Rudele celor dispăruţi în naufragiul feribotului sud-coreean vor dreptate: „Guvernul e ucigaşul!”. Bilanţul a ajuns la 52 de morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scufundătorii au început să recupereze trupurile victimelor care se aflau în interiorul feribotului naufragiat în Coreea de Sud, iar bilanţul a ajuns la 52 de morţi. Între timp, rudele celor dispăruţi protestează faţă de reacţia autorităţilor şi acuză Guvernul.

După mai bine de trei zile de căutări fără rezultat, scufundătorii au reuşit să pătrundă în interiorul feribotului, unde au găsit trupurile a zeci de victime, anunţă “The Guardian”, în ediţia electronică.

Dintre cele 250 de persoane care sunt încă date dispărute, cei mai mulţi erau elevi de liceu care mergeau într-o excursie.

Scufundătorii au mai încercat să pătrundă în interiorul feribotului, au explicat autorităţile, însă nu au reuşit, din cauza curenţilor puternici şi a vizibilităţii extrem de scăzute. Sâmbătă, când au spart una dintre ferestre şi, ulterior, duminică, echipele au găsit 13 cadavre pe navă, iar alte şase în apropierea acesteia.

Un marinar în vârstă de 21 de ani, din Coreea de Sud, a murit miercuri, în timp ce se afla într-o misiune de salvare a pasagerilor.

Pe insula din apropierea locului în care feribotul a naufragiat, aproximativ 200 de poliţişti au blocat cele 100 de persoane, rude ale dispăruţilor, care încercau să îi salveze pe cei dragi. “Guvernul este ucigaşul!”, ţipau oamenii, în timp ce înfruntau forţele de ordine.

“Vrem un răspuns de la persoana care dă ordine, vrem să ştim de ce nu se face nimic”, a declarat Lee Woon-geun, tatăl unuia dintre pasageri.Justiţia sud-coreeană a emis, vineri, mandate pentru arestarea căpitanului şi altor doi membri ai echipajului feribotului scufundat în largul Coreei de Sud, informează AFP.

„Echipa de anchetă formată din poliţişti şi procurori a emis mandate pentru arestarea a trei membri ai echipajului, inclusiv a căpitanului", a declarat un oficial al Pazei de Coastă din zona Makpo.

"Cel de-al treilea locotenent era la cârmă în momentul producerii accidentului", a declarat procurorul general, Park Jae-Eok, în cadrul unei conferinţe de presă. "Căpitanul nu era la cârmă", a adăugat el.

Căpitanul Lee Joon-Seok, criticat dur de rudele celor dispăruţi pentru că a părăsit nava în timp ce sute de pasageri erau blocaţi, se afla "în spate", a adăugat procurorul, fără alte detalii.

 Citeşte şi: 

Căpitanul feribotului scufundat în Coreea de Sud a fost arestat: Sunt profund ruşinat

Mărturii ale supravieţuitorilor de pe feribotul sud-coreean scufundat 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite