O epidemie de febră dengue a provocat moartea a aproximativ 300 de oameni anul acesta în Sri Lanka

O epidemie de febră dengue a provocat moartea a aproximativ 300 de oameni anul acesta în Sri Lanka

Foto: cbc.ca

Anul acesta au murit aproximativ 300 de oameni în Sri Lanka, din pricina unei epidemii de febră dengue, iar spitalele sunt la capacitate maximă, au declarat oficiali din serviciile medicale, citaţi de Reuters.

Guvernul sri lankez încearcă să controleze virusul care provoacă simptome similare gripei, dar care poate duce la febră hemoragică.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că numărul infecţiilor cu dengue a crescut la peste 100.000 de la începutul anului 2017, iar 296 de pacienţi au murit. Autorităţile pun epidemia pe seama ploilor musonice şi a inundaţiilor care au lăsat în urmă numeroase bălţi şi gunoaie care putrezesc – condiţii ideale pentru înmulţirea ţânţarilor care poartă virusul.

Crucea Roşie şi Semiluna Roşie au intensificat asistenţa pentru situaţii de urgenţă acordată Sri Lankăi pentru a ajuta la limitarea epidemiei.

„Pacienţii cu dengue umplu spitalele deja supraglomerate şi au dificultăţi în a face faţă, în special în provincia din vestul ţării, cel mai grav afectată din ţară“, se arată într-un comunicat al Crucii Roşii/Semilunei Roşii.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dengue este una dintre bolile din lume cu cea mai rapidă dezvoltare, endemic în 100 de ţări, cu până la 390 de milioane de infecţii anual. Detectarea precoce şi administrarea tratamentului la timp salvează vieţi, în special atunci când infecţiile sunt severe, mai ales la copii. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările