Regele Thailandei şi-a concediat ofiţeri ai gărzii regale pentru adulter şi comportamente neconforme poziţiei lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Thailandei şi-a concediat patru gărzi regale, pe doi dintre ei pentru „adulter”, la doar o săptămână după ce i-a retras concubinei sale oficiale toate titlurile regale şi militare pe motive de neloialitate, relatează The Guardian şi CNN.

Regele thailandez Maha Vajiralongkorn, 67 de ani a dat ordin ca două gărzi bărbaţi din „secţiunea dormitorului” să fie eliberaţi din funcţie, a anunţat Royal Gazette marţi.

Cele două gărzi aveau rangul militar de locotenent-colonel. De asemenea, toate medaliile le-au fost retrase.

„Ei au avut comportamente nepotrivite şi au comis adulter”, se arată în comunicat. 

Regele s-a mai dispensat de alţi doi ofiţeri care „nu s-au ridicat la standardele poziţiei şi rangului lor” şi pentru că „nu conştientizează că sunt ofiţeri ai gărzii regale”, aceştia neprimind niciun fel de compensaţii în urma concedierii.

Familia regală este protejată de o lege a defăimării: măsurile sale sunt aproape imposibil de contestat, iar defăimarea sau insultele atrag o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.Thailanda este una dintre cele mai bogate monarhii ale lumii.  

Valul de concedieri vine după ce concubina regală Sineenat Wongvajirapakdi, în vârstă de 34 de ani, a rămas fără toate titlurile regale obţinute cu doar trei luni în urmă, într-o revitalizare a unei poziţii care nu mai fusese acordată de aproape un secol.

Regele i-a oferit titlul de concubină oficială în speranţa că „îşi va schimba comportamentul”, însă ea a continuat să dea dovadă de „lipsă de loialitate, de nerecunoştinţă, fiind nedemnă de bunătatea Majestăţii sale” prin încercarea de a-şi atribui aceleaşi drepturi ca regina.

Ea a acuzată de acţiuni „împotriva poziţiei” reginei Suthida, a patra soţie a regelui, cu care acesta s-a căsătorit în luna mai. Sineenat  ar fi subminat poziţia reginei din ambiţie, dorind ca ea însăşi să devină regină.

Fosta concubină regală Sineenat n-a mai fost văzută în public de când a căzut în dizgraţie. Alţi şase oficiali de la palatul regal au fost şi ei îndepărtaţi din funcţie pentru „acte duşmănoase” (evil). Printre  aceştia se află oficiali ai poliţiei şi armatei, o doamnă de la Gospodăria regală şi un locotenet general la de la Biroul Gospodăriei Regale.

„Majestatea sa Regele i-a acuzat de abateri discipllinare grave şi de exploatarea poziţiei lor birocratice în scopul obţinerii unor beneficii personale”, se arată în comunicatul regatului.

Vajiralongkorn a urcat pe tron în 2016 după moartea tatălui său şi a fost încoronat într-o ceremonie sofisticată în luna mai.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite