SUA avertizează că ar putea avea loc noi atacuri teroriste în Sri Lanka. Atentatele din ziua de Paşte, plănuite din afara ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
253 de persoane au murit în atentatele din capitala sri lankeză Colombo ce au avut loc de Paştele catolic
253 de persoane au murit în atentatele din capitala sri lankeză Colombo ce au avut loc de Paştele catolic

Ambasadorul american în Sri Lanka, Alaina Teplitz, a declarat că unii dintre teroriştii responsabili pentru atacurile teroriste, în urma cărora au murit cel puţin 250 de persoane, ar putea să fie încă liberi şi să planifice mai multe atentate, relatează agenţia Reuters.

Forţele de securitate din Sri Lanka au informat de asemenea că vor menţine nivelul ridicat de altertă şi că au fost anunţaţi de serviciile de informaţii că militanţii islamişti ar putea ataca din nou.

„A fost făcut un progres extraordinar pentru a înţelege aceste comploturi, dar nu cred că povestea s-a terminat încă”, a declarat ambasadoarea.

„Suntem de părere că aceştia vor să pună în desfăşurare un nou plan”, a adăugat aceasta.

Biroul Federal de Investigaţii din SUA colaborează cu autorităţile din Sri Lanka în investigaţii, însă Teplitz a refuzat să dea mai multe detalii.

Preşedintele din Sri Lanka, Maithripala Sirisena, a declarat că o persoană din afara ţării ar fi putut plănui atacurile de Paşte, revendicate de ISIS, transmiţând grupării teroriste să îi „lase ţara în pace”, relatează Reuters.

Sirisena a avertizat şi că este posibil ca ISIS să fi lansat astfel „o nouă strategie” vizând ţări mai mici, conform Sky News.

O sursă guvernamentală a informat Reuters că poliţia şi alte forţe de securitate din Sri Lanka au primit ordine să rămână în stare de alertă pentru că este aşteptat ca militanţii să lovească din nou.

Sirisena a precizat că autorităţile cunosc detalii despre „un grup mic” de cetăţeni din Sri Lanka care au călătorit în afara ţării pentru a fi pregătiţi de ISIS în ultimii zece ani.

Investigaţiile au dezvăluit că bombele folosite au fost produse local, a informat Sirisena într-un interviu acordat Sky News.

În acelaşi interviu, Sirisena a informat că are un mesaj pentru ISIS: „Lăsaţi-mi ţara în pace!”.

Atacurile au avut ca ţintă trei biserici, pline cu ocazia slujbei de Paşte şi trei hoteluri de lux din capitala Colombo.

ISIS a informat că a vizat „cetăţeni ai alianţei de militanţi (coaliţia anti-ISIS coordonată de SUA) şi creştinii din Sri Lanka”, prin agenţia sa Amaq.

Nu a oferit dovezi în acest sens însă au distribuit o imagine pe reţelele sociale a opt oameni despre care susţine că ar fi orchestrat atacul.

Sri Lanka a anunţat că a identificat 42 de cetăţeni străini printre morţii atentatelor jihadiste din duminica Paştelui catolic, când au fost ucise 253 de persoane.

Ţările străine cu cei mai mulţi morţi în atacurile din 21 aprilie sunt India (11 morţi), Marea Britanie (6 morţi), China (4 morţi) şi Danemarca (3 morţi), notează marţi France Presse.

Doisprezece străini sunt încă daţi dispăruţi şi ar putea figura printre corpurile neidentificate de la morga din Colombo, a declarat Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat luni seară.

Cinci cetăţeni străini răniţi în timpul acestor atentate sinucigaşe care au vizat hoteluri de lux şi biserici în timpul liturghiei de Paşte, revendicate de organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI), rămân spitalizaţi.

Guvernul a declarat starea de urgenţă pentru a oferi forţelor de securitate o mai mare libertate în urmărirea suspecţilor. Peste 150 de suspecţi au fost arestaţi până acum în legătură cu atacurile.

Autorităţile se aşteaptă la o scădere cu 30% a sosirilor de călători în acest an, ceea ce ar putea provoca pierderi de până la 1,5 miliarde de dolari sectorului turistic.

Printre altele, forţele de securitate srilankeze au menţinut un nivel ridicat de alertă marţi după atentatele cu bombă din duminica Paştelui, au anunţat oficiali, pe fondul unui anunţ al serviciilor de informaţii că militanţii islamişti planifică noi atacuri înainte de a începe luna sfântă a islamului Ramadan, notează Reuters.

    

Şeful diviziei de securitate a poliţiei a declarat într-o scrisoare către parlamentari şi alţi oficiali că atacuri erau aşteptate duminică sau luni comise de militanţi îmbrăcaţi în uniforma armatei.

    

Nu au avut loc atacuri duminică şi luni, dar securitatea de-a lungul insulei cu majoritate budistă rămâne întărită, cu zeci de islamişti suspectaţi arestaţi după atacurile din 21 aprilie asupra hotelurilor şi bisericilor care au ucis peste 250 de persoane, inclusiv 42 de cetăţeni străini.

    

Cu toate acestea, guvernul a ridicat o interdicţie asupra platformelor social media precum Facebook, WhatsApp şi Viber, potrivit unei surse de la biroul preşedintelui. Interdicţia fusese impusă imediat după atacuri pentru a împiedica răspândirea zvonurilor. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite