O lume fără turnuri de fildeş. Sri Lanka şi convieţuirea oameni-elefanţi

Comerţul cu fildeş nu mai este demult un secret pentru nimeni, el întreţinând atât o piaţă internaţională deosebit de profitabilă, cât şi o diviziune a muncii care opune, pe de-o parte, pe braconieri, traficanţi, artişti şi clienţi, iar de cealaltă, pe cei care încearcă să oprească fenomenul.

Numai între 1979-1989, braconarea necontrolată a elefanţilor a înjumătăţit populaţia Africii de la 1,3 milioane la 600 de mii de exemplare. Între 1998 şi 2002, 13.000 de elefanţi au fost ucişi de către braconieri. Dacă iniţiativele provenite de la guverne, ca şi de la organizaţiile non-guvernamentale, au reuşit să reducă această practică la un anumit plafon în deceniul 2000, cifrele aveau să crească din nou îngrijorător pe măsură ce ne apropiem de prezent. Astfel, 2011 a fost anul unor niveluri record, autorităţile din toată lumea totalizând un număr de 17 capturi importante de fildeş, echivalentul a 26,4 tone; dublu faţă de 2009.

ETIS (Elephant Trade Information System), care este cea mai mare bază de date de profil din lume, a contorizat 18.300 de cazuri ce implică vânătoarea ilegală din 1989 încoace, tabelele de mai jos redând o tendinţă deloc plăcută:

Sursa: Traffic.org

Sursa: ETIS apud WWF Global

Între 2008-2013, se estimează că cifra pachidermelor vânate variază între 30.000-50.000 pe an.
Site-ul Iworry.org dă o cifră similară: 36.000 de elefanţi vânaţi anual, adică unul la fiecare 15 minute. Dacă ritmul se va menţine, elefanţii vor fi dispărut până în 2025!

Cum s-ar explica trendul ascendent? Experţii vorbesc despre organizarea tot mai bună a sindicatelor de trafic şi crimă organizată. În ultimii trei ani de zile, investigaţii diferite au relevat cum traficul colţilor de elefanţi contribuie la veniturile unor organizaţii teroriste precum Al-Shahab sau Armata de Eliberare a Domnului-LAR, condusă de Joseph Kony.

În 2015, jurnalistul şi scriitorul Bryan Christie aduce dovezi suplimentare pentru cea de-a doua organizaţie. Cu ajutorul mai multor tehnicieni, Christie a reuşit să introducă un dispozitiv GPS într-un dinte de fildeş artificial şi să îl plaseze unor bande de traficanţi în Africa Centrală. În numai două luni, emiţătorul GPS călătorise 600 de kilometri (prin diferite mâini) până într-un sat din nordul Sudanului unde se presupunea că s-ar ascunde antenumitul Kony! (http://www.nationalgeographic.com/tracking-ivory/article.html)

Printre marii furnizori globali de fildeş se numără Namibia, Botswana, Zimbabwe şi Africa de Sud. Ascensiunea Asiei a rafinat concomitent şi gusturile naţiunilor orientale care au devenit consumatoare de proporţii. Pe primele locuri se găsesc China şi Japonia, unde oasele sunt prelucrate în obiecte artistice deosebit de estetice şi de bine valorizate. Este vorba despre aşa-numitele okimono şi natsuke, figurine de mici dimensiuni extrem de detaliate care au cunoscut gloria în epoca Meiji (1868-1912)

Dar nici măcar aici lucrurile nu rămân neschimbate, unde numeroase voci semnalează abuzurile şi îndeamnă la acţiune.

La sfârşitul lui ianuarie 2016, guvernul din Sri Lanka a făcut senzaţie în presa internaţională când a hotărât distrugerea unui transport de 359 colţi de fildeş, cu o greutate totală de 1,5 tone. Transportul fusese capturat în portul Colombo, capitala statului-insular, în 2012. Vaporul era în tranzit dinspre Kenya spre Dubai. Cercetările suplimentare au arătat că locul de provenienţă al fildeşului fusese Tanzania. Iniţial, administraţia fostului preşedinte, Mahinda Rajapaksa, întreţinea ideea de a da captura unui templu budist, ceea ce a provocat scandalizarea societăţii civile. Noua administraţie a actualului preşedinte, Maithripala Sirisena, care a preluat frâiele în ianuarie 2015, a decis să distrugă fildeşul. Evenimentul s-a consumat de abia în 2016, Sri Lanka devenind, astfel, a 16 ţară din lumea care recurge la acest gest şi prima din Asia de Sud.

Fauna de elefanţi a Ceylonului (vechea denumire a Sri Lankăi) era binecunoscută în scrierile autorilor antici. Unul dintre amiralii lui Alexandru Macedon nota că elefanţii ceylonezi erau superiori în luptă celor din India centrală. Pliniu cel Bătrân îi pomeneşte, de asemenea. (Anuradha Seneviratna, Benjamin Polk, Buddhist Monastic Architecture in Sri Lanka: The Woodland Shrines, Abhinav Publications, New Delhi, 1992, p.36. // Thomas R. Trautmann, Elephants and Kings: An Environmental History, The University of Chicago Press, 2015, pp.207-209 şi passim)

Puterile coloniale europene, de la portughezi la olandezi şi, în cele din urmă, la englezi, au oscilat între tentaţia vânării elefantidelor şi aceea a protejării lor. La începutul secolului XIX, se crede că numărul lor era atât de aglomerat pe mica insulă, că guvernământul colonial britanic răsplătea pe oricine i-ar fi vânat. În numai zece ani au fost ucise 5000 de exemplare. Un anume maior Thomas Rogers este creditat cu omorârea a 1400 de animale. Alţii au fost vânduţi. Între 1863-1899, 2190 de elefanţi au fost exportaţi grădinilor zoologice din Statele Unite. Per total, în timpul stăpânirii britanice (circa 1815-1848), populaţia elefantină s-a redus de la 10.000 la 2.000. Unii împuşcaţi, alţii pierind din cauza extinderii oraşelor şi defrişărilor.

În anii 2000, efectivul lor este estimat undeva între 3-4000+. (Charles Santiapillai, Prithivirai Fernando and Manori Gunewardene, A strategy for the conservation of the Asion elephant in Sri Lanka, GAJAH - Journal of Asian Elephant Specialist Group, No.25, 2006, pp.93-101)

O statistică precisă este dificilă din cauza fondului forestier încă abundent, precum şi cin cauza conflictului civil dintre tamili şi sinhalezi. De asemenea, trebuie precizat că, spre deosebire de Africa, tensiunea dintre oameni şi animale nu este descrisă doar de lăcomia primilor (mai ales că doar 1/7 elefanţi sri lankezi posedă colţi), ci de lupta ambelor specii pentru resurse. Pe măsură ce aşezările umane se extind, elefanţii îşi văd habitatul redus. Totodată ei atacă locuitorii, cifra victimelor anuale oscilând undeva între 100-200 de oameni.

În ultimii ani s-a reuşit, totuşi, înjghebarea unei statistici privind cauzele decesului elefanţilor:

Sursa: Prithiviraj Fernando, Jayantha Jayewardene, Tharaka Prasad, W. Hendavitharana
and Jennifer Pastorini, Current Status of Asian Elephants in Sri Lanka, Gajah 35 (2011) 93-103, p.97

Documentarul de mai jos este ilustrativ în acest sens:

Sursa (de la stânga la dreapta): A. Jetwings Eco Holidays; B. PBase

Sri Lanka a alocat 8577 kilometri pătraţi din suprafaţa sa totală de 65.000 km² zonelor protejate dedicate vieţii sălbatice, dar multe alte probleme rămân de rezolvat, de la suprafaţa insuficientă a mai multor parcuri naturale la problemele de hrană. Unul dintre cele mai celebre habitate rămâne orfelinatul de elefanţi de la Pinnawala. Acesta a fost întemeiat în 1975 pornind de la cinci elefanţi, pentru ca în zilele noastre numărul lor să treacă de 80. Este vorba despre specimene despărţite de mamele lor care sunt salvate de la un trai plin de pericole, apoi sunt hrănite şi îngrijite. Cei mai mulţi rămân dependenţi de viaţa din orfelinat, câţiva sunt donaţi templelor, alţi câţiva redaţi habitatului sălbatic.

O iniţiativă apropiată este Casa de Tranzit de la Ude Walawe unde, spre deosebire de Pinnawala, animalele sunt ţinute până când sunt suficient de mari pentru a supravieţui pe cont propriu.

Poate că o soluţie pe termen lung ar consta în exportul de elefanţi spre acele zone ale lumii unde aceştia se pot aclimatiza cu uşurinţă. Spre exemplu, în 2012, grădina zoologică din Praga a primit doi elefanţi srilankezi, dând la schimb celor din Colombo doi dragoni de Komodo, doi cai din specia Przewalski şi alţi doi hipopotami.

Până la urmă, se pare că rezolvarea conflictului om-elefant face parte din tabloul mai amplu al reconstrucţiei naţionale. Dacă politicienii de la Colombo vor reuşi să armonizeze atât relaţiile dintre etniile încercatei insule, precum şi între lumea umană şi ecosistemul înconjurător, rămâne un pariu care încă nu a fost câştigat.

O versiune uşor modificată a acestui articol a fost publicată pe site-ul: www.risap.ro.