UE vrea să trimită observatori în China, în urma acuzaţiilor cu privire la sterlizarea ui​gurilor

UE vrea să trimită observatori în China, în urma acuzaţiilor cu privire la sterlizarea ui​gurilor

Uniunea Europeană a cerut marţi Beijingului să autorizeze accesul în regiunea Xinjiang unor observatori independenţi, după ce China a fost acuzată de sterilizarea cu forţa a membrilor minorităţii uigure, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Uigurii ar fi sterilizaţi cu forţa, acuză într-un studiu publicat luni de către un cercetător german, Adrian Zenz, care a scris mai multe rapoarte despre politica chineză în această regiune cu populaţie majoritar musulmană.

”Dacă se adeveresc, practici atât de îngrozitoare ar constitui grave încălcări ale drepturilor omului”, a declar într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă Josep Borrell, Virginie Battu-Henriksson.

”Ele trebuie să înceteze imediat, iar cei vinovaţi să dea socoteală”, a îndemnat ea.

”Ne reiterăm cererea ca China să permită un acces şi un mediu propice vizitelor unor observatori independenţi, în vederea unei evaluări independente, obiective, imparţiale şi transparente a acestor probleme care sunt o sursă de îngrijorare majoră”, a anunţat ea.

”Sterilizări în masă constituie un genocid, potrivit unei serii de texte”, a avertizat ea.

”Însă, pentru moment, este vorba despre un raport, iar acest lucru rămâne de confirmat”, a conchis ea.

Uigurii, în principal musulmani şi care vorbesc, majritatea, o limbă înrudită cu turca, constituie unul dintre cele 56 de grupuri etnice din China.

Ei reprezintă un pic mai puţin de jumătate dintre cele 25 de milioane de persoane care trăiesc în Xinjiang, un vast teritoriu semideşertic în nord-vestul Chinei, afectat mult timp de atentate sângeroase, atribuite de Beijing unor separatişti şi islamişti.

China este acuzată de faptul că a internat în regiune cel puţin un milion de musulmani, în lagăre de reeducare politică.

Beijingul dezminte această cifră şi vorbeşte despre centre de formare profesională, menite să ajute populaţia să găsească un loc de muncă şi să se îndepărteze de extremism şi terorism.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: