Parlamentarii thailandezi îşi invită imprevizibilul prinţ moştenitor să le devină rege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numele moştenitorului tronului Thailandei, Maha Vajiralongkorn, fiul defunctului rege Bhumibol Adulyadej, a fost prezentat marţi în Parlament, după mai multe săptămâni de ezitare, relatează AFP.

„Procedura de proclamare a noului rege a început“, a anunţat vicepremierul Prawit Wongsuwon, în finalul unui consiliu de miniştri foarte aşteptat la o lună şi jumătate de la moartea fostului rege Bhumibol Adulyadej.

Prinţul Maha Vajiralongkorn rămâne totuşi invizibil, după o scurtă vizită în Thailanda la mijlocul lunii noiembrie, notează AFP, potrivit Agerpres.

Analiştii evocă, sub rezerva anonimatului, nervozitatea Palatului şi a Guvernului militar în faţa „imprevizibilităţii“ sale, dat fiind faptul că acesta încă nu s-a întors din Germania.

Protocolul prevede că Guvernul militar poate să prezinte, în absenţa sa, numele său în Parlament.

Preşedintele Adunării trebuie atunci să-l invite oficial pe prinţ să devină rege, înainte de a-l proclama suveran.

„Preşedintele Adunării Naţionale ar putea să ceară o audiere regală“ miercuri sau joi, a adăugat generalul Prawit, ministru al Apărării în cadrul Guvernului militar înfiinţat după lovitura de stat din 2014 în numele protejării monarhiei.

O sursă militară invocă data de joi, 1 decembrie, pentru audierea regală.

Prinţul moştenitor, un militar de formaţie în vârstă de 64 de ani, se află în Germania, unde îşi are reşedinţa de mai mult timp.

De mai multe săptămâni, data urcării sale la tron face obiectul unor speculaţii. Acestea însă nu sunt discutate în mod public, din cauza unei legi foarte stricte de lezmaiestate, care ameninţă cu închisoare pe oricine critică familia regală.

image

O apariţie surprinzătoare a prinţului moştenitor Maha Vajiralongkorn FOTO Twitter @bild_news

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite