Parlamentarii din Pakistan au votat în favoarea spânzurării publice a pedofililor

Parlamentarii din Pakistan au votat în favoarea spânzurării publice a pedofililor

Copiii devin victimele abuzurilor sexuale FOTO: inilah.con

Parlamentul din Pakistan a votat, vineri, în favoarea unei rezoluţii fără caracter obligatoriu care cere spânzurarea în public a persoanelor condamnate pentru abuzuri sexuale asupra copiilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai mult de jumătate din membrii Adunării Naţionale din Pakistan au votat, vineri, în favoarea rezoluţiei, care nu este obligatorie din punct de vedere legal. În ultimii ani s-a înregistrat o înmulţire a agresiunilor sexuale asupra copiilor în Pakistan, însă condamnările sunt rare.

„Cei care comit crime asupra copiilor nu merită milă. Ar trebui spânzuraţi în mijlocul oraşelor“, a declarat ministrul pentru afaceri parlamentare, Ali Mohamed Khan, după ce a prezentat rezoluţia în Adunarea Naţională. 'Spânzurarea va servi ca descurajare pentru alţii', a adăugat Khan. 

Pakistanul a avut un moratoriu neoficial în privinţa pedepsei capitale până în 2014. Dar acesta a fost ridicat pentru persoanele condamnate pentru terorism, după ce atacatori talibani înarmaţi au ucis aproape 150 de copii într-o şcoală condusă de armată în oraşul Peshawar din nord-vestul ţării.

Aproximativ 400 de deţinuţi aflaţi pe culoarul morţii au fost spânzuraţi de atunci. Activistul pentru drepturile omului Taimur Kamal a spus că parlamentarii au mers prea departe. „Furia împotriva abuzatorilor este de înţeles, dar a cere moartea pentru asta nu este o soluţie“, a afirmat el, conform Agerpres.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: