O lecţie de democraţie: Hong Kong, revoluţia umbrelelor
0
Marcată de triumful în războiul pentru insulele Falklands cu Argentina, Doamna de fier a politicii engleze, Margaret Thatcher, a plecat, la încheierea ostilităţilor din Atlanticul de Sud, la Beijing, pentru o ultimă încercare de a păstra Hong Kong sub autoritatea Londrei, într-o întâlnire cu liderul chinez Deng Xiaoping.
Doi ani mai târziu, semna actul de retrocedare către China a Hong-Kong. La 22 septembrie 1982, avionul cu care prim-ministrul britanic se deplasa la Beijing aterizează pentru cea de a doua vizită în capitala chineză (prima vizită a fost efectuată în 1977, atunci în calitate de lider al opoziţiei britanice). Propaganda chineză anunţase sosirea premierului britanic printre alte ştiri de importanţă, precum vizita lui Kim Il-sung, preşedintele Coreei de Nord, şi reacţia minerilor la Congresul naţional al aparatului de partid chinez. Din delegaţia britanică făceau parte, printre alţii, secretarul privat, Robin Butler, şi noul guvernator al Hong Kong, Sir Edward Youde. O delegaţie ciudată pentru un premier britanic în vizită într-o ţară precum China.
Misiunea de a păstra Hong Kong în continuare sub control britanic era una imposibilă, singurul lucru posibil fiind acela ca sistemul capitalist să fie prezervat, iar teritoriul să fie transformat într-o zonă economică şi politică specială. Propunerea cu care s-a mers la Beijing a fost, în principiu, ca suveranitatea asupra insulei să fie preluată de chinezi, iar administraţia să rămână la britanici. La sosire, prim-ministrul britanic a fost condus la Casa de Oaspeţi Diaoyutai, a administraţiei chineze, pentru un scurt răgaz de tihnă, urmând ca apoi să se desfăşoare ceremonia de primire în Marea Sală a Poporului de prim-ministrul chinez Zhao Ziyang. Un fapt interesant este că a doua zi, înainte de întâlnirea cu premierul britanic, premierul Zhao Ziyang a declarat presei că ţara sa va prelua suveranitatea asupra Hong Kong şi va asigura stabilitatea acestuia. A urmat, după câteva minute, întâlnirea celor doi lideri politici. La 24 septembrie, s-a petrecut întâlnirea cu „patriarhul” Chinei, Deng Xiaoping. La discuţie, Deng a fost flancat de Huang Hua, ministrul de Externe, Zhang Wenjin, viceministru şi Ke Hua, ambasadorul chinez la Londra. Deng a început discuţia cu următoarele cuvinte:
„China nu poate altceva decât să preia suveranitatea asupra Hong Kong, în 1997. Asupra unui astfel de truism guvernul chinez va lua în considerare circumstanţe speciale şi va adopta politici speciale în vederea menţinerii prosperităţii teritoriului.”
A fost, de fapt, un ultimatum dat de Deng lui Thatcher. Replica prim-ministrului britanic a fost aceea că:
„Înţeleg dorinţa Chinei de a deţine suveranitatea asupra insulei, dar administraţia trebuie să rămână britanică, pentru a asigura prosperitatea cetăţenilor săi. Numai continuând administraţia britanică se poate garanta prosperitatea teritoriului.”
Thatcher a propus, în finalul intervenţiei sale, continuarea discuţiilor la nivel diplomatic. Deng s-a arătat iritat, deoarece, pentru prima dată din 1972, când relaţiile sino-britanice au fost reluate, un oficial britanic contesta dreptul Chinei asupra Hong Kong, începând cu 1997. Deng a repetat afirmaţiile sale, respingând categoric orice negociere şi a menţionat: dacă Marea Britanie nu va coopera la tranziţie, China va lua măsuri unilaterale pe care le consideră necesare. Comunicatul final anunţa: Liderii celor două ţări au purtat discuţii într-o atmosferă prietenoasă asupra viitorului Hong Kong. Ambii lideri au declarat, în mod răspicat, poziţiile lor referitoare la viitorul Hong Kong. Ambii au căzut de acord să continue discuţiile prin canele diplomatice după încheierea vizitei, având ca scop menţinerea stabilităţii şi prosperităţii în Hong Kong. Comunicatul prezentat de combatanţi a fost rezonabil pentru ambele părţi. Dar, la ora 15, comunicatul transmis de Agenţia de ştiri China Nouă (apărut în timpul conferinţei de presă a premierului britanic) avea o... adăugire: Poziţia guvernului chinez asupra retrocedării Hong Kong este irevocabilă şi cunoscută de parteneri. Degeaba a vorbit prim-ministrul britanic despre trei tratate încheiate succesiv cu chinezii, fiindcă finalul a fost cel stabilit de Beijing. China câştigase lupta pentru Hong Kong cu mult timp înainte, în vremea dinastiei Quing. La finalul vizitei, banchetul de adio a avut loc în Marea Sală a Poporului. Singurul înalt oficial care a participat a fost viceministrul Zhao. Ceilalţi lideri chinezi au ales să participe la banchetul în cinstea vizitei lui Kim Il-sung, găzduit de aceeaşi clădire la un alt etaj.
În aceeaşi seară, prim-ministrul britanic a părăsit Beijingul, nu înainte de a-i spune lui Zhao un proverb chinezesc: „dacă vezi cu ochii tăi un lucru este mult mai important decât dacă îţi vorbesc 100 de persoane despre el”.
Revoluţia umbrelelor (denumirea vine de la folosirea umbrelei pentru protecţie împotriva sprayurilor cu piper folosite de forţele de ordine chineze) este prima manifestare de amploare din fosta colonie britanică, în cei 17 ani trecuţi de la transferul de suveranitate. Ea zguduie din temelii conceptul o ţară, două sisteme şi este un exemplu pentru Taiwan. Explicaţiile pentru ceea ce se întâmplă acum în Hong Kong trebuie căutate în 1997, când regiunea a trecut, după 150 de ani, din subordinea Marii Britanii în cea a Chinei. Beijingul a promis atunci că va permite fostei colonii să îşi păstreze drepturile sale speciale şi autonomia. Promisiunea era şi ca, în 2017, locuitorii din Hong Kong să îşi aleagă pentru prima dată liber conducătorul. Acum, Beijingul a decis calea de urmat, una diferită de promisiunile iniţiale. Două decrete au stabilit clar modul în care se aleg candidaţii şi au loc alegerile. În iulie, un decret al Beijingului sublinia că gradul înalt de autonomie al regiunii nu este inerent, ci are autorizaţie din partea guvernului central. Iar în luna august, Beijingul a anunţat condiţiile în care se vor desfăşura alegerile – locuitorii îşi vor putea alege liderul, dar numai dintr-o listă aprobată de guvernul chinez. Prin urmare, oamenii au ieşit în stradă, Hong Kong fiind paralizat de demonstranţi. Revolta din Hong Kong a blocat aproape complet activitatea în regiunea autonomă, şcolile au fost închise, mai multe companii şi-au suspendat activitatea, în timp ce zeci de mii de oameni continuă să protesteze în stradă. Liderul Hong Kong, ales de Beijing, Leung Chung-ying, a făcut apel la calm şi le-a cerut demonstranţilor să se întoarcă la casele lor: Hong Kong poate să se dezvolte doar când toţi sunt paşnici şi când legea este respectată. Nu vrem să erupă haosul în Hong Kong şi să strice viaţa tuturor. Tinerii prezenţi în stradă sunt cei care conduc ostilităţile împotriva Beijingului. Ei vor ca oricine doreşte să poată candida pentru funcţia de lider al regiunii autonome. În prezent, conducătorul este ales de un comitet al Congresului Naţional al Poporului, format din 1.200 de oameni loiali Beijingului. După o săptămână de ciocniri, protestatarii nu au dat niciun semn că vor renunţa şi s-au angajat într-o luptă de rezistenţă cu Beijingul, care se teme că demonstraţii asemănătoare vor izbucni şi pe continent dacă mişcările din Hong Kong nu sunt repede stopate. De fapt, Beijingul a luat măsuri de a bloca principalele reţele de socializare existente în China pentru ca pozele de la aceste manifestaţii să nu fie difuzate în întreaga Chină.
Protestatarii din Hong Kong se apără de sprayurile cu piper folosite de forţele chineze cu ajutorul umbrelelor FOTO AP
Ce face Beijing-ul ?
Beijingul nu intenţionează, pentru moment, să intervină direct în conflict însă guvernul central se opune ferm oricărei activităţi ilegale care ar putea prejudicia statul de drept şi liniştea socială. Pentru administraţia centrală a Chinei, un nou Tiananmen ar fi catastrofal. Soluţia este acceptarea petiţiei demonstranţilor sau găsirea unui compromis.
Cine sunt principalii dizidenţi?
Grupul Occupy Central with Love and Peace, care a creat pe Facebook o pagină destinată presei străine, intitulată Era nesupunerii (The Age of Disobedience). Grupul, fondat pe principiul nesupunerii civice a blocat centrul financiar al insulei. Liceenii şi studenţii sunt şi ei în grevă, din 22 septembrie, uneori cu acceptul şcolilor. O remarcă trebuie făcută la adresa demonstranţilor: sunt civilizaţi, bine informaţi şi dau dovadă de spirit civic. Solidaritatea cu protestatarii se întinde în întreaga lume, mai ales în mediul universitar, studenţi din zeci de universităţi din SUA aliindu-se demonstranţilor din Hong Kong. Grupul de hackeri Anonymous a declarat război autorităţilor chineze din Hong Kong. Deşi o revoluţie impune dezordine, pe strazile din Honk Kong nu poţi găsi decât mulţime adunată care protestează faţă de oficialităţile chineze. Pe moment, se pare că protestatarii din Hong Kong vor continua să cureţe străzile după ei, să îşi facă temele, dar, în acelaşi timp, vor rămâne concentraţi pe cererile pe care ei le consideră cruciale pentru viitorul Hong Kong, scrie BBC. După o noapte de ciocniri cu poliţia, protestatarii au făcut curaţenie, studenţii strângeau mucurile de ţigari şi recipientele de plastic, cerându-şi scuze celor care deţin magazine în zona manifestaţiilor pentru că le afectează comerţul. Şi încă un lucru despre protestatarii politicoşi: o fotografie publicată în ziarul South China Morning Post înfăţişa un număr mare de protestatari care au ţinut cont de semnele care îi rugau să nu calce pe iarba din faţa memorialului de război. În ciuda mulţimii din jurul memorialului de război, nicio persoană nu stă pe iarbă. Acolo este amplasat un nou indicator care le spune oamenilor să nu calce pe iarbă, scria publicaţia din Hong Kong.
Concluzii
Scenele dramatice cu masa de protestatari de pe străzile din Hong Kong definesc un moment crucial în evoluţia politică a insulei. Este o criză a guvernării, iar viitorul Hong Kong este în cumpănă. Oraşul are reputaţia de a fi un loc propice afacerilor, dar şi un loc extraordinar pentru a trăi în siguranţă. Este şi motivul pentru care, în 1997, au fost stipulate în documentele de predare a insulei către autorităţile chineze noţiuni precum stabilitatea şi prosperitatea.
Ce se va întâmpla cu Hong Kong?
O întrebare la care răspunsul este greu de anticipat. Legea din 1980 (a intrat în vigoare în 1997), care stabileşte modalitatea de alegere a guvernatorului, nu a fost pe placul populaţiei, dar avea un amendament, la articolul 45, în care se preciza că alegerea se face prin sufragiu universal pentru candidaţii nominalizaţi de un comitet reprezentativ al populaţiei insulei. Legea nu prevedea însă un grafic al activităţilor ce se derulează la alegeri. În 2012, Legislativul de la Beijing acceptă sufragiul universal, cu prilejul alegerilor din 2017. Ulterior, au apărut decretele care au reglementat strict alegerea candidaţilor, lăsând apoi sufragiul universal la mâna votanţilor. Este momentul unor reforme şi această criză poate fi un punct de cotitură, inclusiv o lecţie de învăţat pentru autorităţile de la Beijing. Cert este că o nouă criză zguduie sistemul global în unul din cele mai importante centre financiare ale lumii. Următoarea mutare pe tabla de şah pare să aparţină acum Beijingului. Ce vor decide autorităţile din capitala Chinei? Vom vedea în perioada imediat următoare.
Se încarcă comentariile...
