Statul Islamic revendică atentatul care a transformat o nuntă într-o tragedie

Statul
Islamic revendică atentatul care a transformat o nuntă într-o tragedie

FOTO EPA-EFE

Gruparea Statul Islamic a revendicat duminică atentatul sinucigaş soldat cu cel puţin 63 de morţi şi 182 de răniţi, sâmbătă seara, la o nuntă, la Kabul, capitala Afganistanului, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Fratele kamikaze Abu Assem al-Pakistani (...) a reuşit ieri să atingă o mare adunare (...) de apostaţi“ la Kabul şi „şi-a detonat centura odată ajuns în mijlocul mulţimii“, anunţă organizaţia radicală într-un comunicat postat pe Telegram.

„După venirea membrilor securităţii, mujahedini au aruncat în aer o maşină-capcană“, mai afirmă gruparea.

„Între victime se află şi copii“, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne Nasrat Rahimi.

Este vorba despre unul dintre cele mai sângeroase atentate de la începutul anului în Afganistan.

Numeroase mesaje de condamnare au fost transmise de către ambasade prezente în Afganistan şi de la misiunile NATO şi ONU.

Sâmbătă dimineaţa, o maşină de familie a trecut peste o mină artizanală, plasată pe un drum în provincia Balkh.

Cele 11 persoane de la bord, membre ale aceleiaşi familii, au murit, a anunţat guvernatorul districtului Dawlat Abad, Mohammad Yosuf.

Potrivit lui Adil Shah, un purtător de cuvţnt al guvernatorului provinciei, „forţele de securitate au luptat în regiune împotriva talibanilor“, care „au pus bombe la marginea drumului“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: