Pervez Musharraf, aflat în arest la domiciliu, scrie o carte şi se teme că ar putea fi otrăvit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul lider al Pakistanului, Pervez Musharraf FOTO The Guardian
Fostul lider al Pakistanului, Pervez Musharraf FOTO The Guardian

Arestat la domiciliu, în vila sa de la periferia Islamabadului, fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf experimentează detenţia de lux şi îşi scrie memoriile, face exerciţii fizice şi nu mănâncă decât mâncare preparată de bucătarul său privat, de teama de a nu fi otrăvit, relatează AFP.

La Shak Shahzad, la capătul unui drum printre ferme, culturi de porumb şi arbori fructiferi, se află o casă cu acoperiş verde măsliniu, cu pereţii roz deschis şi arhitectură de inspiraţie marocană. Un decor paşnic şi bucolic, dacă nu ar fi armata de 300 de poliţişti, paramilitari, soldaţi, lunetişti de elită şi forţe antiteroriste, mobilizată în jur pentru a-l proteja pe "deţinutul Musharraf", în vârstă de 70 de ani.

Aceasta deoarece numeroase grupări islamiste armate pakistaneze vor să îl ucidă pe cel care a implicat ţara în "războiul împotriva terorismului" american, la sfârşitul lui 2001.

Întors din exil în martie pentru a "salva" Pakistanul, fostul preşedinte al singurei ţări musulmane care deţine arma atomică a fost plasat rapid în arest la domiciliu în această vilă de 1.100 de metri pătraţi.

Casa a fost terminată în perioada în care Musharraf trăia în exil între Londra şi Dubai, după ce a fost determinat să renunţe la putere în august 2008. "El a dormit aici pentru prima dată atunci când s-a întors (în Pakistan), în acest an", a declarat Hammad Husain, arhitectul vilei.

Pervez Musharraf este acuzat de uciderea, în 2006, a lui Akbar Bugti, şeful rebelilor din provincia Balucistan (sud-vest), şi a fostului premier Benazir Bhutto în anul următor, precum şi de demiterea judecătorilor.

Noi acuzaţii urmează să fie depuse pentru operaţiunea militară sângeroasă împotriva islamiştilor blocaţi în Moscheea Roşie din Islamabad în 2007.

În vila sa decorată, potrivit arhitectului său, cu fotografii ale principalilor lideri ai planetei, cu săbii şi spade, aşa cum cere tradiţia de la generalii pakistanezi, chiar o bucată preţioasă din ţesătura care a acoperit kaaba, monumentul din centrul oraşului Mecca, Musharraf nu se plictiseşte.

"El redactează o carte. Am parcurs textul. A scris mult dar încă mai are de lucru", mărturiseşte Raza Bokhari, purtătorul său de cuvânt oficial, care l-a vizitat la "închisoare".

Fostul general şi-a publicat deja memoriile în engleză în 2006, sub titlul "Pe linia de foc". "Acum este vorba despre un al doilea volum. Cartea povesteşte despre apogeul de popularitate atins în 2007, despre căderea sa şi exilul voluntar, geneza partidului său politic şi întoarcerea în Pakistan", a adăugat Bokhari.

Fostul preşedinte locuieşte alături de gărzile sale de corp, de asistenţi şi de bucătarul său oprivat într-o parte a vilei sale considerate o celulă sub autoritatea închisorii pakistaneze Adyala.

"Hrana nu este pregătită la închisoare, ci la faţa locului, de bucătarul său, din motive de securitate. El se teme să nu fie otrăvit", dezvăluie o sursă din cadrul închisorii.

Pentru a-l vedea, familia şi prietenii trebuie să obţină autorizaţie din partea autorităţilor civile şi carcerale, ceea ce poate dura o săptămână.

Familia sa l-a vizitat deja de la începutul detenţiei, dar îşi petrece majoritatea timpului în străinătate. Soţia sa Sehba trăieşte într-un apartament luxos în Dubai, fiul Bilal este stabilit în Statele Unite, iar fiica, Ayla, a fost nevoită să plece din Karachi (sud) în această vară pentru a locui în Dubai, din cauza ameninţărilor.

Altfel, Pervez Musharraf face exerciţii fizice în fiecare dimineaţă, citeşte ziarele şi cărţi, se uită la televizor, primeşte invitaţi ... şi urmăreşte îndeaproape problemele sale cu justiţia şi acuzaţiile pe care anturajul său le denunţă drept "false, fabricate şi motivate de intenţii politice".

În Pakistan, procesul poate să se întindă pe mai mulţi ani, dar se poate renunţa la acuzaţii de la o zi la alta în cazul unui acord de a pleca din ţară.

Unii observatori au evocat un posibil acord între putere şi clanul Musharraf pentru a-i permite acestuia din urmă să plece în exil. Anturajul său asigură în prezent că "Generalul" va rămâne în ţară pentru a face faţă acuzaţiilor şi a-şi spăla numele.

În "închisoarea sa aurită", Pervez Musharraf îşi păstrează moralul bun, dar contestă justiţia în colţul său. "Să spunem că este dezamăgit de sistemul judiciar", rezumă politicos un apropiat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite