Un club din China luptă împotriva crizei masculinităţii. Cum îi învaţă pe tineri să devină masculi alfa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tang Haiyan, fondatorul unui club pentru băieţi, îşi propune să-i transforme pe aceştia în masculi alfa. China se confruntă cu ceea ce specialiştii numesc „criză a masculinităţii” în contextul în care tot mai mulţi tineri sunt atraşi de imaginea feminizată propagată de grupurile pop după modelul celor coreene de mare succes.

Tinerii şi băieţii renunţă treptat la haine pregătindu-se pentru o sesiune de alergare dimineaţa pe un frig tăios. Pe hainele lor sunt inscripţionate sloganuri în engleză precum „Power Leader” (Lider puternic) şi “Anything is Possible.” (Orice e posibil). Ei rămân în pantaloni subţiri şi cu banderolele pe care se poate citi Bărbat adevărat. Timp de 10 minute ei aleargă în Olympic Forest Park din Beijing, cei mai mici dintre ei fiind supravegheaţi îndeaproape de părinţii lor, un comportament considerat „feminizant” de către cel care îi antrenează, relatează Los Angeles Times. 

„Unu, doi, trei! Cine sunt cei mai buni? Noi suntem! Cine suntem noi? Suntem bărbaţi adevăraţi!”, se îmbărbătează ei pe parcursul micului lor maraton.

Mamele povestesc că băieţii au dorit să se înscrie în club unde participă la activităţi ce includ fotbal american, lupte şi box, dar şi drumeţii prin deşert şi munţi. Mama unui băieţel timid de 11 ani spune că un astfel de club îl ajută să-şi cultive un caracter de macho şi îi creşte încrederea în forţele proprii.

Ea crede că bărbaţii trebuie să aibă „acele trăsături masculine”, ca fetele arată mai multă delicateţe, iar industria de divertisment nu prezintă cele mai bune modele pentru societate, înfăţişând latura feminină a bărbaţilor.

      

Tang, care a fondat clubul de Antrenament al Bărbaţilor Adevăraţi în 2012, crede în împărţirea tradiţională a rolurilor între femei şi bărbaţi: băieţii sunt duri, făloşi şi energici, în timp ce fetele sunt tăcute, silitoare şi îngrijite. Fostul profesor spune că băieţii chinezi sunt prejudiciaţi de un sistem educaţional dominat de profesoare temătoare care recompensează cuminţenia fetelor şi pedepsesc comportamentele „rele” ale băieţilor. 

Clubul său are între 2000 şi 3000 de membri şi îşi propune să-i ajute pe băieţi să răspundă provocărilor fizice dure „bărbăteşte” adică prin curaj, responsabilitate şi angajament. El s-a inspirat din pasiunea sa pentru fotbalul american şi din antrenamentele acestui sport. În urma unei vizite la o echipă din California el a avut ideea că părinţii americani doresc ca copiii lor să devină masculi alfa. Astfel practicarea acestui sport ar putea aduce aceeaşi transformare şi pentru băieţii chinezi.  

Fost profesor, el a înfiinţat clubul Real Man Training ca o modalitate de răspuns la aşa-numită criză a masculinităţii în China – alăturându-se mişcării de suprimare conservatoare a apariţiilor efeminate ale bărbaţilor pe micile şi marile ecrane, în emisiuni televizate, şi ca look în trupe pop extrem de populare.

Tang spune că promovarea acestor „figuri efeminate” „este o calamitate pentru ţara noastră.” 

Unii experţi sunt de acord: „stereotipurile de gen nu se referă doar de identitatea de gen, ci are legătură cu reproducerea unei naţiuni şi la educaţia corectă a generaţiilor viitoare”, spune un cercetător.

Alţii pun fenomenul pe seama unei „nesiguranţe adânc înrădăcinate în legătură cu puterea declanşată de dominaţia străină asupra conducătorilor chinezi. Dacă bărbaţii chinezi au devenit atât de efeminaţi şi ţara va fi una a bărbaţilor slabi, incapabili de a se ridica la înălţimea rivalilor – virilitatea unei naţiuni putând fi grav afectată, gândesc conservatorii marcaţi de anxietate, în opinia unui cercetător chinez.

Cercetătoarea Zheng Jiawen a spus că reala criză a masculinităţii din China are legătură cu statutul social tot mai scăzut şi cu o disperare de a se agăţa de putere care reflectă anxietatea şi neîncrederea în sine cu care se confruntă bărbaţii. Ea spune că societatea trebuie să accepte faptul că un chip delicat nu înseamnă laşitate, nişte umeri zvelţi nu ascund fragilitate psihică, iar „trădarea stereotipurilor masculine învechite nu este o trădare a naţiunii.”

O apariţie într-o  emisiune TV educaţională a trupei de băieţi F4 a stârnit dezbateri aprinse legate de băieţii ce poartă machiaj şi cercei care devin modele de urmat pentru adolescenţi. De fapt tinerii din grupurile pop cu frumuseţea lor delicată, părul vopsit şi haine după ultima modă sunt extrem populari printre femei. Media chineză controlată de stat condamnă idolii tineri numindu-i „sissy pants" (fătălai)  şi “fresh young meat”(prospături),  expresii ale unei culturi „bolnave” şi ”decadente”, care ameninţă viitorul naţiunii chineze. 

Regizorul chinez Wang Hailin spune că tinerii bărbaţi pot fi comparaţi cu bărbaţii-prostituaţi doriţi de femeile bogate în vârstă, denunţând rolurile în care bărbaţii apar ca „laşi, rataţi şi pămpălăi”; figurile exemplu ar trebui să fie cele puternice aşa cum se regăsesc în filmele de la Hollywood. 

El avertizează că rolurile creează impresia că „bărbaţii chinezi sunt cu toţii slabi, iresponsabili şi indiferenţi”. „Actorii chinezi reprezintă ideologia naţională,” astfel că, spune el, nu este deloc sănătoasă încurajarea generaţiei tinere să preia modelul lor.

Publicaţia militară People’s Liberation Army Daily scrie că aproximativ 20% dintre recruţi nu au forma fizică necesară pentru a trece testul de efort pentru admitere: au kilograme în plus, petrec prea mult timp pe telefoane, beau prea mult şi se autosatisfac în exces.

Un tănăr chinez de 21 de ani coafat şi purtând un machiaj subtil câştigă 30.000 de dolari pe lună din clipurile în care oferă lecţii de machiaj.  Li  are 1.5 milioane de urmăritori pe site-ul de videostreaming  Kuaishou şi două milioane pe reţeaua socială Weibo, majoritatea dintre aceştia fiind femei între 12 şi 30 de ani. Un adolescent cu coşuri, s-a opus ideii că băieţii n-ar trebui să fie preocupaţi de cum arată. A învăţat de la fete cum să se machieze şi spune că machiajul zilnic îl face să se simtă  proaspăt, chiar îl binedispune. Tatăl său s-a arătat absolut revoltat, el nu ar trebui să arate şi să se comporte ca o fată, să înceteze cu toate astea şi să meargă să facă sport.

Referitor la unele comentarii negative de pe blogul său el spune supărat  „De unde ştiu că nu eşti suficient de masculin?” precizând că în societatea modernă nu poţi judeca pe cineva pe baza înfăţişării sale, astfel că nu poţi spune ca unii că singura culoare potrivită pentru bărbaţi este cea de camuflaj militar.

Tot mai mulţi bărbaţi din China folosesc produse cosmetice. Un şofer de taxi din oraşul Linhai a devenit celebru în urma unei poze în care conducea cu o mască de faţă. În urma ispravei sale el a fost suspendat pentru trei zile de la muncă, a fost subiectul glumelor pe reţelele sociale, dar şi-a găsit şi susţinători.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite