Presa niponă: Kim Jong-un a ordonat executarea a patru diplomaţi după eşecul summitului cu Trump

Presa niponă: Kim Jong-un a ordonat executarea a patru diplomaţi după eşecul summitului cu Trump

Kim Jong-un vorbind în Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea FOTO EPA-EFE

Patru membri ai diplomaţiei nord-coreene au fost executaţi din ordinul liderului de la Phenian Kim Jong-un după cel de-al doilea summit al acestuia cu Donald Trump, desfăşurat la sfârşitul lui februarie la Hanoi, capitala Vietnamului, scrie mirror.co.uk.

Ştiri pe aceeaşi temă

Citând surse implicate în relaţiile comerciale cu regimul de la Phenian, o agenţie niponă scrie, potrivit mirror.co.uk, că patru diplomaţi nord-coreeni au fost executaţi la începutul lui aprilie din ordinul lui Kim.

Cei patru au ajuns pe culoarul morţii sub acuzaţia de trădare. Mai concret, ei au fost învinuiţi de faptul că au vândut informaţii părţii americane şi au provocat astfel eşecul celui de-al doilea summit Kim-Trump. Unul dintre cei executaţi a lucrat pentru Ambasada Coreei de Nord la Hanoi.

Verificarea acestor informaţii este dificilă, întrucât Coreea de Nord este una dintre cele mai izolate ţări din lume, notează mirror.co.uk.

Această veste vine în contextul vizitei lui Kim Jong-un la Vladivostok, în Extremul Orient al Rusiei, unde liderul nord-coreean a avut primul summit bilateral cu Vladimir Putin.

Kim şi Trump s-au văzut de două ori într-un efort declarat de găsire a păcii în peninsula Coreea, dar ambele summituri s-au încheiat fără succes.

Liderul nord-coreean susţine că Washingtonul se comportă ca un „gangster“ şi afirmă că nu vrea să mai discute cu secretarul de Stat Mike Pompeo. Pe de altă parte, Trump s-a declarat dispus să aibă a treia întrevedere bilaterală cu Kim.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: