Ofertă de nerefuzat a Phenianului pentru fugari: iertare din partea liderului suprem, apartament şi o slujbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele de securitate nord-coreene instruiesc „gărzile populare“ din zona de graniţă cu China, să îi convingă pe dezertorii care au fugit în Coreea de Sud să se întoarcă în ţară, unde vor fi iertaţi şi vor primi o serie de beneficii materiale, scrie The Guardian citând surse de la Phenian.

Gărzile populare se întrunesc săptămânal pentru a primi cele mai noi ordine de la Phenian, în scopul prevenirii derapajelor de la indicaţiile Partidului. Potrivit publicaţiei britanice, o sursă dintr-o asemenea unitate din nord-estul ţării a declarat că la ultima întâlnire membri ai forţelor securitate nord-coreene le-instruit pe voluntare să încerce să îi convingă pe cei care au fugit din ţară să se întoarcă.

Autorităţile nord-coreene sunt dispuse să ierte trădarea, ba mai mult să le ofere celor care se întorc un apartament şi o slujbă, în numele bunăvoinţei pe care o arată liderul suprem de la Phenian, Kim Jong-Un.     

Membrele gărzii patriotice din acea zonă s-au declarat confuze, susţine sursa The Guardian, deoarece nord-coreenii nu au voie să dea sau să primească telefoane din străinătate, cu precădere Coreea de Sud. Reprezentanţii Securităţii statului le-au informat că pot vorbi cu rudele care au fugit sau alte persoane cunoscute, dacă încearcă să le prezinte noua ofertă lansată de Phenian. Ofiţerii le-au prezentat femeilor chiar şi un model de mesaj pe care ar putea să îl transmită fugarilor:

„Chiar dacă ţi-ai trădat Patria-Mamă, oraşul natal, părinţii, fraţii şi surorile, dacă ai decide să te întorci în patria ta, nu numai că ai fi iertat; ţi s-ar oferi un apartament şi o slujbă pentru a te încuraja să munceşti sârguincios. Acestea sunt dorinţele Generalului nostru.“

Ofiţerii de securitate prezenţi la această întrunire au ţinut să precizeze voluntarelor din Garda Patriotică că toţi cei care s-au întors trăiesc o viaţă foarte bună. Cu toate acestea, oamenii rămân sceptici, deoarece orice nord-corean de rând ştie cumplita soartă care îi aşteaptă pe care întorşi în ţară, dintr-un motiv sau altul.

Mulţi ajung în lagărele de muncă, pentru reeducare, deoarece se presupune că nu au fost suficient de loiali ideologiei juche şi liderului suprem, din moment ce au ales să fugă. Lagărele de muncă implică lucrul în mine sau pe câmp, unde „trădătorii“ primesc şi porţile necesare de îndoctrinare ideologică.

Autorităţile se mândresc cu un caz de succes, al unei fugare în vârstă de 66 de ani care s-a întors în mai 2012 şi, ulterior, a apărut în seriale documentare realizate de televiziunea de stat promovând viaţa din Coreea de Nord şi denunţând „ororile capitalismului sud-coreean“ . Pak Jong-suk a primit un apartament în Phenian, unde locuieşte cu fiul şi nora sa.

Conferinţa de presă a fugarei, reîntoarsă după trei ani în capitalism

Pak a stat trei ani în Coreea de Nord şi a criticat dur autorităţile de la Seul şi viaţa în „democraţie“. Cu toate acestea, activiştii pentru drepturile omului susţin că femeia s-a întors din cauza problemelor pe care le avea fiul ei, după fuga ei în statul inamic de la sud. Tot aceştia susţin că autorităţile de la Phenian s-au folosit de cazul ei pentru a manipula populaţia nord-coreeană privind clemenţa oficialilor regimului. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite