare au fost întrerupte, rezervele de mâncare erau proape epuizate, apa era restricţionată la doar 500 de mililitri la două zile pentru fiecare persoană. Lucrătorii s-au organizat în ture de muncă, au supravieţuit cu biscuiţi şi s-au odihnit când puteau în buncărul antiradiaţii.

Memoria colectivă a rămas afectată

La o lună după cutremur, Yoshizawa şi-a reluat treptat viaţa normală de dinainte de tragedie. Recunoaşterea publică sau mulţumirile de care au avut parte muncitorii voluntari este abia simţită. A durat 18 luni pentru ca oficialii guvernului japonez să-i recunoască public pe Yoshizawa şi colegii lui.

Majoritatea eroilor japonezi nu au fost identificaţi, iar unii nici măcar numiţi, fiind o dovadă a traumei pe care evenimentul de la Fukushima a provocat-o gândirii colective.

Examinaţiile medicale au arătat ulterior că Yoshizawa a fost expus la 50 milisieverţi, unitate de măsură a dozei radiaţiei, fiind limita superioară acceptată în SUA pentru muncitorii centralelor nucleare.

Yoshizawa este încercat de sentimente neplăcute de fiecare dată când se întoarce la Fukushima şi când îşi aminteşte acea perioadă de calvar. Membrii familiei lui nu aduc niciodată în discuţie acest subiect. „Soţia şi copii mei au văzut deja prea multe la televizor şi nu mai vor să vadă sau să audă mai multe despre asta.”

Astăzi este însărcinat cu gestionarea deşeurilor şi a combustibilului rămas şi asigură că munca la complex este departe de final. „Nimeni nu are experienţa necesară pentru a îndepărta în siguranţă combustibilul nuclear după un astfel de accident”, explică inginerul japonez.