O explozie puternică s-a produs în regiunea chineză Xinjiang

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O explozie puternică a avut loc joi dimineaţa într-o piaţă în aer liber din Urumqi, capitala regiunii musulmane Xinjiang, în vestul Chinei, a anunţat agenţia oficială China Nouă, relatează AFP.

Potrivit presei chineze, atentatul s-a soldat cu un număr "nedeterminat"de morţi şi răniţi.

În jurul orei locale 7.50 (2.50, ora României), două "vehicule de teren" au intrat în mulţimea din această piaţă în aer liber, situată în centrul oraşului, în apropiere de Parcul Poporului, a relalat presa de stat, citând martori ai acestui atac.

Dispozitivele explozive au fost lansate de către atacatori din vehiculele lor, dintre care unul a explodat, adaugă China Nouă. Un martor a declarat că a auzit "vreo 12 explozii", potrivit agenţiei.

Ora matinală la care s-a produs atentatul este unul dintre momentele zilei când pieţele chineze de cartofi şi cărnuri sunt foarte aglomerate.

Imagini de la faţa locului, postate în reţeaua de socializare Weibo, echivalentul chinez al Twitterului, prezintă flăcări într-o stradă cu trei drumuri şi un nor de fum deasupra pieţei, în spatele unei baricade a poliţiei.

"Au avut loc mai multe explozii puternice dimineaţa în piaţă, în faţa Palatului Culturii din Urumqi", relatează autorul unui mesaj postat pe Weibo, adăugând că a văzut scena atacului de la o distanţă de 100 de metri.

"Am văzut flăcări şi nori groşi de fum negru, vehicule şi tarabe au căzut pradă focului, în timp ce vânzătorii fugeau în toate direcţiile, abandonându-şi mărfurile", a povestit el.

"Toţi răniţii" au fost evacuţi şi transportaţi la spitale, a precizat la rândul său Tianshan, un portal de informaţii al Guvernului regional din Xinjiang.

Atentatul intervine a doua zi după anunţul privind condamnarea la Xinjiang a 39 de persoane, acuzate că au difuzat "înregistrări video teroriste", la pedepse grave, săptămâna acesta.

Provincia Xinjiang este afectată în mod periodic de tulburări din cauza tensiunilor puternice între etnici han, majoritari în China, şi etnici uiguri, musulmani turcofoni. Autorităţile acuză în mod invariabil activiştii uiguri de "terorism".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite