Un suspect de viol din India a fost linşat de mulţimea furioasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banda Roz din India care lupta impotriva violurilor FOTO Al Jazeera
Banda Roz din India care lupta impotriva violurilor FOTO Al Jazeera

Mii de oameni au luat cu asalt o închisoare din India şi l-au scos de acolo pe un bărbat suspect de viol. Acesta a fost târât afară din celulă, dezbrăcat şi omorât în bătaie de mulţimea furioasă.

Suspectul de viol, un bărbat de 35 de ani, a fost descris ca fiind imigrant ilegal din Bangladesh, relatează CNN. Acesta a murit din cauza rănilor grave cauzate de mulţime, înainte ca poliţia să poate interveni să-l salveze, a declarat L.L. Doungal, ofiţer de poliţie din statul indian Nagaland, unde a avut loc atacul, joi seara.

„Erau mii de oameni. Mulţi dintre ei erau studenţi în uniforme“, a spus Doungal, referindu-se la mulţimea care l-a linşat pe bărbatul din Bangladesh. În urmă cu o lună, suspectul fusese acuzat că a violat o localnică.

Tensiunile dintre localnicii din Nagas şi imigranţii din Bangladesh s-au intensificat în district încă de când a avut loc violul. Mii de protestatari care solicitau anularea licenţelor de vânzare a celor din Bangladesh au intrat furioşi în închisoare şi l-au scos cu forţa pe suspectul de viol.

Iniţial poliţia a folosit gaze lacrimogene şi bastoane din bambus asupra protestatarilor pentru a încerca să-l salveze pe bărbat, însă acest lucru nu a funcţionat, susţine Doungal. „Erau studenţi în uniformă, aşa că am folosit forţa minimă“, adaugă oficialul. Mai târziu, poliţia a deschis focul asupra demonstranţilor, însă era prea târziu pentru a salva suspectul. 

Protestatarii plănuiseră o spânzurare publică, însă bărbatul a murit din cauza rănilor cauzate de atac. „I-am recuperat trupul înainte de a fi spânzurat“, explică Doungal. Oraşul Dimapur a fost plasat sub interdicţie şi situaţia încă este tensionată acolo. 

India a fost subiectul unui alt scandal luna aceasta, atunci când a interzis difuzarea unui documentar în care era intervievat un violator condamnat care dădea vina pe victima sa şi care spunea că „ar fi trebuit să păstreze tăcerea şi să permită violul“.

Ca urmare a acestui incident, lumea întreagă a fost cuprinsă de indignare la adresa violenţelor la adresa femeilor din India. Femeia din documentar fusese atacată în 2012 de cinci bărbaţi, pe când se afla într-un autobuz. Ea a decedat mai târziu din cauza rănilor. 

Poliţia din New Delhi a declarat că documentarul a fost interzis pentru a nu da naştere la proteste, conchide CNN.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite