Un avion F-16 al SUA a lansat din greşeală o bombă de antrenament deasupra unei proprietăţi private din Japonia
0Un avion F-16 al SUA a lansat din greşeală o bombă de antrenament de peste 200 de kilograme, deasupra unei proprietăţi private din Japonia, potrivit presei japoneze.
Incidentul a avut loc la ora locală 18:37 şi, din fericire, nu au existat victime sau daune, în urma incidentului, a declarat o purtătoare de cuvânt, joi.
Obiectul –descris de Aviaţia japoneză ca fiind „un dispozitiv inert de antrenament” – a căzut pe o proprietate privată, la câţiva kilometri de baza Misawa, unde piloţii se antrenează în exerciţii aeriene complexe. Baza este folosită şi de către Forţele aeriene japoneze de apărare. Impactul a creat un crated adânc, potrivi postului public japonez NHK.
Autorităţile japoneze investighează incidentul şi o echipă a fost trimisă la bază pentru a determina cauzele.