Rusia reînarmează avanposturile sale din Extremul Orient, spre iritarea Japoniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kremlinul a anunţat că va demara un plan de reînarmare a Insulelor Kurile, din Oceanul Pacific, teritoriu disputat între Rusia şi Japonia. Vestea apare în contextul adâncirii crizei ucrainene care a provocat o reacţie în lanţ a tensiunilor din Federaţia Rusă şi statele membre NATO.

Potrivit AFP, citat de Mediafax, ministerul rus al Apărării a anunţat vineri adoptarea unui plan detaliat de construire a unor infrastructuri militare pe Insulele Kurile de Sud, revendicate de Japonia după ce acestea au fost anexate de către fosta Uniune Sovietică în 1945.

Cele două state nu au reuşit soluţionarea diferendului teritorial nici până în prezent, fapt ce a împiedicat semnarea unui tratat de pace între Tokyo şi Moscova după cel De-Al Doilea Război Mondial.

„Până în 2016, toate infrastructurile principale, şi există peste 150, vor fi construite în Insulele Kurile, iar dezvoltarea infrastructurii militare se va realiza în Insulele Sahalin până în 2020", a declarat comandantul Regiunii Militare Est, generalul Serghei Surovikin..

„Deciziile de construire a unor colonii militare pe insulele Iturup şi Kunashir au fost validate", a adăugat el.

Înaltul oficial al Armatei ruse a menţionat că liderii Rusiei au decis să îşi reorienteze politicile strategice spre Extremul Orient, zonă de importanţă majoră pentru Federaţia Rusă, care însă nu mai fusese finanţată după destrămarea Uniunii Sovietice.

Subiectul reprezintă un punct fierbinte în relaţiile ruso-nipone, iar anunţul Moscovei a provocat o reacţie de iritare în rândul autorităţilor de la Tokyo.

Ministrul japonez de Externe Fumio Kishida şi-a amânat vizitat programată în Rusia.

Mişcarea Rusiei apare în contextul celei mai grave crize din relaţiile internaţionale, de la cel De-Al Doilea Război Mondial până în prezent.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite