Povestea tragică a femeii care a evadat din Coreea de Nord doar pentru a muri de foame în Seul, alături de fiul ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de persoane au mers, sâmbătă, pe străzile din Seul în cadrul unei manifestaţii prin care au căutau să păstreze vie amintirea unei femei care a fugit de regimul totalitar al Phenianului doar pentru a muri de foame în Seul, alături de fiul ei de şase ani. Decesul celor doi, descoperit la sfârşitul lunii iunie, a născut un val de proteste la adresa politicilor de ajutorare ale celor evadaţi din Coreea de Nord, relatează CNN.

„Aduceţi-o înapoi pe Sunk-ok a noastră!”, au scandat protestatari în timp ce mărşăluiau cu două sicrie goale către palatul prezidenţial din Seul. Han Sunk-ok, în vârstă de 42 de ani, a fost găsită moartă alături de fiul ei de 6 ani la sfârşitul lunii iulie. 

Un reprezentant al companiei care furniza apă pentru clădirea în care se afla apartamentul femeii a sunat la uşă, după ce facturile nu mai fuseseră plătite de mai multe lungi. Un miros puternic i-a atras imediat atenţia şi a alertat autorităţile.Poliţişti au găsit două cadavre în descompunere şi un frigider gol, făcându-i să suspecteze că cei doi au murit, cel mai probabil, de foame. Autopsia nu putut arăta nimic, dat fiind stadiul avansat de descompunere al cadavrelor.

Povestea tragică a lui Han Sunk-ok 

Han Sunk-ok a părăsit Coreea de Nord în 2007. Conform mărturiilor activiştilor pentru interesele refugiaţilor nord-coreeni, femeia a fost vândută soţului ei care trăia în China. Mai multe investigaţii ale organizaţiilor pentru drepturile omului arată că mii de femei din Coreea de Nord sunt răpite sau vândute pentru a lucra în industria chineză a sexului. 

Han şi soţul ei au reuşit să plece din China şi să ajungă să lucreze pe un şantier naval din Seul. O adevărată criza economică a afectat, însă, industria navală a Coreei de Sud în 2015, iar soţul femeii a fost concediat în timp ce ea se ocupă de creşterea copilului. Cei doi s-au întors pentru o perioadă în China, soţul ei încercând să găsească un nou loc de muncă, dar anul trecut, Han a divorţat de bărbat şi s-a întors, alături de copilul ei suferind de epilepsie, la Seul. 

Neavând documente care să ateste divorţul ori adeverinţe medicale care să confirme boala fiului ei, cererea de primire de ajutor din partea guvernului de la Seul nu a avut succes. După şase luni, cei doi au murit într-un apartament în care stăteau cu ajutorul unui activist dintr-o organizaţie pentru drepturile refugiaţilor nord-coreeni. „Nu am putut face nimic”, a spus acesta. „De ce am adus-o aici de la ferma ei din China? Chiar şi acolo, nimeni nu moare de foame”.

Probleme de integrare pentru refugiaţii nord-coreeni

Cazul a fost tratat pe larg de către presa sud-coreeană, servind drept un nou exemplu pentru cei care critică guvernul de la Seul că nu se implică suficient în ajutorarea miilor de nord-coreeni care au fugit de regimul opresiv de la Phenian. Sâmbătă, protestatari nu au cerut doar o investigaţie serioasă a morţii celor doi, ci şi schimbări ale politicilor statului sud-coreean pentru a putea preveni tragedii asemănătoare.

La începutul lui septembrie, guvernul de la Seul şi-a cerut scuze în mod public şi a propus diferite măsuri pentru a îmbunătăţi programul de ajutorare a celor refugiaţi din Coreea de Nord, însă organizaţiile care luptă pentru interesele lor vor schimbări mult mai cuprinzătoare. 

Când refugiaţii din Coreea de Nord ajung în sud, aceştia primesc echivalentul în won a aproximativ 6,700 de dolari. Familiile de două persoane primesc şi un sprijin suplimentar de 730 de dolari pentru primele şase luni, o sumă mult sub venit mediu de 2,430 de dolari din Coreea de Sud.  Problema cea mai gravă pentru integrarea acestora pe termen lung în societatea sud-coreeană este şomajul, o parte din ei având probleme să găsească un loc de muncă. Un studiu al guvernului de la Seul a descoperit că rata şomajului este cu aproximativ 3% mai mare printre refugiaţi decât printre cetăţenii nativi ai Coreei de Sud.

Nu există statistici oficiale despre numărul de persoane care au fugit din Coreea de Nord, dar guvernul de la Seul a oferit publicului date care arată că a primit, din 1998, mai mult de 32,000 de refugiaţi, 1,138 dintre ei ajungând în Coreea de Sud doar anul trecut.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite