Statele Unite au detectat o activitate „foarte neobişnuită“ a submarinelor deţinute de regimul de la Phenian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata Statelor Unite a detectat „niveluri de activitate foarte neobişnuite şi fără precedent“ a submarinelor nord-coreene şi a descoperit dovezi ale unui „test de propulsare“ cu doar câteva zile înainte de lansarea cu succes a celei de-a doua rachetă balistică intercontinentală, dezvoltată de către regimul de la Phenian, relatează CNN.

Un „test de propulsare“ presupune examinarea sistemului „rece“ de lansare a unei rachete, care foloseşte abur de înaltă presiune pentru a propulsa o rachetă în afara canistrei de lansare, înainte de aprinderea motorului propriu-zis. Acest test împiedică flăcările şi căldura motorului din a avaria submarinul sau un alt echipament utilizat pentru lansarea unei rachete.

Potrivit oficialilor americani, regimul nord-coreean a dus la capăt acest „test de propulsare“ pe şantierul naval Sinpo, fiind a treia oară în ultima lună când este testată o componentă critică pentru dezvoltarea capacităţii nucleare a submarinelor deţinute de către Phenian.

De asemenea, submarinul nord-coreean Sang-O opera în Marea Galbenă, iar alte două submarine Romeo au fost detectate în apele din largul arhipelagului Japoniei.

Intensa activitate a submarinelor trezeşte noi îngrijorări, după ce regimul nord-coreean a lansat vineri o rachetă balistică intercontinentală capabilă să lovească metropole americane, precum Los Angeles, Denver şi Chicago.

Experţii cred că ultima rachetă intercontinentală putea să ameninţe Los Angeles şi Chicago, dacă era lansată pe o traiectorie standard şi mai dreaptă de către regimul de la Phenian.

Preşedintele Trump a dat asigurări că administraţia sa se va ocupa de ameninţarea nord-coreeană, dar fără să dea mai multe detalii în acest sens. În schimb, acesta a lansat noi critici şi ameninţări comerciale la adresa Chinei, susţinând că liderii de la Beijing nu fac destule pentru a rezolva situaţia ameninţătoare din peninsula Coreeană.

Întrebată dacă americanii vor lovi primii, purtătoarea de cuvânt prezidenţială a precizat că toate opţiunile sunt pe masă, iar miliardarul republican nu are de gând să-şi anunţe public deciziile cu privire la regimul de la Phenian.

Flota nord-coreeană de submarine ar putea să conţină 70 de submarine, deşi majoritatea sunt vechi şi incapabile să lanseze rachete. 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite