Thailandezii se pregătesc de încoronarea urmaşului lui Rama al IX-lea, regele semizeu

Thailandezii se pregătesc de încoronarea urmaşului lui Rama al IX-lea, regele semizeu

Regele Rama al X-lea al Thailandei FOTO EPA EFE

După alegerile parlamentare, încheiate cu tensiuni între junta de la putere şi opoziţie, thailandezii se pregătesc de petrecere. După doi ani şi jumătate de aşteptare, urmaşul defunctului rege  Rama al IX-lea preia într-un final coroana.

Ştiri pe aceeaşi temă

Thailandezii se pregătesc de zor de încoronarea lui Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 66 de ani, ca Rama al X-lea.

Potrivit palatului, ceremonia va avea loc la 4 mai în faţa unei audienţe formate din familia regală, consilieri privaţi şi membrii guvernului.

Acest eveniment solemn va fi urmat de două zile de sărbătoare, în conformitate cu „tradiţiile“ regalităţii şi pentru „bucura poporului“.

Momentul încoronării lui Maha Vajiralongkorn este aşteptat încă de la decesul lui Bhumibol Adulyadej, la 13 octombrie 2016. Bhumibol a domnit timp de 66 de ani ca Rama al IX-lea. Vajiralongkorn este singurul său fiu şi al reginei Sirikit.

Deşi nu a fost încoronat oficial, Vajiralongkorn şi-a intrat deja în rol. El s-a înconjurat de observatori la curte şi a cvadruplat numărul poliţiştilor însărcinaţi cu paza sa. De asemenea, a preluat controlul asupra mai multor organisme care supraveghează afacerile regalităţii şi securitatea sa, aflate până acum sub conducerea guvernului sau a militarilor. În plus, s-a arătat mai indulgent decât predecesorii săi în crimele de lezmaiestate. În Thailanda, regele este considerat un semizeu, un statut atent întreţinut de armată şi de elita conservatoare.

Emblema încoronării lui Rama al X-lea FOTO The Nation

Maha Vajiralongkorn este cunoscut pentru comportamentul său excentric. Îi plac tatuajele şi viteza, fiind pilot de Boeing. De asemenea, preferă să petreacă mai mult timp în străinătate decât în ţara natală. În ceea ce priveşte viaţa sa personală, este asimilată unui haos, cu trei căsătorii, relaţii extraconjugale şi fel şi fel de dezvăluiri picante din partea fostelor sale partenere.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările