Premierul pakistanez anunţă că îl va elibera pe pilotul indian ca „gest de pace”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pakistanul a declarat joi că îl va elibera pe pilotul indian capturat după ce intrase în spaţiul aerian pakistanez, într-o încercare de a dezamorsa cea mai gravă criză în ani de zile la regiunea de graniţă a Kashmirului disputat de cele două puteri nucleare vecine, informează AFP şi CNN.

Prim-ministrul Pakistanului Imran Khan a anunţat că îl va elibera vineri pe pilotul indian ca „gest de pace.”

Comandantul de zbor Abhinandan Varthaman a fost capturat marţi, după ce avionul său a fost doborât în urma luptei aeriene de miercuri dintre cele două ţări.

În ciuda gestului de bune intenţii, tensiunile în regiune au continuat. Într-o conferinţă comună a forţelor terestre, navale şi aeriene indiene, generalul-maior Surinder Singh Bahal a declarat că, în ciuda promisiunii Pakistanului, India se menţine în „stare ridicată de alertă.”

Pakistanul a declarat că 4 civili au fost ucişi de-a lungul Liniei de Control, care separă Kashmirul controlat de India de Kashmirul controlat de Pakistan. Armata indiană a acuzat Pakistanul că a iniţiat schimbul de focuri.

Anunţul premierului Khan vine după câteva zile de ciocniri militare între cele două puteri nucleare vecine, relatează CNN.

Anunţul făcut de Khan a fost primit de opinia publică din India ca o victorie diplomatică pentru New Delhi. Liderii indienii şi oficialii de rang înalt nu au dat însă prea multe semnale în sensul dezescaladării conflictului, scrie AFP.

Imagine indisponibilă

Protest anti-India în Pakistan, 28 februarie 2019 FOTO EPA-EFE

Generalul-maior Surinder Singh Bahal a declarat într-o conferinţă de presă: „Suntem cât se poate de pregătiţi, iar disponibilitatea noastră de a răspunde oricărei provocări din partea Pakistanului este maximă. Noi ducem o luptă împotriva terorismului. Câtă vreme Pakistanul continuă să sprijine această luptă, noi suntem gata să ţintim taberele teroriste şi zonele de antrenamente.”

Vicemareşalul de aviaţie RGK Kapoor a precizat că decizia Pakistanului de a elibera pilotul, deşi salutară, este doar o conformare la reglementările internaţionale.

Media indiană relatează că Varthaman ar putea reveni în India prin punctul de trecere Wagah recunoscut datorită ceremoniilor zilnice simultane ale soldaţilor din cele două ţări rivale ce au loc la asfinţit când aceştia îşi coboară steagurile naţionale.

Premierul indian Modi şi-a îndemnat cetăţenii să „se pună ca un zid” împotriva unui inamic care „vrea să destabilizeze India.”

Pakistanul şi-a închis spaţiul aerian pe termen nedefinit, blocând circulaţia a mii de pasageri din toată lumea. Ca şi armata indiană, armata pakistaneză a declarat joi că se află în stare de alertă ridicată la graniţa de facto a Kashmirului, Linia de Control.

Premierul pakistanez şi-a avertizat omologul indian Modi asupra interpretării greşite a dorinţei sale de dezescaladare ca „slăbiciune.” „India trebuie să fie conştientă de faptul că, în cazul oricăror acţiuni viitoare ale trupelor sale, ne vom vedea nevoiţi să contratacăm în forţă,” a spus el.

Confruntarea a izbucnit după ce pe 14 februarie o maşină capcană a ucis 40 de oameni din structuri paramilitare în Kashmirul indian, atacul sinucigaş fiind revendicat de gruparea militantă pakistaneză Jaish-e-Mohammad. 12 zile mai târziu, avioane de luptă indiene au lansat atacuri pe teritoriu pakistanez, susţinând că au lovit o tabără de antrenament a acestor militanţi. Islamabadul a negat existenţa unor pierderi umane sau distrugeri majore, însă o zi mai târziu a lansat propriul raid de-a lungul Liniei de Control, care s-a soldat cu doborârea a 2 avioane indiene şi capturarea pilotului unuia dintre ele.

Raidurile de la graniţă au stârnit îngrijorare în rândul marilor puteri intre care China şi SUA care au îndemnat la reţinere.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite