Preşedinta sud-coreeană Park Geun-hye cere Phenianului să prezinte „scuze clare“

Preşedinta sud-coreeană Park Geun-hye cere Phenianului să prezinte „scuze clare“

Preşedinta Coreei de Sud Park Geun-hye FOTO Getty Images

Preşedinta sud-coreeană Park Geun-hye a declarat luni că propaganda la frontieră va continua până când Phenianul va cere scuze pentru amplasarea minelor de teren care au mutilat doi militari sud-coreeni, relatează BBC News online.

Ştiri pe aceeaşi temă

La rândul ei, Coreea de Nord a ameninţat că va recurge la forţă pentru a opri propaganda, alimentând tensiunile din peninsulă.

Negocieri la nivel înalt pentru soluţionarea acestei probleme au continuat în noaptea de duminică spre luni, intrând în a treia zi.

Militarii din ambele ţări se află în stare de alertă, după un scurt schimb de focuri de artilerie la frontieră, joi.

„Măsuri adecvate“

Coreea de Nord neagă că a amplasat minele de teren care i-au mutilat ppe cei doi militari anterior, luna aceasta, în timp ce patrulau în zona demilitarizată (DMZ) - linia de demarcaţie puternic militarizată dintre cele două ţări surori şi inamice.

Nord-coreenii au bombardat Sudul joi, iar sud-coreenii au răspuns cu tiruri de artilerie.

„Avem nevoie de scuze clare şi de măsuri care să împiedice repetarea acestor provocări şi situaţii tensionate“, a declarat Park Geun-hye, citată într-un comunicat emis de Biroul ei de la Casa Albastră.

„Altfel, acest Guvern va adopta măsuri adecvate şi va continua difuzarea“, a adăugat ea.

Coreea de Sud a reluat difuzarea mesajelor de propagandă de-a lungul DMZ luna aceasta, la 11 ani după ce ambele părţi au renunţat la această practică din timpul Războiului Rece, ca măsură de retorisiune faţă de mutilarea celor doi militari.

Negocierile, care au început sâmbătă, au temperat, pentru moment, retorica plină de ură care a adus ambele ţări în prag de război.

Însă armata sud-coreeană a acuzat duminică Phenianul că se pregăteşte de luptă, mutând trupe şi submarine la linia de demarcaţie.

Cele două Corei se află - teoretic - în continuare în război, deoarece Războiul Coreei (1950-1953) s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.

Difuzoare şi război psihologic

În 2004, cele două ţări au ajuns la un acord privind demontarea difuzoarelor instalate la frontieră.

Ele erau folosite în cadrul unui adevărat „război“ psihologic, potrivit ziarului sud-coreean Korea Times.

La aceste difuzoare erau difuzate buletine de ştiri, pentru ca militarii şi locuitorii din apropierea DMZ, în această ţară izolată şi închisă, să afle ceea ce se întâmpla în lume.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările