Pictură rupestră descoperită în Indonezia, veche de 44.000 de ani. Ar putea reprezenta cea mai veche poveste din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO MAXIME AUBERT / PA WIRE
FOTO MAXIME AUBERT / PA WIRE

O pictură descoperită pe peretele unei peşteri din Indonezia este veche de 44.000 de ani, potrivit cercetătorilor, citaţi de BBC.

Arta pare să arate un bivol vânat de creaturi jumătate om, jumătate animal, care ţin în mâini suliţe şi ceea ce par a fi funii.

Unii cercetători cred că scena ar putea fi cea mai veche poveste din istorie.

Descoperirile au fost prezentate în jurnalul Nature de către arheologii de la Universitatea Griffith din Brisbane, Australia.

Adam Brumm – arheolog la Griffith – a văzut prima dată imaginile acum doi ani, după ce un coleg din Indonezia a urcat s-a căţărat pe un smochin ca să ajungă la intrarea în peşteră.

„Au apărut imaginilea acestea pe telefonul meu”, a spus Brumm. „Cred că am rostit foarte tare cuvântul caracteristic australian din patru litere”.

Desenul indonezian nu este cel mai vechi din lume. Anul trecut, oamenii de ştiinţă au transmis că au descoperit „cel mai vechi desen din lume” pe un fragment de rocă din Africa de Sud, acesta având o vechime de 73.000 de ani.

Ce arată desenele

Desenele au fost descoperite într-o peşteră numită Leang Bulu Sipong 4, în sudul insulei Sulawesi, care se află la est de Borneo.

Peretele are o lăţime cam de cinci metri şi pare să arate un tip de bivol numit „anoa” şi porci sălbatici care pot fi găsiţio pe insulă.

Alături de ei sunt şi figuri mai mici care par umane – dar au şi trăsături animale , precum cozi. Într-o anumită secţiune, anoa este flancat de către mai multe figuri care ţin suliţe.

„Nu am mai văzut niciodată aşa ceva”, a spus Brumm. „Adică, am văzut sute de locuri cu picturi pe roci în regiunea asta – dar nu am văzut nimic asemănător cu o scenă de vânătoare”.

Însă alţi cercetători pun la îndoială faptul că scena ar reprezenta o singură poveste şi spun că ar putea fi o serie de imagini pictate una peste cealaltă în cursul unei perioade mai lungi de timp.

Deşi nu este cel mai vechi desen, cercetătorii spun că ar putea fi cea mai veche poveste descoperită până acum.

„În trecut, picturile pe roci în siturile europene aveau în jur de 14.000 până la 21.000 de ani şi erau considerate cele mai vechi desene clar narative din lume”, se arată în Nature.

De asemenea, desenele din Sulawesi ar putea reprezenta cel mai vechi desen reprezentând un animal.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite