O nouă utopie nord-coreeană. Kim Jong-un a deschis un nou oraş FOTO

O nouă utopie nord-coreeană. Kim Jong-un a deschis un nou oraş FOTO

Samjyion FOTO Twitter

Coreea de Nord a declarat deschis noul oraş Samjyon construit la poalele muntelui de unde dictatorul Kim Jong-un spune că îşi trage originile.

Samjyion este prezentat ca fiind o realizare a regimului, un exemplu de arhitectură modernă. Deschiderea a fost una cu fast, coreeni organizând focuri de artificii. Imaginile cu oraşul într-un decor feeric, cu lumini care se reflectă în zăpada imaculată contrastează cu situaţia majorităţii nord-coreenilor, care sunt afectaţi de o aprovizionare foarte neregulată cu electricitate.

Kim Jong-un a tăiat personal panglica de deschidere lăsându-se fotografiat minute în şir.

Noul oraş Samjyion este un exmplu al ”dezvoltării socialiste” a regimului, putând găzdui 4.000 de familii: are apartamente noi, un resort de ski precum şi multe facilităţi. În afară de un muzeu al activităţilor revoluţionare şi un stadion de antrenament pentru sporturi de irană, acest proiect implică o nouă linie de cale ferată, 10.000 de locuinţe sau o fabrică de ambalare a afinelor şi cartofilor, cele mai importante două resurse din zonă.

Oraşul a fost gândit ca parte a strategiei lui Kim Jong-un de a avea o economie sustenabilă, scopul fiind acela de a atrage fonduri din turism.

Sancţiunile impuse de SUA au dus la întârzieri astfel că regimul a folosit la construcţia oraşului brigăzi de tineri care nu au primit nici ssalariu nici hrană de calitate, în schimbul promisiunii că vor intra la facultate.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: