Rusia a bombardat sâmbătă seara zone controlate de rebeli din sudul Siriei

Rusia a bombardat sâmbătă seara zone controlate de rebeli din sudul Siriei

Rusia a bombardat sâmbătă seara zone controlate de rebeli în sudul Siriei, pentru prima oară de când ea a acceptat, în urmă cu aproape un an, un armistiţiu în această parte a ţării, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de presa străină.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform sursei menţionate, citată de middleeasteye.net, Rusia a lansat circa 25 de lovituri asupra unor localităţi controlate de rebeli în estul provinciei Daraa.
 
OSDO nu a furnizat niciun bilanţ.
 
"Intense raiduri aeriene ruse lovesc localităţi din estul provinciei Daraa, o premieră de la încheierea anul trecut a unui armistiţiu privind sudul Siriei", a precizat Rami Abdel Rahman (OSDO).
 
Rusia, Statele Unite şi Iordania au acceptat în iulie 2017, cu scopul de a reduce ostilităţile, să respecte o zonă de dezescaladare în zonele controlate de rebeli în sud.
 
De atunci, avioanele ruse - care operează în Siria din 2015 - au evitat să bombardeze poziţii rebele din sud.
 
După ce a securizat capitala Damasc, armata siriană a trimis întăriri şi se concentrează asupra sudului ţării, unde rebelii controlează încă în mare parte provinciile Deraa şi Soueida.
 
Potrivit OSDO, aviaţia regimului bombardează zonele rebele lansând inclusiv butoaie cu explozivi, o armă utilizată pentru prima oară după aproape un an la Deraa.
 
De marţi, cel puţin 19 civili au fost ucişi în zonele rebele.
 
De cealaltă parte, opt soldaţi ai regimului au murit în confruntările de sâmbătă cu rebelii, numărul pierderilor din această tabără ajungând, începând de marţi, la 13. Peste 12.000 de sirieni au fugit din provincia Daraa în ultimele zile.
 
Conform Naţiunilor Unite, aceste operaţiuni ale regimului pun în pericol peste 750.000 de civili din regiune.
 
Cu ajutorul sprijinului militar al aliaţilor săi rus, iranian şi Hezbollahul libanez, regimul sirian a reuşit să recucerească peste 60% din ţară după 2015.
 
În urma înfrângerilor suferite, rebelii nu mai deţin decât 11% din teritoriul sirian, în principal în nord, la frontiera cu Turcia. Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), ţinta a mai multe ofensive, controlează mai puţin de 3% din ţară, conform OSDO.
 
Conflictul din Siria s-a soldat din martie 2011 cu peste 350.000 de morţi iar milioane de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele. 
 
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a cerut, la 22 iunie, încetarea imediată a escaladării militare în Siria de sud-vest, declarând că este "preocupat de riscurile semnificative pe care aceste atacuri le reprezintă pentru securitatea regională".
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: