Preşedintele chinez a ordonat armatei sale să „fie gata de luptă în fiecare secundă”. Obiectivele liderului de la Beijing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele chinez Xi Jinping FOTO EPA-EFE
Preşedintele chinez Xi Jinping FOTO EPA-EFE

La demararea programului său de instrucţie militară pe 2021, Armata de Eliberare a Poporului (PLA) a primit ordin din partea comandantului său suprem să fie pregătită de luptă în orice moment şi să-şi rafineze capacităţile tehnologice, scrie South China Morning Post.

Preşedintele chinez Xi Jinping a subliniat necesitatea „unei disponibilităţi permanente de luptă” şi a apreciat că armata trebuie să se folosească de fricţiunile din prima linie pentru rafinarea capacităţilor trupelor.

Xi, care este preşedintele Comisiei Militare Centrale (CMC), organismul principal de comandă, a spus că PLA ar trebui să fie pregătită să „acţioneze în orice secundă”.

China a dat startul antrenamentelor şi exerciţiilor militare luni.

El a mai ordonat ca PLA „să-şi mărească substanţial” uzul tehnologiei în exerciţiile sale şi de asemenea să ţină pasul cu ultimele progrese tehnologice şi militare, între care simulări computerizate, dar şi să exploreze oportunităţi de a adăuga mijloace tehnologice avansate şi internetul în antrenamentele sale, scrie publicaţia chineză citată.

„PLA trebuie să-şi crească integrarea unor noi echipamente, noi forţe şi noi medii de luptă în cadrul sistemelor de antrenamente şi de luptă”, a spus el.

Sunt de notat remarcile lui Xi despre „încleştările militare din prima linie”, scrie South China Morning Post, care marchează o îndepărtare de ordinele din anii anteriori instruind forţele armate să „gestioneze crizele şi să descurajeze războiul”.

În 2020 nu a făcut referinţă la aceste confruntări din prima linie şi totuşi este anul în care s-a derulat cel mai grav conflict cu India la regiunea de graniţă din Himalaya (sud-vest) în decenii, soldat cu moartea a peste 20 de militari indieni. China nu a făcut public un număr de răniţi sau victime din rândurile sale. Cele două ţări rămân blocate în impas în regiunea muntoasă.

În 2020, PLA şi-a intensificat exerciţiile şi operaţiunile de survolare aeriană având ca ţintă Taiwanul, în timp ce marina sa a continuat să contreze patrulele marinei americane în Marea Chinei de Sud pe fondul creşterii tensiunilor dintre Beijing şi Washington.

În 2015, preşedintele chinez a iniţiat un plan de modernizare a armatei chineze în termen de cinci ani.

PLA a început să folosească simulatoare care să imite tot mai fidel echipamentele reale pe care le-a conectat online astfel încât exerciţiile să se apropie de intensitatea unui mediu de luptă real în cadrul strategiei sale tech plus şi web plus.

 Song Zhongping, un comentator militar din Hong Kong, spune că ordinul lui Xi sugerează faptul că China se asigură că are capacitatea de a câştiga un război.

„China se confruntă într-adevăr cu un risc ridicat de război, cum se arată implicit ăn acest ordin, o referinţă serioasă”, a spus el.

„Exerciţiile din noua eră trebuie să fie diversificate şi echipate cu tehnologie avansată, chiar şi jocurile de război”, a explicat Song.

Ordinul lui Xi subliniază şi faptul că exerciţiile militare trebuie să pună accent pe cooperarea dintre diversele forţe armate pentru a crea capacităţi de operare coordonată, iar siguranţa soldaţilor aflaţi în instruire să fie eficient gestionată.

PLA, armata Partidului Comunist, trebuie să „implementeze cu determinare” ordinele CMC pentru ca aniversarea centenarului partidului din iulie să fie marcată cu „performanţe excelente”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite