Schelete şi cadavre în descompunere plutesc pe Gange, fluviul sacru al hinduşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 80 de cadavre, în mare parte complet descompuse, au ieşit la suprafaţa Gangelui, fluviu sfânt al Indiei, după ce apele sale au scăzut, anunţă autorităţile.

Unele dintre cadavrele de pe Gange erau pe jumătate arse, iar din multe rămăsese doar scheletul, potrivit lui Saumya Agarwal, şeful districtului Unnao, de unde au fost recuperate corpurile. „Multe dintre ele se crede că sunt foarte vechi“, adaugă acesta, citat de CNN.

În hinduism, şi în alte religii indiene, funeraliile se realizează prin arderea corpului. Apoi cenuşa este împrăştiată în râuri.

Gangele, fluviul sfânt al Indiei, are numeroase locuri stabilite de-a lungul malului pentru arderea morţilor. O înmormântare hindusă completă costă chiar şi 7.000 de rupii (aproximativ 110 dolari). Uneori, săracii îşi ard morţii cu foarte puţine lemne, doar pentru a îndeplini funcţia ritualică, şi apoi aruncă în fluviu cadavrul pe jumătate ars, explică Agarwal.

Mulţi oameni îngroapă copii şi femei necăsătorite în morminte săpate de-a lungul râului. „Aceste cadavre descompuse, care au ieşit din mormintele distruse, au ieşit la suprafaţă când nivelul apei a scăzut“, susţine oficialul. 

Cele aproape 80 de cadavre descoperite pe Gange au fost înmormântate din nou, în acelaşi loc, în albia râului, adaugă Agrawal.

Gangele, cel mai sacru, dar şi cel mai poluat râu al Indiei, îşi are originea într-un gheţar din munţii Himalaya. El trece prin Varanasi, unul dintre cele mai sfinte centre hinduse.

Premierul Indiei, Narendra Modi, a jurat să cureţe Gangele (Ganga, în hindi), luând o serie de măsuri, inclusiv înfiinţarea unui minister şi a unei fundaţii.

Se fac eforturi pentru a controla poluarea râului încă din 1986, însă nu a existat mult succes. India a lansat şi Misiunea Naţională de a Curăţa Ganga, care implică personalităţi religioase şi de protecţie a mediului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite